maestrului Şerban Foarţă

din Cartea rondelurilor, volumul Alte poeme de moda veche, editura Pontica 2004.

fiindca la sfarsitul saptamanii voi fi la Timisoara, tin o conferinta despre apocaliptic la Facultatea de litere, invitat de Daniel Vighi.

 

(1)

Noi suntem traficaţii de miraje

Cei mai frumoşi şi cei mai rococo

Şi apărem ades la vernisaje

Galanţi şi şui nu-n frac ci-n kimono

 

Ca duhurile-nchise într-o glajă

Sucindu-ne mustaţa indigo

Noi suntem traficaţii de miraje

Cei mai frumoşi şi cei mai rococo

 

Şi mergem să supăm între etaje

La masa aşternută-n studio

Ficaţii unor sepii uriaşe

Murate-n damigene cu Cointreau

 

Noi suntem traficanţii de miraje

(2)

 

E un gurist matol cu pălărie

Ce ne surâde când blajin când fov

Şi calcă precum scrişii pe hârtie

Puţin împleticit puţin otov

 

Cântând pre muscăleşte un kirie

De parcă-i Serafim de la Sarov

Ce poartă nu potcap ci pălărie

Şi ne surâde când blajin când fov

 

Iar când comandă spirt pe veresie

Şi ne arată ghiulul lui de grof

Bărbaţi femei întreaga gubernie

Văd D-ul uriaş /de la Dimov/

 

Ce-l are scris cu tuş pe pălărie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: