sărbătorile neputinței 2

Nu ne iubesc maşinile de scris

E burniţă-n plămânii noştri galbeni

Acum peste infern şi paradis

Cad şiruri paralele de păianjeni

 

Ca nişte oameni trişti cu pălării

Pădurile orbecăie şi-n zare

Încep să ardă focuri purpurii

Pe galbenele tundrei semafoare

 

Iar la sfârşitul dansului apaş

Închişi în noi frumos ca-n nişte sere

Vom fi bufonii marelui oraş

Sau nişte regi goniţi din falanstere

 

Şi-n mâna ta îmbobocind un tril

Surâsul tău o să plodească nuferi

Ca o căruţă dusă în exil

Cu sângele oraşelor pe umeri

 

Cum inimi roz pictate pe fereşti

Te tot mânjesc  cu fiere şi cu bale

Femeia lui ovidiu ce jeleşti

Cu laptele din sfîrcurile tale

 

Pe străzile cu iz de sărăcie

Îngenuncheată-n balegă de cai

Când noaptea are gust de bălărie

Şi nu mai sunt poeţi în walachai

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: