Viata lui Kostas Venetis (fragment de roman)

Fotografii-0647

Kostas tăcu si căzu pentru o vreme pe gânduri. Părea obosit, iar cămaşa lui era leoarcă de transpiraţie. Închise ochii, strângând tare din pleoape, ca şi cum ar fi făcut un mare efort. Rămase aşa minute în sir, apoi, cu o voce slăbită, care venea parcă din adâncul pamantului, începu din nou să vorbească:

                  Ştiu că sufletul tău nevinovat, fiule, e tulburat peste măsură de povestea răutăţilor mele. Şi poate că te întrebi in sinea ta dacă ceea ce-ţi istorisesc este adevărul adevărat. Căci e greu de crezut că într-un puiandru de om poate să colcăiască atâta bicisnicie.

                  Unele din lucrurile pe care ţi le povestesc s-au petrecut poate cu adevărat, altele doar în vis şi-n închipuire. Fiecare din noi are o viaţă visată si o viata  trăită, intre care nu trebuie însă să facem nici o deosebire, căci în faţa lui Dumnezeu, păcatul cu gândul ori visul si păcatul cu fapta sunt una.

                   Trebuie să ştii că, după întâmplarea cu arhiducele, despre care îţi voi povesti mai încolo, am zăcut multă vreme într-un balamuc de la periferiile  Vienei. Uitasem aproape cu totul de mine, nu mai ştiam nici unde mă aflu, nici cine sunt, iar singurul leac pe care îl căpătam în toiul acceselor mele  de nebunie, când mă izbeam cu capul de pereţii coşcovi ai temniţei  sau mă tăvăleam pe jos, cu spume la gură, erau  bătăile cu funia udă şi cămaşa de forţă.

                 Vindecarea a venit de la sine, după nu ştiu cât timp. Începeam să-mi aduc aminte de întâmplările din copilărie, revedeam cu ochii minţii chipurile părinţilor mei, obrajii bucălaţi ai lui Iannis, mustăţile lui Vanghelis si coapsele tari ale Kivei, faţa severă a părintelui Makarios si fesul roşu al lui Yussuf, potaia lui Mustafa, burdihanul lui Kir Apostolis. La început dezlânate, amintirile mele au început apoi să se lege şi să se limpezească, aşa cum ţi le istorisesc ţie acum. Iar dacă unele din aceste întâmplări s-au petrecut doar in închipuire, ele ţin tot de povestea lui Kostas Venetis, căci ce e fiecare din noi, fiule, altceva decât o poveste?

               După ce carnea putrezeşte in adâncul pământului, iar sufletul se reîntrupează într-un alt corp (dupa cum am aflat din invăţătura părintelui Makarios) rămâne povestea. Aşa că tu trebuie să pui totul pe hârtie, fără să schimbi nimic şi fără să adaugi ceva de la tine, dar  mai ales fără să-ţi baţi capul dacă cele povestite sunt adevărate sau nu, căci faptele noastre şi închipuirea noastră sunt una, de vreme ce vin deopotrivă din spirit.

……………………………………………………………………………….

                 Nu mă gândisem niciodată până atunci că povestea lui Kostas ar fi putut să fie o născocire. Şi n-o pot crede nici astăzi, chiar dacă uneori mi se pare ca descopăr multe nepotriviri intre cele povestite de dânsul şi cele pe care le-am aflat pe urmă din cărţi. Adevărul este că nu ştiu nici acum, când mă apropiu de bătrâneţe şi port o rasă călugărească, cine a fost bărbatul acesta ciudat, care murea între braţele mele, încercând să-si ducă povestea până la capăt. Dar indiferent că a fost unul dintre sufletele blestemate, hărăzite să slujească răului, pentru a mărturisi despre bine, ori doar un simplu născocitor de istorii, nădăjduiesc ca Dumnezeu i-a dat în sfârşit odihna si liniştea de care nu s-a bucurat niciodată în trecerea lui pe pământ. Ce s-ar fi ales oare de mine dacă nu l-aş fi întâlnit niciodată pe Kostas Venetis?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: