poem nou
song for myselfl
Scriu
poemul de încheiere.
Un poem despre golul
pe care
îl simt în stomac
dimineaţa,
care-mi pătrunde-n
plămâni odată cu
prima ţigară
şi îmi face
ficatul să semene
cu o hartă a groenlandei.
In amintirile mele
tu eşti albă şi goală ca
groenlanda.
M-am întors
ca un soldat cu
raniţa-n spate
şi bocancii perfect lustruiţi
în tranşeele ceauşimei.
În abatajele
sale adânci.
Ştiu : acum tu te joci
distrată cu valurile,
gândindu-te la
mirosul trupului meu
ca la o carte poştală
îngălbenită,
iar viaţa mea ţi se
pare la fel de străină ca
viaţa lui
antonio gramsci.
Si în vreme ce marea
îţi scaldă genunchii bronzaţi
cu dinţii ei strâmbi şi
galbeni de nicotină,
ceauşima zâmbeşte
N-are decât
să zâmbească.
Sunt singurul negru
din oraşul ăsta
de albi prăpădiţi
care aleargă
în toate direcţiile
după bani, fericiţi că
americanii
pe care îi aşteptau
din 45
au venit în sfârşit,
aducându-ne
fericire şi dragoste şi
mărgeluşe de
sticlă, drepturile omului şi
mărgeluşe de sticlă, multe mărgeluşe
de
sticlă, cele mai
rotunde şi mai frumoase
mărgeluşe de
sticlă din
lume.
