din „arhivele de la monte negro”

Mă voi confesa acestei necunoscute, care nu e Maria-Christina:

– Sunt ultimul vlăstar al unei rase aristocratice.

Locuiesc într-o magherniţă sumbră, un fel de conac rămas aproape fără acoperiş.

Lanternele magice proiectează pe pereţii golaşi ai salonului circular filmul existenţelor mele anterioare.

Iată-mă alături de vărul care a căzut pe urmă la Solferino, urcând clinele verzi ale unei coline în asfinţit. Din trăsurelele lor de mahon ne surâd micile noastre prietene: Maria-Luisa, Maria-Antonia, Maria-Augusta.

Regimurile republicane mă privesc cu oroare, lista păcatelor mele scandalizează epoca democrată a usturoiului.

Odinioară luam lecţii de alchimie de la magii Iranului, frecventam şcolile de astrologie şi societăţile teosofice.

Am fost o vreme şlefuitor de diamante într-un orăşel olandez.

Mă văd pe puntea unei nave cu zbaturi, străbătând apele mocirloase ale unui fluviu american. Malurile, ticsite cu statuile colosale ale strămoşilor ascund, în spatele perdelelor de liane, saloane de dans, magazine de păpuşi luminate feeric, cabinete de cosmetică unde sticluţele de pomadă se dau doar în schimbul unor scalpuri pline de sânge.

Sunt oaspetele unei cazarme din Vera Cruz unde se trage la sorţi plutonul de execuţie, sosesc tocmai la vreme pe cheiurile Genevei pentru a fi martorul unui atentat  săvârşit cu capătul unei pile şi pentru a mă îngrozi de chipul patibular al lui Luigi Lucheni.

Cât de dulce e moartea la Schönbrunn, unde bunii castelani poruncesc să fie stricate cuiburile de berze şi scoase din folosinţă fântânile.

Şi iată-mă într-o raclă pe care au căptuşit-o cu catifea, purtând uniferma regimentuloi Mihailovski. Urmează să fiu îngropat printre firele de grozamă, lângă sarcofagul de malachită al ţareviciului.

Mă văd în hăinuţe de paj, coborând în cripta castelului, pentru a strânge mâna de piatră a unchiului Max, arhiducele.

Uşa salonului circular o să fie zidită, gonfaloanele coborâte de pe pereţi.

În sat se vorbeşte că moşia a fost arendată, iar proprietarii au plecat în America.

.

………………………………………………………………………………………………………….

În fine, în urma Tratatului de la Saint-Germain, tot ce a mai rămas din averea familiei nu este decât un cufăr de campanie şi o sabie hârbuită, pe a cărei lamă se poate vedea o inscripţie foarte anevoie de descifrat

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: