La plecarea lui Adrian Păunescu

L-am văzut o singură dată în viaţă. Eram elev la liceul Şaguna din Braşov, pare-mi-se că în clasa a XII-a, când poetul, care tocmai publicase volumul Istoria unei secunde  a avut o întânire cu şaguniştii. Îmi amintesc că ne-a cerut să îi punem întrebări, iar eu, care nu eram prea hîtru pe vremea aceea, l-am întrebat ce e poezia. El mi-a răspuns că nu poate da o definiţie, decât eventual metaforică: poezia e ceva ca un cal care fuge şi fuge şi fuge şi nu se opreşte niciodată. Această definiţie se potriveşte perfect cel puţin pentru poezia lui Păunescu, ce, în partea ei cea mai bună, a avut ceva din galopul unui cal nărăvaş care părea că se nu se va opri nici la capătul timpului.

După aceea nu l-am mai întâlnit, şi nici nu mi-am dorit foarte tare. Personajul public îl devorase treptat pe poet. 

O dată cu Adrian Păunescu trebuie să admitem însă că dispare din literatura română ultimul „bard naţional” născut din mantaua glorioasă a paşoptismului. La fel de prolific şi de inegal ca şi Mihai Beniuc, (deşi de cu totul alt calibru) Păunescu a fost în acelaşi timp patriot şi megaloman, curajos şi obedient; adulat de unii şi detestat de alţii. Nu se simţea în largul său decât în mijlocul stadioanelor populate pînă la refuz; în loc să scrie cu sentimente a preferat să scrie cu „ultrasentimente”. Această tendinţă spre excesiv poate că i-a dăunat poeziei, dar i-a asigurat poetului o cotă apreciabilă de popularitate. Oameni nu foarte familiarizaţi cu poezia au fremătat la versurile lui, ceea ce într-o lume din ce în ce mai dezvrăjită nu e deloc un lucru de neglijat. Iar tinerilor, pe care reuşea să îi atragă la cenaclul Flacăra, unde a lansat şi o admirabilă generaţie de folkişti, le crea uneori, e adevărat că printre sloganuri patriotarde, iluzia libertăţii. În loc de orice omagiu făţarnic prefer să postez mai jos unul din cele mai frumoase poeme păunesciene, peste care planează umbra neliniştitoare a morţii.

Iluzia unei insule

Diseara-i plecarea în insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntîrzia
caci cîini-politisti s-ar putea sa apara.

Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sînt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori în nu stiu ce port,
în insula mea la cinci capete sparta.

Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mîzga vor rîde,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite în lume de-a rîndul,
ca-n sticle bagîndu-le în cîte un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrîndu-l.

Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grîu dulce si lenes, pe coapsele tale.

Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste;
iar cînd vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parîndu-ti ca este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.

Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sînge pe cîrja
te-astept fara martori în insula mea,
port haine de nuc, sînt aproape o birja.

Iar daca nu-mi vezi faţa ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, în insula mea, totusi sînt,
eu, movila celui mai proaspat mormînt,
întinde piciorul si calca, iubito!

Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.

Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească!

 # şi opinia mea despre introducerea lui Păunescu în manuale, în ziarul România Liberă

Anunțuri

13 răspunsuri to “La plecarea lui Adrian Păunescu”

  1. am descusut pe toate fetele poemul asta inca de acum multi ani, insa nu am reusit sa gasesc semnificatia acelui numar, 4600

  2. frumoasă poezie! Dumnezeu să-l odihnească!

  3. foarte pertinent materialul tau, octavian !

  4. Cred că e cel mai onest şi cel mai bine scris articol pe această temă pe care l-am citit în ultima vreme… Felicitări, domnule Soviany! Inclusiv pentru alegerea poeziei de la final.

  5. […] Octavian Soviany: “O dată cu Adrian Păunescu trebuie să admitem însă că dispare din literatura română ultimul “bard naţional” născut din mantaua glorioasă a paşoptismului. La fel de prolific şi de inegal ca şi Mihai Beniuc, (deşi de cu totul alt calibru) Păunescu a fost în acelaşi timp patriot şi megaloman, curajos şi obedient; adulat de unii şi detestat de alţii. Nu se simţea în largul său decât în mijlocul stadioanelor populate pînă la refuz; în loc să scrie cu sentimente a preferat să scrie cu ”ultrasentimente”. Această tendinţă spre excesiv poate că i-a dăunat poeziei, dar i-a asigurat poetului o cotă apreciabilă de popularitate.” […]

  6. am dat link de pe blogul meu catre acest articol care s-ar cuveni citit, cu poem cu tot, de toți excesivii pro si contra A.P. care se manifestă vocal și ocazional la catafalcul lui ca și la al oricui. Felicitări, Octavian Soviany.

  7. felicitari pentru acest articol călâi

  8. Un aspect neglijat al personalităţii poetului: apărător al criminalilor din decembrie 1989, a căror amnistie a cerut-o şi a căror graţiere a obţinut-o în unele cazuri
    Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi
    Adrian Păunescu către Ceauşescu, după interzicerea cenaclului Flacăra: „Să trăiţi, Măria Voastră!”
    Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu

  9. Paunescu lucreaza si mort!

    1)In cele trei zile, cat poetul a mai stat pe aici,
    s-a citit la TV poezie cat nu s-a difuzat
    in ani si ani pe TVR Cultural.

    2) Cu ocazia priveghiului, a aflat lumea ce-i ala „sediul USR”
    Ar fi fost bine sa-l mai tina cate o zi si pe la cateva biblioteci!

    Cel mai bun blog de critica si estetica – dimineti de lampagiu

  10. …si pana sa ajung aici am crezut ca totul in materie comentarii asupra celui care a fost A. Paunescu tine de excesiv. M-am inselat. Frumoasa moderatie si luciditatate in postarea dvs.

  11. […] Şi nici nu vreau să păcătuiesc prea tare cu postarea aceasta, lălăind pe tema idolatrizării bardului. Ceea ce vreau să fac este să vă invit să citiţi ce scrie Octavian Soviany, un om de litere pe care îl admir atît pentru ceea ce scrie, cît şi pentru cum discută despre literatură şi cum ştie să fie mereu printre şi cu cei tineri. Deci investiţi cîteva minute să lecturaţi textul de la capătul linkului, unde veţi găsi şi un poem al celui care nu mai este între cei vii: La plecarea lui Adrian Păunescu. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: