din „moartea lui siegfrid”

M-am decis s-o iau pe domnişoara Sorana pe neaştepate.

Auzisem că este o actriţă desăvârşită (de altfel câteodată se mai ocupă şi cu regia), nu trebuia să-i pun la dispoziţie timpul necesar pentru a pune la cale un scenariu al întrevederii ce va urma.

Urc până la mansardă treptele alunecoase şi destul de murdare ale unei scări în spirală (aşa cum sunt scările atâtor blocuri din Bucureşti) şi iată-mă ciocănind la uşa, vopsită într-un bleu ţipător, pe care observ, prinsă cu o piuneză, cartea de vizită a Soranei Simu.

Femeia îmi deschide imediat şi, fără să mă întrebe nici cine sunt şi nici ce poftesc, mă pofteşte în casă. Poartă o robă de interior, cam şleampătă,  are ochii roşii de plâns, înconjuraţi de cearcăne grele şi e  cu siguranţă mai nearătosă ca niciodată. Îmi indică cu arătătorul singurul fotoliu din cameră, în timp ce ea se aşază pe marginea canapelei, încercând să-şi ascundă piciorul beteag, peste care îşi încrucişază celălalt picior, pe cel teafăr.

Apoi, înainte  de-a apuca eu să rostesc vreun cuvânt, începe să vorbească Sorana. Şi vorbeşte, vorbeşte, vreme de vreo zece minute, despre nişte lucruri care n-au legătură nici cu Nathan, nici cu ancheta. Are o voce subţire, ca de fetiţă, pe care se pricepe s-o moduleze mai bine decât orice absolventă a conservatorului de artă dramatică.

Trag cu o ureche la domnişoara Sorana, în vreme ce, simulând indiferenţa (căci şi meseria de poliţist implică o anumită artă a prefăcătoriei) încerc să studiez pe furiş interiorul camerei în care mă aflu. Aspectul unei odăi poate să spună multe despre caracterul persoanei ce o locuieşte – aşa cum ştie prea bine orice anchetator cu experienţă.

Garsoniera Soranei Simu nu e atât de luxoasă cum umblă vorba prin Sărindar. Un covor uzat, o canapea, câteva etajere ticsite de  cărţi, dar mai cu seamă tablouri. Cele mai multe dintre acestea nu reprezuntă nimic. Sunt simple pete de culoare, risipite parcă  parcă de bidineaua unui zugrav bolnav de epilepsie. În timp ce altele, confecţionate pesemne de pictor cu compasul şi rigla, înfăşişează diverse forme geometrice,pe care le-aş putea picta fără doar şi poate şi eu, dacă aş dispune de timpul şi de instrumentele necesare.

Excentricitatea donişoarei Sorana se vădeşte, desigur, şi în gusturile sale artistice.

În timp ce eu trag cu coada ochiului prin odaie, gazda mea izbzcneşte deodată în lacrimi. Şi printre suspine înăbuşite începe să mi se plângă de sărăcie: n-a mai trecut niciodată prin asemenea lipsuri cumplite, de câteva zile şi ea şi Jimmy sunt siliţi să se hrănească numai cu pîine şi lapte.

Nu ştiu cine e Jimmy şi nici nu mă interesează, nu cred să aibă vreo legătură cu afacerea Nathan. Aşa că mă decid să-mi scot din buzunar legitimaţia de poliţist şi s-o strecor sub nasul domnişoarei Sorana. Aceasta o ia, o cercetează, ducându-şi-o până aproape de vârful nasului (să fie oare mioapă?), apoi trânteşte actul pe masă, mimica i se schimbă brusc, iar în ochiul teafăr îi scapără un fulger scurt de mînie.

Poliţia are de gând s-o hărţuiască din nou?

S-a săturat până peste cap de gaşca asta de antisemiţi, care au dat-o în urmărire generală numai pentru că este evreică.

În realitate evreu a fost doar tatăl ei adoptiv, medicul Sammy Rosenstock, de altfel un om de o mare generozitate. Ea este copilul nelegitim al vestitului colecţionar Anastasie Simu, de care s-ar fi cuvenit să audă orice comisar tembel de poliţie şi care a recunoscut-o chiar pe patul de moarte..

Dracu ştie cum să pun capăt mai repede acestei interminabile peroraţii şi să ajung până la urmă la Nathan. Din fericire ea e întreruptă de un lătrat furios, care se aude probabil din bucătărie.

„Stai cuminte, Jimmy!”, strigă domnişoara Sorana, apoi se scoală cu mişcări precipitate şi dispare pentru scurtă vreme din cameră. Când se întoarce nu mai e mânioasă. Se aşază iarăşi pe canapea, îşi încruciează din nou piciorul teafăr peste cel şomtorog şi-mi trimite im fel de strâmbătură poznaşă care se doreşte pesemne un zâmbet.. Acum descopăr că are nişte dinţi foarte frumoşi, printre care, aşa, ca din întâmplare, îşi  face apariţia vârful unei limbuţe trandafirii, dar eu am toată convingerea că domnişoara Sorana a vrut să scoată limba la mine.

Îmi spune că a trebuit să-l închidă pe Jimmy în chicineta ei de şase metri pătraţi, căci acest buldog, de obicei blajin şi prietenos, poate avea uneori imprevizibile accese de agresivitate. Mai mulţi dintre ospeţii ei (căci îi place să aibă casa plină de musafiri – o ceaşcă de ceai şi câţiva biscuiţi se află aproapr totdeauna la îndemână) au avut prilejul să facă cunoştinţă îndeaproape cu colţii ascuţiţi ai dulăului care a trebuit să fie pănă la urmă  surghiunit în bucătărie ori de câte ori domnişoara Simu are vizitatori..

Şi vârful limbuţei trandafirii apare încă o dată, dându-mi cu tifla, dintre buzele nedate cu ruj ale gazdei.

Mă simt puţin stânjenit, nu ştiu cum să aduc vorba de Nathan, mai ales că ochiul teafăr al şontoroagei (nu încape nici o îndoială în legătură cu asta) îmi fixează cu insistnţă urechile.

Câteva minute domneşte o tăcere stânjenitoare.

Femeia nu pare a se sinchisi de faptul că poala robei de casă s-a ridicat, dezgolindu-i rotula fragilă, care seamănă mai degrabă cu rotula unui copil, şi partea de jos a coapsei, mai împlinită decât te-ai fi aşteptat privindu-i statura descărnată, aproape scheletică.

Experienţa mea cu femeile e foarte săracă. Cu excepţia celor câteva prostituate pe care le-am frecventat după ieşirea din adolescenţă, n-am avut raporturi intime decât cu nevastă-mea, dar s-ar zice că Sorana Simu face parte din categoria acelor fausses maîgres care fac deliciul marilor degustători de farmece femeieşti.

Dar eu mă aflu aici pentru un interogatoriu, nu ca să admir piciorul mignon (de altfel, trebuie să recunosc, foarte atrăgător) al domnişoarei Sorana.

Anunțuri

Un răspuns to “din „moartea lui siegfrid””

  1. princesturdzass Says:

    cand imi aduc aminte de Siegfried, ma apuca iar dracii. cum ca n-a murit. asta e de fapt istoria lui. de mercenar… si ma dadeam de ceasul mortii eu insumi, doar o inceta cu naravul american. dar de unde. toca. ma intreb cu se traduce asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: