tot germain nouveau

Ultimul madrigal

De-o să mierlesc, deseară poate, 

Că nu-s în stare să-mi găsesc

 Niscaiva zile preferate

 Pentru mierlit şi pentru toate,

 În fine, când o să mierlesc,

 Amicii să-mi promită mie

Că-n ziua aia de murit,

 Făcând la lemn iconomie,

N-or să mă pună-ntr-o cutie

De brad, taman ca pe-un chibrit.

 Şi nici ca-n putini o scrumbie

Nu vreau să fiu culcat în lung

 Pentru năpasta ce-o să vie

Ca-ntr-un lădoi de cununie

În copârşeul greu de plumb.

 N-am chef de nicio sepultură,

Deci copârşeu şi criptă, ba!

N-aş face-n criptă vreo figură,

Că n-am eu faţă de sculptură

Şi o detest, de-i bună, rea.

Să-mi pară rău nespus m-ar pune

 Aşa mormânt ferchezuit;

Eu nu voiesc (şi-o zic pe bune)

 Nici groapă de îngropăciune,

Cu lei şi morţi de împărţit.

Nici nobil, nici cu avuţie,

 Doar un nimica-toată chior,

Sunt a Ninichei jucărie

Sau un caniş care se-mbie

A fi potaia tuturor.

 Nu cer să fiu turnat în fiare,

 Înmarmorat, ci doar aş vrea Î

Ca-n ziua de înmormântare

Să mi se facă pe răcoare

 O gaură în Mama mea.

Îngropăciunea care-mi place

E tocmai cea de sărăntoc.

Aşa e şic! Şi nu-mi displace

Ca un grăunte-ntr-o găoace

 Să putrezesc. În care loc?

 La naiba! Aş dormi în pace

Lângă un râu ( să zicem Ar),

 În satul plin de vino-ncoace

 Ce pentru mine-o să se roage,

La Pourrieres, ţinutul Var.

Cu mâinile la scăfârlie,

Holbându-mi tare ochiul stâng,

În pacea hărăzită mie

Va fi prijel de bucurie

Că stau ca mazărea-n pământ.

 Scobiţi dar gaura în tină,

 Sub copârşeu-n care, o,

 Cu bietul taică-meu vecină,

Micuţa-mi mamă stă senină,

Stă coana Augustine Nouveau.

Zvârliţi apoi pământ mulţime,

Umpleţi din nou mormântul ochi,

S-adoarmă iarăşi Augustine,

 O să dormim, cred, foarte bine,

Chiar dacă doar c-un singur ochi.

 Basta cu groapa! Ferecată!

 Până ce-n ziua de apoi

 Voi prinde moarta adorată

Şi cu aripa-nvigorată

La cer în zbor sui-vom noi.

 Mai e-un detaliu oarecare,

Ştiu, vouă asta vi-e egal,

 Nu vreau să port la-nmormântare

Vreun strai au boarfă în spinare,

 Nici chiar veşmânt de carnaval.

 Nu giulgi de pânză-ndoliată,

(E-un vers de Gautier! Drăguţ!)

 Nici tu cămaşă îmbumbată,

Căci, spun cu limbă de diată,

Vreau să fiu gol, vreau gol-goluţ.

Precum o spadă fără teacă,

Fără mănuşi un pumn obscen,

Gol ca un vierme ce mă seacă

Şi jos, pe lespedea săracă,

Să scrieţi doar atât: Germain.

Cuprins de-o straşnică-nfocare,

La trup, la suflet, duh, oho,

Fac testament, cucoană mare,

Şi-l las în mâna-ţi răpitoare

 Semnat aşa: Germain Nouveau

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: