poem de paul vinicius

Drumul cafelei

 

pe undeva, pe lângă rio de janeiro

în ţara sambei şi a şarpelui de apă – numit amazon

printre păduri dese în care nu dovedeşte securea

se naşte noaptea catifelată numită cafea.

 

de-acolo, din plantaţii, ea porneşte pe ape

ajungând prin porturi cu taverne, la tejghea

marinari beţi şi fufe versate

sorb noaptea fierbinte numită cafea.

 

negrese migdalate îşi storc sufletul fierbinte

creole şerpeşti îşi joacă sânii în ea,

metişi languroşi, cât e noaptea de lungă,

ţes noaptea cea albă numită cafea

 

noi toţi visăm la lumea aceea vie

cufundaţi în ceşti ca nişte peşti în vopsea

în vopseaua cea neagră cu aromă virilă

a nopţilor albe, numită cafea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: