poem dedicat ancai parghel

Cu cromozonii noştri savaţii joacă go.

La mediaş tristeţea aduce a tango

 

ce ca un pocho negru mă-nfăşură de umeri.

Ce vorbe? ce silabe? ce cântece? ce numeri?

 

Şi jazzul e-o bătrână în gri sau în pepit.

Să ascultăm cum saxul respiră răguşit

 

(cum gâfăia în perne-n Harlem câte-o metresă)

şi are ochii negri şi tragici de negresă.

 

Eu am făcut pe vremuri cu moartea o prinsoare.

Deşi e miezul nopţii dau muzica mai tare,

 

să-asculte tot golanul, s-audă toată pegra,

cum cântă anca parghel încet paloma negra

 

şi ţine între deşte trei pene de arhanghel.

E linişte şi bine când  cântă anca parghel.

 

înveşmântată-n negru, de parcă-ar fi o maică.

Dar muzica şi textul miros a şoricioaică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: