am fost un copil reușit? (5)

Primele mele jucării au fost un ursuleț de cârpă, un clovn (tot de cârpă, pe care îl chema Breckner, ca pe băcanul de vizavi și care, dacă îl apăsai pe piept știa să bată din palme), mai multe seturi de cuburi, un camion de lemn (mi-l meșterise un frate de-al bunică-mii,  care poseda o cocoașă de toată frumusețea), un trenuleț (tot de lemn ) cu trei sau patru vagoane…

N-am putut să mă bucur de trenulețele cu cheiță (sau pe urmă cu baterie), care circulau pe șine, treceau prin gări, pe poduri, pe sub tunele…. Ele depășeau posibilitățile financiare ale părinților mei.

Am avut în schimb alte jucării cu arc, mai modeste: un avion care se dădea peste cap, o tiribombă, un vaporaș de plastic, o broscuță care făcea sărituri caraghioase, o mașinuță care pornea atunci când apăsai pe capul șoferului.

Nu apucam însă să mă joc prea mult cu aceste minunății. Mă plictiseam destul de repede și mult mai interesant decât jocul mi se părea să văd ce au ele înăuntru, așa că (până am învățat să le demontez singur), îl puneam pe tata să le desfacă, pentru ca să le pot cerceta măruntaiele.

Tata a fost de altfel primul meu tovarăș de joacă. Îmi făcea construcții din cuburi (se pricepea la asta mai bine ca mine), jucării de hârtie, îmi aducea soldați de plumb, juca domino, maroco, piticot,  „nu te supăra, frate” sau păcălici, ba ne jucam împreună chiar de-a v-ați ascuns…Am impresia că aceste jocuri îl amuzau și pe el, care era o fire destul de naivă și destul de copilăroasă.

Tot tata îmi desena vapoare, mașini și locomotive (mereu cu măruntaiele la vedere), îmi arăta literele de tipar (urma să am ceva mai târziu și un abecedar) și datorită lui am descoperit pe la vreo cinci ani cum se leagă literele ca să formeze cuvinte. Am fost atât de fericit că reușisem să citesc singur cu chiu cu vai câteva propoziții încât n-am dormit o noapte întreagă de bucurie.

Și tot cu tata mergeam la plimbare. Unul din locurile mele preferate era „garamică” de la capătul străzii, despre care v-am mai povestit. Îmi plăceau trenurile și locomotivele (cu aburi), ce să mai spun de automotoare sau de locomotivele Diesel care mai apăreau și ele din când…Sau de trenurile încărcate cu tancuri, care mergeau în 1956 să înăbușe revoluția din Ungaria…Pentru că tatăl meu era un om extrem de sociabil și avea o grămadă de cunoștințe. puteam cerceta și locurile mai ascunse ale gării, cum ar fi de exemplu biroul de mișcare, unde am văzut pentru prima oară în viața mea cum arată un telegraf. Cel mai mare miracol s-a produs însă atunci când tata a  reușit să mă urce la bordul unei locomotive. Imaginați-vă ce specatacol au putut fi pentru mine focul care ardea în cazan, mulțimea de robinete, manete și manivele, de „ceasuri” care indicau tot felul de lucruri misterioase. Doamne, și ce frumos mai era mirosul de fum de locomotivă, pe care cred că n-o să-l uit toată viața.

Dar, deși am fost atât de apropiat în copilărie de tata, din firea lui am moștenit foarte puțin. El era un om bun și sensibil, poate chiar prea  sensibil, care plângea foarte ușor și avea un soi de ingenuitate pentru care nu pot acum decât să-l invidiez. Și mai era și ceea ce se cheamă un  cap tehnic: de la el am auzit pentru prima dată cuvinte pline de taină cum ar fi turbină, acumulator sau bobină de inducție, care sunau în urechile mele de copil prostovan ca niște versuri de Mallarme. Au fost și astea, în felul lor, niște lecții de poezie. Căci am început să cred că poezie e atunci când nu înțelegi…

(Va urma)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: