poem

cineva invizibil mă pălmuieşte

 

Iarăşi o

sâmbătă goală.

Pe cadranul unui

ceas din

unirii

ora cinci

e pictată cu negru.

Cineva invizibil mă

pălmuieşte. Merg

puţin aplecat, ca

un brancardier obosit

care se poartă pe

sine însuşi spre

casă.

Ca şi cum

aş avea

casă. Ca şi cum

m-ar aştepta undeva

o cameră albă de

sanatoriu, unde

se vorbeşte numai în

şoaptă, iar paturile au

cearşafuri curate. Unde tu

mă astepti în

haine albe de

infirmieră. Cu coapsa

fierbinte ca ceaiul de

tei al unei

fetiţe bolnave.

Anunțuri

Un răspuns to “poem”

  1. multumesc pt lectura; ma inclin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: