poem

cărți de război.

 

Citesc de un timp

numai cărți de război.

Și sunt obsedat

de noroiul acela

gălbui și vâscos

de pe fundul tranșeelor.

În care te scufunzi lent

până la glezne,

până la genunchi,

până la târtiță,

Apoi vine mereu cineva

(de  obicei o femeie

îmbrăcată în

soră de caritate)

care-ți ia mâna,

o cercetează atent,

o întoarce pe toate părțile

și în cele in urmă

îți șterge

cu o perie mică de sârmă

linia vieții din palmă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: