Alexandru Matei despre învăţământul românesc

in vacanta de iarna am urmarit pe youtube accidental câteva fragmente din filmul Liceenii, pe care nu îl mai vazusem de mai bine de 20 de ani. am avut apoi cateva discutii aprinse cu M pornind de la tipologiile sociale portretizate acolo, relatia lor cu autoritatea, rolul educatiei in comunism si alte asemenea. abia acum mi-am dat seama ca acesta este un film ideologic care se preteaza f bine unei analize de antropologie culturala (desi il consideram  pana acum un film popular sub mediocru), si am ramas f placut impresionat de articolul lui Alexandru Matei (una din cele mai percutante voci teoretice contemporane) din Observatorul Cultural dedicat evolutiei invatamantului romanesc din ultimii 20 de ani, intitulat foarte inspirat De la Liceenii la Eleva Porno Exmatriculata:

o analiza lucida si inedita a scolii postcomuniste si a simbolurilor denaturate:

Ce e, aşadar, învăţămîntul românesc în 1989? O instituţie învechită, dar credibilă încă. Unde privilegiul era al domeniului tehnic în defavoarea celui umanist şi mai ales al vechiului în defavoarea noului. Vechiul înseamnă: ideologie conservatoare (deşi „revoluţionară“ în acelaşi timp), ştiinţe exacte care cer mai degrabă deducţie decît inducţie (lipseşte imaginarul tehnicist, pentru că lipseşte dotarea tehnică), afectivitate şi gust orientate etic, înspre bine şi stabilitate, în raport cu care revolta e mai degrabă simptom al inconştienţei, iar normativitatea socială ideal absolut. Toate acestea sînt ratificate de intervenţia timidă a unei psihologii elementare, simpliste (problemele sufletului individual sînt inerente, dar ele pot fi rezolvate în cadrul social al societăţii comuniste). Noul, respins, însemna: cultivarea deschiderilor culturale, oferirea de alternative binelui oficial – relativizarea sistemului de valori, cu alte cuvinte, dar şi permisivitate la cultura de consum occidentală.  

O revoluţie e întotdeaua nenorocirea unei instituţii solide. Învăţămîntul românesc era, în 1989, o instituţie solidă, la fel ca şi statul român, cu toată corupţia din sistem, devenită cronică în anii 1980, dar în comparaţie cu care corupţia de acum pare monstruoasă. Destrămarea discursului oficial antrenează distrugerea autorităţii şcolii, fapt pe care societăţile occidentale îl cunosc de la sfîrşitul anilor 1960, dar îl experimentează într-un ritm suficient de lent pentru a putea emite prognoze şi prescripţii. Într-o clipă, statul român a pierdut, în 1989, o autoritate pe care şi-o dobîndise cu greu, adesea prin samavolnicii, prin crime, dar pe care reuşise s-o cimenteze, fie şi prin teamă. În învăţămînt, repartiţia era o catastrofă pentru cadrele didactice, dar o mană cerească pentru elevi – şi e suficient să ne amintim cum vîrfurile generaţiei literare optzeciste predau, în anii ’80, în sate uitate de lume, dar nu şi de stat. Sate care abia acum sînt cu totul izolate şi ai căror locuitori au tot mai puţine şanse de a se realiza social. Bruscheţea schimbărilor marchează decisiv discursul instituţional al învăţămîntului românesc.

restul amplei analize aici

Anunțuri

2 răspunsuri to “Alexandru Matei despre învăţământul românesc”

  1. Are dreptate si ai dreptate sa il consideri un tip percutant. Ma si mir de unde stie, ca nu a trait pe atunci sau era f. mic. Sigur, Liceenii era si un film ideologic pentru ca atunci orice flm era asa. Autorul scenariului, prof. Gh. Sovu e si acum mindru de el, cum a vorbit despre puritatea anilor de liceu. Dar ceva era… chiar daca liceeni din film sint prea de vitrina de la uniforma la limbaj.

  2. Octavian Soviany Says:

    da horia, dar chiar daca nu a trait „lucid” perioada are totusi abilitatea critica de a analiza foarte lucid, poate mai lucid decat actorii direct implicati. iorga parca spunea ca inteligenta inseamna tocmai sa intelegi si ceea ce nu experimentezi. genul asta de analiza pe care o face Alex Matei aici mi se pare cu totul inovatoare la noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: