Cazul Celine

Am fost si raman un admirator constant al literaturii franceze, si tocmai de aceea actualele decizii legate de noua ostracizare a lui Celine mă întristează şi mă pun pe gânduri. După părerea mea culturnicii francezi ar fi trebuit sa se gândească mai bine înainte de a lua o asemenea decizie din următoarele motive:

1. Celine şi-a primit pedeapsa încă din timpul vieţii pentru erorile sale politice, fiind hăituit şi marginalizat aproape un deceniu. un principiu de drept spune că un om nu poate fi condamnat de două ori pentru acelaşi delict…

2. statul francez ar trebui să fie putin mai reticent atunci cand vorbeste despre anti-semitism, având in vedere că Franţa Celei de-a Treia Republici a fost un adevărat bastion al anti-semitismului şi al naţionalismului exacerbat. aici s-au născut multe dintre teoriile rasiste de care s-a servit ulterior regimul nazist şi chiar personalităţi respectabile precum Jules Michelet vorbeau cu non-şalanţă despre superioritatea rasei franceze.

3. mă întreb dacă are dreptul moral să vorbească despre anti-semitism un stat care nu recunoaşte noţiunea de minoritate etnică, deci implicit nici de minoritate evreiască. nu întâmplător Sarkozy ( la unison cu madam Merkel) a declarat mai zilele trecute că multiculturalismul în Occident s-a dovedit un eşec.

4. decizia este o gafă politică deoarece poate trezi resentimente faţă de evrei, care vor fi bănuiţi ca întotdeuna că au influenţat-o prin manevre oculte.

5. Franţei de astăzi nu îi sunt câtuşi de puţin străine manifestările de tip şovin dacă avem în vedere de exemplu intoleranţa isteroidă cu care sunt tratate simbolurile islamice. mă întreb dacă nu cumva francezii au găsit în persoana lui Celine (care nu se mai poate apăra) un ţap ispăşitor pentru a-şi plăti păcatele (nu puţine!) faţă de evrei. în fond,  nu Celine l-a condamnat şi umilit public pe căpitanul Dreyfus…

Pornind de aici constant că, la fel ca pe timpul comunismului, criteriul ideologic trece pe primul plan în judecarea unor scriitori, umbrindu-le meritele artistice. avem şi noi cazurile noastre de la Cioran şi Eliade, până la controversatul Eugen Barbu. Excesul de corectitudine politică creează monştri şi aneantizează valorile.

Anunțuri

4 răspunsuri to “Cazul Celine”

  1. Trebuie sa avem in vedere si faptul ca Franta este, acum, un stat multicultural.

  2. white noise Says:

    am descoperit si articolul lui matei visniec despre celine, poate va intereseaza
    http://www.rfi.ro/articol/stiri/cultura/un-bufon-numit-celine

  3. Franța este acum un stat multicultural care își refuză multiculturalitatea. Cineva acolo se luptă, chipurile, pentru a păstra „spiritul francez”, de parcă ar mai fi rămas ceva din el în afară de retorică…

    …Grăitoare sunt și cazurile Ion Gheorghe, Nina Cassian și Mircea Cărtărescu (nu mai spun de Gellu Naum și Virgil Teodorescu). Și aș fi vrut poate să adaug și cazul Dan Deșliu, dar nu sunt încă ferm convins că poezia sa din ultimele volume oferă cu adevărat o ocazie de reevaluare, pentru simplul motiv că n-am intrat în posesia respectivelor volume… Deh, mie îmi place să reeevaluez…

  4. Și am uitat de Eminescu! He, he…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: