din pulberea, praful si revolutia

eu,  ianuş, elena

 

Am scris

despre spitalele

de nebuni

şi despre

cârciumile din rahova,

despre mirosul

de fruct tropical

al femeilor foarte tinere,

dar, mai ales,

am scris

despre oboseală.

 

Şi ianuş e

obosit. Şi elena.

 

Îi văd uneori

palizi de

frică şi

oboseală.

ianuş parcă

e tot mai înalt.

gGta

să se prefacă

într-o mână de praf.

elena e mică şi

cenuşie. Seamănă

cu un desen pe

asfalt

peste care

plouă murdar,

într-o zi de

septembrie.

 

Ei se iau de mână

şi tac. Apoi încep

să alerge

după lumina din spate

a

unui tren

invizibil şi lung,

după un teanc

mototolit de bancnote.

.

 

Prima

cade elena.

Se loveşte cu

bărbia de caldarâm

şi devine apoi

 

una cu caldarâmul.

 

Seamănă cu

un afiş vechi.

 

ianuş îşi

flutură braţul

ca pe-o mânecă goală

apoi devine şi el

una cu caldarâmul,

în timp ce

braţul său lung

gcontinuă să fluture

 

E noaptea târziu

şi trotuarul

se uită la mine

cu ochii lui ianuş.

 

Scoală-te dracului, marius

O să intrăm într-o zi

iarăşi tineri în argentin,

o să

reinventăm fracturismul

şi o să ne pişăm  abundent

pe toate literaturile..

 

Trotuarul

se uită la mine în continuare

cu ochii de

câine bătut ai

lui ianuş.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: