din „scrisorile din arcadia”

E prima duminică

în spitalul de creiere

şi manuca

îmi aşază pe umeri

blana de leu.

Stăm pe o bancă

uşori ca frunzele de

mesteacăn, ascultând

vântul mânios de aprilie

care bate

mohorât dinspre

vistula cea frumoasă.

Femurul manucăi

se zăreşte prin rochie

ca o ţeavă de plumb,

în timp ce vorbim despre

insulele pustii ale pinguinilor din

marea ohotsk parcă am fi verlaine şi rimbaud.

Iubita mea

îşi ţine vagimnul

într-o cană cu

tufănele manu-

ca şi scrie poeme în formă de opt

afle lumea spre o-

sânda ei

neîntrecuţi cp

suntem eu

am inventat

poezia dumneavoastră aţi

pus-o pe

muzică petre

poartă o

pijama cafenie ca

morala comună ascultă

sexul şi moartea

umblă prin oasele noastre ca

două surori. De acum înainte

voi locui în vertebrele tale o

mie de ani ca un virus

într-o picătură de

sânge.

Anunțuri

Un răspuns to “din „scrisorile din arcadia””

  1. Un volum absolut formidabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: