poem

Noi am avut

mai presus de orice

vocaţia imposibilului.

Ne-am tăvălit

prin paturile poleite cu

aur

ale

castelului mayerling.Iar acum

beau

fiindcă nu mai pot

scrie. Sângele meu

trasează în jurul genunchilor tăi

melancolici

nişte cercuri diforme. Ca feţele

cerşetorilor din berceni.

De ce mănânci

pietre

(zâmbeşte maestrul)

când poţi mânca

pâine?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: