poem

micul franz kafka merge la şcoală

 

În drum spre şcoală

coborând pe uliţa aurarilor

micul franz kafka

se oprea să discute

cu o broască ţestoasă.

“Nici nu ştiu de ce

stau de vorbă cu tine.

Eşti urâtă şi proastă”.

“Ehei, eu sunt

mult mai bătrână ca tine,

am aproape 400 de ani

şi pot să-ţi ghicesc vitorul.

O să traversezi de sute de ori

podul carol ca să mergi la birou

cu picioruşele tale subţiri şi mici de

insectă.

La un moment dat o să porţi

un tub de cauciuc

înfipt în laringe,

iar deasupra pubisului vei avea,

tatuate cu o sulă de cizmărie,

câteva din regulile de viaţă

ale tatălui tău

şi de altfel din asta

o să ţi se tragă

şi moartea.

Cât despre partea

bună a lucrurilor,

vei avea un oarecare

succes la femei

şi vei obţine

chiar

titlul de doctor.

Iar acum,

că ţi-am ghicit viitorul

nu-mi dai şi mie

o frunză

proaspătă de salată­?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: