poem nou

Praga. La cârciuma Tigrul de Aur

 

Domnule, spune ospătarul bătrân

în timp ce îmi pune pe umăr o

mână scheletică, eu l-am servit şi pe

bohumil hrabal.

Râgâia ca şi dumneavoastră

după prima înghiţitură de bere,

iar costumul lui vechi

răspândea o uşoară duhoare de

excremente.

Avea, ca şi dumneavoastră,

piciorele mai jos de genunchi

turnate din fontă

şi mânuia bisturiul

cu precizia şi rigoarea

unui profesor de dialectică.

Mă uit la dânsul nedumerit:

Nu ştiu de care hrabal vorbeşti.

S-ar cuveni să ştiţi, domnule dragă.

Vorbesc de doctorul hrabal, chirurgul,

cel care mi-a făcut acum patru ani

operaţia de prostată.

Dar švejk îl întreb? Despre soarta lui švejk se

mai ştie ceva?

A murit, domnule dragă,

cam pe timpul lui husak,

pentru că berea începuse să capete

gust de leşie,

iar furtul de câini devenise

o meserie nelucrativă.

Mormântul lui e acolo, sub

lespedea aia

de  sub bustul lui hrabal.

Dar mai am şi alte oferte penru dumneavoastră,

pentru că-mi sunteţi extrem de simpatic.

V-ar interesa, de exemplu,

originalele

scrisorilor către milena?