Festivalul Naţional de Poezie „Gellu Naum” – ediţia 2010

Gellu Naum – Athanor

(Dintr-un stravechi gest ars
de patru mii de ani)

Fosnet al cenusii memorie stinsa a focului
peste tatuajele de calcar
camasi de apa limpezi între nisipuri
viermi vegetali ocolind pietricelele
vuiet al galetilor cazute în fântâni

dar toate acestea se petreceau sub o patlagina
si într-o buna zi el a iesit sa vada

deasupra noi sedeam lânga araci
si cârliontii ni se întindeau spre ei

groapa de var se cam paraginise
prin ceata umblau pasarile amenintatoare ale somnului

noi ne feream pe cât puteam
si el ne rezema cu ochii

     Festivalul de Poezie „Gellu Naum” , organizat de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”  din Bucureşti a început în 2003. Până în prezent a cunoscut şase ediţii, la care au participat mai multe şcoli şi licee din Bucureşti juriul fiind format (aici e partea la care am tinut foarte mult) din critici literari si scriitori de mare autoritate, care nu doar jurizau ci dialogau cu elevii despre Gellu Naum, poezie in general si sustineau recitaluri din propriile opere. Începând din anul acesta, el a devenit festival naţional, cu potenţiali parteneri în aproape 30 de judeţe. Printre partenerii noştri se numără de asemenea Uniunea Scriitorilor din România şi revista Observator cultural. Scopul festivalului este încurajarea talentelor autentice, ca şi asigurarea contactului nemijlocit al elevilor care scriu cu scriitorii profesionişti. Din acest an va exista şi o secţiune eseu, consacrată interpretării critice a operei lui Gellu Naum, la care ţin foarte mult.

Mai multe informaţii pe www.festivalulgellunaum.wordpress.com

Anunțuri

Un răspuns to “Festivalul Naţional de Poezie „Gellu Naum” – ediţia 2010”

  1. Am pus postare și pe blogul ASB. Dam si in Luceafarul. Mult succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: