poem

Din ochii ei năştea o ceaţă rea
Cum se-arăta-n Subur pe la chermese
Şi când ca Lorelei se pieptăna
Sosind apoi – lunatică – la mese

Aidoma unui fum vrăjitoresc
Drapată strâns în horbotele-i bete
Iar şalul ca un roşu arabesc
Plutea prin smogul gros din cabarete

De parcă al fermatelor menisc
Ar tatua pe braţe trubadurii
Iar chipul ei părea un obelisc
Acoperit de mâl şi holoturii

Un trandafir pe umărul ei gol
Se ofilea şi degetele-i boante
Băteau între pahare cu picior
Bezmetice solfegii în andante

Ca-ntr-o beţie tristă cu eter
Rotea spre noi priviri încercănate
Venită din Parisul lui Baudelaire
Cu sâni precum corăbii turmentate

Şi cine-i săruta obrajii traşi?
Şi cine-a petrecut-o pân’ la scară?
Umplea un fov cenaclu de apaşi
Muzeul figurinelor de ceară

Prin care ea trecuse somnambul
Drapată strâns în horbote şi-n vicii
Chemându-ne pe rând să-i fim emuli
Didascali ai cernitelor delicii

Imunde clime bântuiau prin săli
Lumini de bal îşi iscăleau diata
Iar prinţii pluvioaselor cămări
Strigau cu toţii: ”O Non Satiata!”

La mese negre se plângea venal
Sclipeau ciudat ferestre scufundate
Pe umeri ea avea un roşu şal
Şi sâni precum corăbii turmentate