poem nou

Cântec despre oastea lui Igor

 

Igor e

vodca sinucigaşilor.

O înghiţi

ca pe-un pui

viu de arici

pe care ţi-l aduce un

chelner slinos

pe o farfurioară de

plastic.

Igor

e cea mai ieftină votcă.

Beau şi eu igor.

Şi îi văd pe toţi ceilalţi

clienţi ai

localului

cum îşi ţin ficaţii în palme

ca pe nişte bucăţele de carne stricată

cu care ar încerca să ademenească

o pisică jigărită şi galbenă

 

Hei, unde-s zombi nebunul

care ieşea la cerşit

şi sorin inginerul şi alec dascălul de

matematici

şi nea bobo şi scaramouche şi oarţă lăutarul

şi oacă şi leu şi trombonică ţiganul

care ne cânta la trompetă zaraza?

 

Ăştia bărbaţi!

Îşi purtau

moartea în

buzunar

ca pe-un pachet ieftin de mărăşeşti

şi nici unul din ei

nu mai face

umbră pământului

Le-au ros de mult şobolanii

degetele de la mâini şi picioare,iar viermii

le mai caută şi acum

printre dinţi

resturi de

mâncare şi băutură.

Mi-i închipui

cum îşi scot

capetele din groapă

în unele nopţi

şi cer

/pesemne încă mahmuri/

cu vocile lor groase de beţivani,

dacă se poate,

o ciorbă de burtă.