poem

ca să pot scrie

 

Ca să pot scrie,

am nevoie de poveştile

tale

şi de telefoanele tale.

Încerc să-mi închipui

treci într-o rochie

cenuşie pe străzile

unui mare oraş, cu

case necunoscute.

Te văd ca

printr-un ochean,

tot mai şters şi

mai îndepărtat,

ca atunci când plouă

într-o ţară cu

nume exotic şi

toate femeile par

nişte statuete de

fildeş. Astăzi

pune-ţi o

rochie cenuşie.

Astăzi mi-e frică

de culorile senzuale

ale fustelor tale de

femeie prea tânără,

pe care buzele mele

lasă mereu o

urmă de praf.

Astăzi te voi pătrunde

doar cu cuvintele.

Numai cuvintele

pot să intre

acolo

unde nici măcar sexul

nu poate

intra. Numai cuvintele

pot să intre în

tine virgine

şi să iasă din tine

încă şi mai virgine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: