am fost un copil reusit? (11)

Multă vreme și Bucureștiul a figurat pe lista locurilor greu accesibile.
Mitul Bucureștiului îl preluasem pesemne de la tata, care, bucureștean get-heget. se acomoda greu cu Brașovul, unde se considera în exil, și cu bucătăria ardelenească a maică-mii. Nu o dată l-am surprins strâmbând din nas la masa de prânz, refuzând să se servească din unele feluri, sub pretextul unei dureri de stomac și vorbind cu nostalgie despre musacale și tuslamale, despre mâncărurile de praz,de țelină, de castraveți, de prune sau de gutui. Cu aceeași nostalgie vorbea și despre București, pe care îl considera un oraș superior din toate punctele de vedere Brașovului. Aici intra în contradicție cu bunică-mea, femeie umblată prin lumea, căci soțul ei (așa cum spuneam – ofițer de husari) fusese mutat de-a lungul anilor de la o garnizoană la alta, pe toată întinderea răposatului Imperiu Austro-Ungar. Bunica fusese și ea de câteva ori la București, prin anii 30 și îl descria ca pe un oraș foarte murdar, în care porcii hălăduiau în voie pe străzile din apropierea Gării de Nord. Și mai avusese și ghinionul să prindă niște zile năpraznice de caniculă…
Nutrit cu asemenea povești, ce se contraziceau una pe cealaltă, muream de curiozitate să văd Bucureștiul, iar această dorință mi se va împlini pe la patru ani, când maică-mea a decis pe neașteptate (tata era în concediu) că trebuie să ne vizităm neamurile din capitală.
Nu știu dacă asta a fost prima mea călătorie cu trenul, dar am rămas fermecat. Tot ce vedeam pe fereastra vagonului era nou, începeam să descopăr lumea de dincolo de linia orizontului, care îmi dădea uneori frisoane de încântare, alteori mici atacuri de panică. Am sorbit din ochi Crucea de pe Caraiman, fabrica de hârtie de la Bușteni (pe atunci eram nebun după fabrici), sondele din preajma Ploieștiului și rafinăriile, în schimb mi-a fost tare frică de poduri și de tuneluri. Ori de câte ori trenul trecea peste vreun pod, îmi acopeream, spre hazul părinților mei, ochii cu palmele.Dar și frica asta avea ceva magic și delicios, era altfel decât toate fricile pe care le încercasem până atunci.
Neamurile noastre bucureștene locuiau într-o casă mare de pe Bulevardul Mărășești, unde mirosea mereu a vanilie (la demisol funcționa o făbricuță de biscuiți) și a vinete puse la copt. Acum mi-am pus cunoscut verișorii: pe Mihaela, de o vârstă cu mine, pe Puiu, mai mare cu câțiva ani și mare iubitor de jocuri războinice, pe Icu, care era deja elev de liceu și făcea volei de performanță. Și tot acum l-am cunoscut pe unchiul Vică (poreclit Boșorogul),de la care mi se trage numele de Octavian și care era tatăl Mihaelei. Fusese colonel în garda regală și-și mai păstra într-o ascunzătoare din pod uniforma de paradă și sabia. Soția lui era tanti Tanți, sora lui tata, actriță la Național, care ne-a întâmpinat cu o cină fastuoasă, unde taică-meu ar fi mâncat, spune folclorul familiei, 24 de găluște cu prune….Pe unchiul Sandu (al treilea și cel mai mic dintre cei trei frați Soviany) îl știam de la Brașov, unde ne vizitase de câteva ori. Era un om vesel și prietenos, care obișnuia să cânte arii din opere, tatăl lui Icu și Puiu, căsătorit cu tanti Irina.
Iată că experiența mea de viață se îmbogățea cu un număr destul de mare de personaje, care emanau și ele nu știu ce aură de mister, mai ales atunci când începeau să depene vechi amintiri de familie, cu oameni și întâmplări despre care nici eu nici maică-mea nu auziserăm niciodată.
Am stat atunci o săptămână la București. și mi se părea că mă aflu în orașul minunilor
Am fost în parcul Carol, unde mai existau grota artificială străjuită de cei doi giganți sculptați de Storck și Paciurea, mica moschee de la marginea lacului, un minizoo…Toate acestea aveau să dispară nu peste mult, iar în locul lor se va ridica mausoleul destinat liderilor comuniști.
Am vizitat Muzeul de Artă, nu pentru că părinții mei ar fi fost mari amatori de pictură, ci pentru că maică-mea ținea morțis să vadă cum arată pe dinauntru fostul palat regal și cred că a rămas puțin dezamăgită
Am călătorit cu tramvaiul, care mi-a plăcut de la bun început, căci semăna mai degrabă cu trenurile (pe care le adoram) decât cu autobuzele hârbuite ale Brașovului și am văzut pentru prima dată cum arată un troleybuz
M-am plimbat prin Cișmigiu și am admirat lebedele și pelicanii. Din păcate, plimbarea cu barca mi-a fost refuzată, pentru că tata nu știa să vâslească.
Dar de o întâmplare cu adevărat miraculoasă am avut parte în Herăstrău, în timpul unei promenade cu vaporașul. Nu fusesem niciodată la mare până atunci, despre vapoare știam numai din auzite (câteodată îl puneam pe tata să mi le deseneze) și vă puteți imagina cu câtă emoție am urcat pe puntea acelei biete ambarcațiuni care pentru mine prețuia cât un transatlantic. Însă ceea ce m-a fascinat cel mai mult era un panou metalic care se găsea pe o latură a punții (să fi fost babordul? să fi fost tribordul?) și în spatele căruia bănuiam că trebuie să se afle motorul. Cât de mult mi-aș fi dorit ca, prin cine știe ce vrajă, panoul acela să se dea la o parte! Eram hărțuit iarăși de demonul curiozității, de fascinația spațiilor inaccesibile., de dorința de a afla ce e dincolo.
Iar miracolul s-a produs.
Dintr-o dată, când ne aflam pe la mijlocul lacului, vaporașul a început să scârțâie și să troznească din toate încheieturile, apoi s-a oprit brusc. Se defectase ceva la motor!
Un ins care purta pe cap o șapcă de marinar a apărut atunci ca prin farmec de nu știu unde înarmat cu o trusă de scule și a început să demonteze panoul. Îl priveam cu ochii dilatați de curiozitate, iar atunci când dreptunghiul acela metalic a fost în sfârșit împins la o parte, cred că tremuram de emoție. Privirile mi-au căzut mai întâi pe un obiect mare și negricios, despre care tata mi-a spus la ureche că se numește cilindru, apoi au început să cerceteze avid ceva încă și mai misterios care purta numele de curea de transmisie…
Și nu știu nici astazi ce era mai plin de vrajă: mecanismele acelea ciudate sau numele lor, pe care tata mi le șoptea pe rând, ca într-un fel de act inițiatic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: