necazurile unui comisar de politie (3)

Antisemit înverşunat, chestorul Pârlea era convins că omorul din pădurea Băneasa era opera evreilor. Deşi aveam îndoielile mele în această privinţă, l-am ascultat cu capul în pământ şi n-am îndrăznit să formulez nici cea mai mică obiecţie. Oricum, rareori se întâmpla ca namila asta să ţină cont şi de părerile mele. Cu atât mai puţin atunci când era furios, iar de data asta chestorul fierbea de mânie. Mi-a spus că Ion Antonescu însuşi era extrem de îngrijorat din cauza acestui asasinat, care putea să deschidă seria unor acţiuni teoriste ale evreilor şi îi ordonase Ministrului de Interne descoperirea neîntârziată a vinovaţilor. De altfel existau informaţii, venite din cele mai sigure surse, despre existenţa unei organizaţii evreieşti internaţionale, care îşi întindea pretutindeni tentaculele şi le declarase un război pe viaţă şi pe moarte creştinilor.
N-aş putea spune că mor de dragul evreilor, dar nu cred nici o iotă din toate parascoveniile astea conspiraţioniste, pe care le puteai găsi din belşug în fiţuicile legionare, chestorul le credea însă sau cel puţin se prefăcea că le crede. Mi-a aruncat printre dinţi că vicepremierul Horia Sima, care n-are nici cea mai mică încredere în poliţia generalului, a început deja propria lui anchetă în afacerea Nathan. Trebuie să acţionăm neîntârziat, cu toată energia de care suntem capabili, dacă vrem să nu ne facem de râs în faţa poliţiei legionare sau chiar să împărtăşim soarta lui Gabriel Marinescu, care fusese deja internat la închisoarea Jilava.
Am primit aşadar ordin să-i arestăm pe câţiva dintre capii evreimii bucureştene, mai ales pe cei cunoscuţi pentru convingerile lor sioniste. Unii izbutiseră să se dea la fund, alţii picaseră deja în ghearele poliţiei legionare, aşa că prada noastră s-a dovedit mai săracă decât ar fi dorit chestorul Pârlea, iar interogatoriile n-au dus la nici un rezultat.
Între timp apucasem să percheziţionez garsoniera lui Nathan.
Era o locuinţă severă ca o chilie călugărească: un pat simplu, câteva rafturi cu cărţi, o masă de scris. Mi-au atras atenţia un maldăr de scrisori vechi şi o agendă cu însemnări: scrisorile erau de la o femeie, agenda conţinea ciornele câtorva articole publicate de Nathan în gazetele legionare, ca şi nişte însemnări despre religie, care, cel puţin la prima vedere, mi s-au părut din cale afară de întortocheate şi cam lipsite de noimă. Interesante cu adevărat erau scrisorile: deşi iscălite doar cu un S lăbărţat, datorită vizitelor mele prin birourile din Sărindar cunoşteam foarte bine indentitatea expeditorului. În mediile gazetăreşti printre subiectele de bârfă cele mai la modă se numărase, până la un moment dat, şi legătura furtunoasă a lui Nathan cu Sorana Simu, una din cele mai misterioase femei ale Bucureştiului.
Multe se mai zvoneau prin redacţii, dar şi pe coridoarele Prefecturii, despre domnişoara Sorana, inclusiv că ar fi agentă a Gestapoului. Şi în zvonurile astea trebuie că exista şi o brumă de adevăr: în timp ce alţi evrei erau supuşi unor persecuţii care cu vremea se vor transforma într-o adevărată teroare, Sorana Simu huzurea într-o garsonieră boemă din inima Bucureştiului, alături de câinii ei, de care nu se despărţea niciodată, dedicându-se unei vieţi libertine, chiar dacă nu se putea spune că ar fi fost o femeie frumoasă.
O şi ştiam din vedere, dar oare cine nu-şi încrucişase paşii măcar o dată cu ai acestei publiciste, a cărei prezenţă nu putea trece niciodată neobservată.?
Avea un picior mai scurt, încălţat cu o oribilă gheată ortopedică (motiv pentru care unii o botezaseră „ovreicuţa cu picioarele rupte”), purta tot timpul nişte pălării excentrice cu voaletă, menite să-i mascheze un alt beteşug (ochiul pe care nu-l putea deschide decât numai pe jumătate), era mică, mică de tot, aproape pitică şi atât de slabă încât te mirai cum de se mai poate ţine pe picioare. Dar cei care o cunoscuseră mai îndeaproape susţineau că această femeie lipsită de orice farmec trupesc fusese hărăzită de ursitoare cu o strălucitoare inteligenţă şi cu o putere de fascinaţie pe care nu le aveau la îndemână nici cele mai faimoase frumuseţi ale Bucureştiului. Şi aşa se face că bărbaţii roiau ca muştele în jurul domnişoarei Sorana, încercând în zadar să-i astâmpere poftele fără saţiu, căci (spuneau gurile rele din Sărindar) oloaga asta slabă şi măruntă ca un copil n-ar fi putut să fie satisfăcută pe deplin decât de o herghelie de armăsari.
Iată pentru cine făcuse Nathan o pasiune înverşunată, iată aşadar cui îi aparţineau scrisorile pe care le descoperisem în garsoniera acestuia.
Nu ştiu ce spirit de premoniţie mă face să rup din agendă paginile care mi se păruseră, la o lectură superficală şi pe sărite, cele mai demne de interes.

Citind însemnările comisarului Kaftanat, încerc să mi-l închipui făcând sex cu domnişoara Sorana. Ea – complet goală, răsturnată pe spate, cu picioarele larg desfăcute, făcându-şi vizibile labiile roşii ca focul. Ba nu, mă înşel, nu e chiar goală de tot, şi a păstrat gheata ortopedică în piciorul olog. Aşteaptă. În vremea asta, el îşi scoate, cu nişte mişcări stângace izmenele ce-i ajung aproape până la genunchi. Putem constata acum că nu ne-am înşelat nicidecum în aprecierile noastre asupra virilităţii eroului: are cu adevărat un mădular uriaş, care, odată intrat în erecţie, devine de-a dreptul înspăimântător, cel puţin din punctul de vedere al unui narator masculin, care nu s-a simţit atras niciodată din punct de vedere fizic de vreun bărbat.
Comisarul e într-o stare de excitaţie paroxistică, se repede asupra femeii ca o fiară dezlănţuită. Nu există nici un preludiu. Nici nu era necesar, oricum scena asta nu se petrece decât în închipuire. Asist (puţin excitat, recunosc) la o împreunare feroce de vreo 16 minute (Sorana îl ţine pe comisar de urechi şi le smuceşte cu sălbăticie, ba chiar le şi muşcă la un moment dat), acompaniată de nişte sunete pe care, pentru a le transcrie aic,i aş avea nevoie de un portativ precum şi de măiestria unui mare compozitor, care mie (fiind în totalitate afon!) nu mi se află din păcate la îndemână.
În momentul orgasmului, domnişoara Sorana scoate un urlet ce mi se înfige în creier ca o andrea înroşită în fuc. Comisarul icneşte şi el uşurat din adîncul pieptului şi putem constata că din lobul uneia din urechile lui uriaşe se prelinge un firicel subţire de sânge.
Ce vreţi, domnilor, astăzi, ca să scrii un roman serios, e nevoie şi de puţină pornografie!

I-am înmânat chestorului doar vreo două sau trei din scrisorile găsite în garsoniera lui Nathan şi agenda cu filele rupte, hotărându-mă să păstrez grosul documentelor pentru mine. Apoi îi cer permisiunea să o interoghez pe domnişoara Sorana. Pârlea mârâie că pot s-o şi fut dacă vreau şi că o bagă în mă-sa pe jidoavca asta oloagă, care trebuia vârâtă la pârnaie de mult, dacă nu s-ar fi bucurat, dracu ştie de ce, de protecţia unor servicii străine. De altfel, în urmă cu doar câteva luni, Sorana Simu avusese parte de o atenţie specială din partea poliţiei,. Denunţată de o colegă de breaslă că deţine, sub diverse nume, mai multe acte de identitate, ovreicuţa oloagă dispăruse fără urmă din Bucureşti. Astfel că (de anchetă se ocupase comisarul-şef Urseanu) domnişoara Sorana a fost dată în urmărire generală, iar în Curentul şi Universul (dar şi în alte câteva ziare mai importante) a fost publicat un anunţ pe care mi-l amintesc (şi-l aminteşte cu siguranţă şi Pârlea) aproape cuvînt cu cuvânt: „Prefectura Poliţiei capitalei comunică: Rosenstock Sara, .zisă Simu Sorana, născută în Conrat, Tighina, fiica lui Sammy şi Ghiţca, licenţiată, publicistă, de statură mică, având picior drept mai scurt şi cu defect la ochiul drept, este urmărită de poliţie pentru fapte grave. Persoanele care-i cunosc adresa sau o găzduiesc sunt rugate a anunţa pe d. comisar-şef Urseanu”.
Urseanu, care nu-i avea nici el deloc la inimă pe evrei, era hotărât să meargă până-n pânzele albe cu această anchetă, dar (pare-se, după cum se vorbea prin birourile de la Prefectură, la intervenţia personală a lui Cristescu) dosarul a fost închis, ancheta a rămas nedusă până la capăt, iar, doar la câteva zile după aceea, Sorana Simu a reapărut triumfător pe bulevardele Bucureştiului, cu gheata ei ortopedică şi cu pălăriile sale excentrice.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: