încă un poem

en famille

De la o vreme
respiră
tot mai rar, lăsând uneori
între
inspiraţii şi expiraţii
pauze de câteva zile.
Câteodată
el îşi priveşte
neliniştit
ceasul de buzunar,
apoi aţipeşte din nou.
Atunci
ea îi pune o mână pe
umăr şi
începe să-l scuture:
-Hei, crezi că mai întârzie mult?
-De unde să ştiu?, se strâmbă el
nemulţumit
că nu îşi poate face
siesta.
-M-am gândit
să-i tricotez un jerseu
gros, vezi şi tu că
la noi e
cam frig! Cărbunii s-au
terminat. S-a terminat şi
gazul de lampă, mai avem doar
câteva linguri de
untură de peşte pe
fundul bidonului
şi mucul ăsta de lumânare.
-Ia nu-l mai răsfăţa!
Noi cum ne-am obişnuit?
bombăne el
strivind cu arătătorul
un gândac negricios
care tocmai i se
căţăra lent
pe dunga tocită a
pantalonului.
-Sau să-i turnăm mai bine
câţiva soldaţi de plumb?
/se întreabă ea
indecisă./

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: