încă o traducere din baudelaire

Balconul

 

Tu, mama amintirii, stăpână-ntre iubite,

Şi unica-mi comoară de tainice plăceri,

Vei ţine minte vraja din serile tihnite,

Căminul, frumuseţea acelor mângâieri,

Tu, mama amintirii, stăpână-ntre iubite.

 

Când licăreau cărbunii, în serile domoale

Ce ascundeau balconul sub aburul lor brun,

Ce dulce-ţi era sânul şi inima ce moale,

Ne-am spus adesea lucruri cum rareori se spun

Când licăreau cărbunii, în serile domoale.

 

Cât de frumoşi sunt sorii la ceasul cald de seară,

Ce-ncăpător e spaţiul şi sufletul ce bun!

Plecându-mă spre tine, regină statuară,

Credeam că îţi voi soarbe al sângelui parfum.

Cât de frumoşi sunt sorii la ceasul cald de seară.

 

Se îngroşase noaptea şi devenea perete,

Iar ochiul meu prin beznă pupila ţi-o ghicea

Şi-otrăvurile tale le respiram cu sete

Şi-ţi adormea frăţeşte picioru-n mâna mea.

Se îngroşase noaptea şi devenea perete.

 

Ştiu să evoc cu artă acele clipe rare

Şi îmi revăd trecutul de şoldul tău lipit,

Căci unde frumuseţea ţi-aş adora-o oare

De nu în trupu-ţi dulce şi-n sufletu-ţi iubit?

Ştiu că evoc cu artă acele clipe rare.

 

Arome, seri, săruturi cu gust de infinit,

Veţi birui voi somnul adânc care vă paşte

Ca soarele ce urcă pe cer întinerit

Din marea veşnic vie, ce-l spală şi-l renaşte?

Arome, seri, săruturi cu gust de infinit!