poem nou

national gallery. portretul soţilor arnolfini

 Noi nu vom împărtăşi niciodată

soarta ferice a soţilor arnolfini,

iar tu n-o să-mi porţi niciodată

fiul în pântece.

Numai chipul zbârcit al lui van eyck

apare uneori în oglindă, şoptind:

“Eu am fost cândva în camera asta

şi am pictat pântecele acestei femei

cu aceeaşi umilinţă cu care

pictasem cândva

altarul catedralei din gent.

Dar pe voi, care sunteţi uscaţi,

precum mărăcinii de la marginea drumului,

n-o să vă pot picta

decât cel mult

pe dosul unei oglinzi. Alegând dintr-adins

culorile cele mai

palide şi mai şterse

şi folosind,

în locul  penelului,

o rădăcină uscată de mătrăgună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: