Despre fostul meu blog cuvinte frumoase

IMAGINI VIRTUALE. Viata cruda din literatura

Lucia Simona DINESCU

Mi-a atras atentia o afirmatie de pe blog-ul lui Octavian Soviany (http:// 360.yahoo.com/octavian_soviany): „imi gasesc tot mai greu locul in lumea de azi“. „Am fost adusi aici pentru ca nimeni nu are nevoie de noi“, spusese intr-o poezie cu referinta la spitalul de nebuni si, prin extrapolare, la lumea insasi. Scriitorul care vrea sa scrie „despre carti, viata mea, dragoste si moarte“ isi gaseste cu greu cuvintele, dar cind le gaseste, cuvintele i se supun in chip dramatic.

Cel caruia ii e dor de Brasov si de mare si marturiseste ca e incapabil sa scrie „cu consecventa“ in spatiul virtual, dar ca se joaca in fiecare joi pe terasa Twice „de-a cafeneaua erotica“, are ca motto al blog-ului: „sexul si moartea trec prin oasele noastre ca doua surori“, un vers dintr-un volum propriu. Nu merge la vot pentru ca ii e „lene si lehamite“, asadar e un oriental al timpurilor moderne, un oriental blazat adica, desi pastreaza doar starea de lenevie (erotica in Dilecta) de la orientali. Scriitorul debusolat nu se cuibareste cu placere in lene, ci o transforma in moment de reverie melancolica, lipsita de epicureism. „Lenea“ lui e provocata de viata insasi, inconfortabila cind e vorba sa o traiasca. isi anunta cititorii ca scrie la un roman, dar nu dezvaluie nimic, cu o zgircenie concentrata a marturisirii, ca si cum cuvintele i s-ar strivi prin confesiune. in vremea biografismului, scriitorul isi marturiseste durerea de a nu se putea marturisi. E si asta o forma de marturisire, dar, intr-adevar, e una dureroasa. Un argument „de ce mi-am facut un blog“ suna asa: „pentru ca n-am fost niciodata in stare sa tin un jurnal“, iar o alta insemnare, fara nume, il arata nostalgic si il (auto)prezinta asa cum nu e: nici spontan, nici jovial.

Cu astfel de crez, in nici un caz poetul nu poate fi suspectat de frivolitate si nesinceritate. Are ceva tragic care il retine si de la spovedania de tipul unui jurnal intim. Astfel ca singurele insemnari sint textele insele, lasate a spune ceea ce spovedania nu ar putea spune. in atita frivolitate, superficialitate si dorinta de epatare cita gasesti pe Internet, blog-ul lui Soviany, chiar asa de esentializat cum este, invita la o meditatie discreta, dar plina de striatii. il prinde, de altfel, fotografia din profil, cu tigara, in timp ce in spate-i se intinde un gard de sirma. in acelasi timp, reuseste sa nu fie nici reflexiv, nici metafizic. Desi grav, isi transforma prietenii-scriitori in personaje, iar cotidianul il strecoara rafinat in literatura. Schimbarea atit formala, cit si de viziune a survenit in 2005, cu Scrisori din Arcadia, in care orice artificiu (textualist) a fost inlaturat, iar autenticitatea a prins gustul mortii si al sexului. Cu Dilecta a redevenit baroc si livresc, salonard si manierist, pretios, dar si (auto)ironic, cu stilizarea si ingrosarea eleganta a conventiilor. Pe blog nu-l mai gasim insa pe poetul ludic, invirtind masti in voie, caci prea isi asuma existenta in teme mari. in proza e nu doar sceptic, ci si inventiv si sarcastic, ironic pina la aciditatea satirica, cum apare in fragmentul de roman postat (O zi din viata lui Kostas Venetis). Dostoievskian, e obsedat de religiozitate si de subterana existentei, ca in Textele de la Monte Negru, si mai ales de legile singelui.

Baroc si oniric cu masura, dar si existentialist, scrie despre carnavalescul mortii si apocalipsa iubirii, despre amenintarea permanenta a lumii si a literaturii. La Soviany te nelinisteste atit terifiantul, cit si grotescul, iar sublimul este investit cu un rol de dezagregare. Totusi morbidul lui este livresc si imaginativ, nefiind purtat „pe culmile disperarii“, ci mai degraba pe marginea protectoare a abisului. Doar cu o jumatate de pas in prapastie, se opreste suspendat sa priveasca viul, desi o face cu cruzime. E multa cruzime in literatura lui Octavian Soviany, chiar in versurile cele mai tandre. Si asta pentru ca viata insasi i se arata in cruzimea ei, desi nu-i inspira angoase. Ramine un umanist, astfel ca cititorul poate savura rafinamentul si candoarea. Vreo doua poeme din Aproape de Mayerling (volum pe care-l scrie impreuna cu Miruna Vlada), un fragment de roman si cam atit. Dar destul pentru a te pune pe ginduri. Optzecistul Soviany si urmasul declarat al lui Dimov se intilneste pe alocuri cu obsesiile douamiistilor, dar le si transgreseaza prin proteism. La ce sa ne asteptam data viitoare?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: