cine era henri sanson

 

în continuarea  postării de ieri,  câteva completări despre autorul cărţii, din care n-am făcut decât să extrsg şi să traduc pasajul despre pedeapsa cu moartea.

henri sanson a  fost ultimul oficiant al ghilotinei care aparţinea unei familii ce pe parcursul a şapte generaţi, începând cu epoca lui ludovic al XIV-lea şi sfârşind cu cea a lui ludovic-filip, fusese însărcinată cu executarea pedepselor capitale.

era un om cultivat, care citea mult, era perfect la curent cu literatura epocii, mergea la teatru şi întreţinea relaţii personale cu balzac şi dumas.

suferea de patima jocului de cărţi, patimă care i-a adus numai ponoase. împovărat tot timpul de datorii ( veniturile călăilor  – foarte mari în trecut – se diminuaseră mult sub ludovic-filip) a avut la un moment dat  ideea năstruşnică de a amaneta ghilotina – motiv pentru care a fost destituit în 1847.

după destituire a scris 5 volume masive de memorii „memoires des sansons. sept generation d’executeurs”, folosindu-se şi de însemnările înaintaşilor săi, descoperite în arhiva familiei.

apariţia cărţii a stârnit un oarecare scandal: cum îşi permite un călău să-şi scrie memoriile.

ea poate fi citită pe internet în franceză.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: