scrisori de la gunter (3)

20 aprilie 1942
Ucraina

Dragul meu Siegfried,

Iată că abia au trecut trei zile de la ultima mea scrisoare şi simt iarăşi nevoia să-ţi scriu, fiindcă aici mi se pare că lucrurile nu merg deloc aşa cum ar trebui.
Informatorii mi-au raportat că între deţinuţi circulă tot mai insistent zvonul că bolnavii n-au fost nicidecum transportaţi la spital, aşa cum li se promisese, ci împuşcaţi în pădurea de apropiere.
Nu ştiu cine colportează asemenea neghiobii, dar dacă voi afla într-o zi, vinovatul va ajunge cu siguranţă în faţa plutonului de execuţie.
Pe parcursul zilei, zvonul ăsta, poate lipsit de orice temeinicie, m-a urmărit destul de stăruitor. Nu auzisem nimic despre existenţa unui spital de campanie prin împrejurimi, destinat deţinuţilor. Trebuie să mă bazez exclusiv pe afirmaţiile maiorului, dar dacă maiorul minţea? Mi-am adus aminte apoi că în noaptea respectivă, parcă auzisem şi eu nişte împuşcături îndepărtat de pistol-mitralieră, dar nu le-am acordat prea multă atenţie, eram absorbit cu totul de scris, căci (dacă-ţi mai aminteşti) tocmai îţi mâzgăleam o scrisoare.
Reflectând cu lucidate, îmi dau seama că n-ar trebui să-mi fac probleme de conştiinţă din cauza acestor duşmani ai Reich-ului şi-mi amintesc de cuvintele Führer-ului:”Există vreo mizerie oarecare, o infamie sub orice formă, mai ales în viaţa socială,la care să nu fi participat vreun evreu?”. Şi oare nu evreii au creat şi au răspândit ciuma cea mai respingătoare şi mai periculoasă a timpurilormoderne – marxismul?. Nu vreau să-mi dau aere faţă de tine sau să fac pe pedantul (de altfel tu ştii că nu sunt un pedant) dar astăzi frazele din Mein Kampf (carte pe care de altfel o ştiu aproape pe dinafară) îmi răsună tot timpul în minte: „Doctrina evreiască a marxismului respinge principiul aristocratic,respectat de natură, şi pune în locul principiului etern al forţei şi al energiei, predominanţa numărului şi ponderea lui moartă. Ea neagă valoarea individuală a omului, contestă importanţa unităţii etnice şi a rasei şi privează astfel umanitatea de condiţia prealabilă pusă la baza existenţei şi a civilazaţiei”.
Tu ce părere ai, Siegfrid?
Înţeleg foarte bine că necesitatea de a asigura supravieţuirea sângelui şi a rasei justifică orice acţiune, fie ea cât de brutală, nu sunt împotriva violenţei organizate şi totuşi, să împuşti trei sute de oameni bolnavi, lipsiţi de orice posibilitate de apărare mi se pare dacă nu un act imoral (ştiu că politica şi morala sunt două chestiuni perfect paralele), atunci cel puţin o lipsă de cavalerism, care nu se potriveşte cu educaţia pe care mi-ai oferit-o. Am bănuiala că Heinrich n-ar fi acceptat niciodată comanda unui lagăr de muncă, dar evident, eu nu sunt Heinrich, ci doar un tânăr locotenent al Wermacht-ului, total lipsit de experienţă.
Am fost smuls din gândurile astea apăsătoare doar de rugămintea neaşteptată a lui Wedekind care mă chema stăruitor, prin intermediul unui gradat, în camera lui. Înainte de a pleca, maiorul i-a ordonat să întocmească în scris un raport foarte amănunţit asupra activităţii desfăşirate la conducerea lagărului.
La început m-am gândit să-i ignor invitaţia, fusesem sfătuit de maior să intru în contact cât mai puţin cu putinţă cu ex-comandantul. Apoi, din nu ştiu ce slăbiciune (e aceeaşi belstemată tendinţă spre indisciplină, pe care nu sunt în stare s-o gestionez) m-am pomenit că trec pragul odăii lui Wedekind.
Acesta are aerul unui om dărâmat. Stă pe marginea patului, palid şi încercănat, iar la picioarele lui e un maldăr mare de hârtii mototolite. Îmi spune că nu poate scrie nimic şi că are tot timpul atacuri de panică: simte mereu în spatele său o prezenţă misterioasă, un fel de umbre, negre şi îndesate, care îi trimit drept în ceafă respiraţia lor rece ca ghiaţa. Apoi mă imploră să-i fac rost de câteva înghiţituri de rachiu, destăinuindu-mi totodată şi numele unui caporal (din fericire român!) la care se poate găsi la nevoie o sticlă cu basamac ţărănesc.
Conştient că îmi calc datoria faţă de Reich, am făcut pe placul lui Wedekind. Nu mi-a fost foarte uşor, românul se uita la mine neîncrezător, temându-se probabil de o provocare. A trebuit aproape să mă umilesc în faţa acestui individ ţigănos, care pute foarte tare a transpiraţie, dar în cele din urmă am izbutit. Cu sticla ascunsă sub tunica mea de locotenent (oare nu profanam în momentul acela uniforma Wermacht-ului care trebuie să fie sfântă – m-ai învăţat tu – pentru orice militar autentic?) m-am strecurat în dormitorul lui Wedekind. La vederea rachiului, acesta a început să bâţâie din picioare şi mi-a smuls sticla din mână ca o fiară înfometată. După ce a tras două sau trei înghiţituri zdravene mi s-a părut că se mai linişteşte, iar în ochii lui mici, ca de porc, pîlpâia parcă un început sfios de recunoştinţă.
Astăzi am băut şi eu, pentru prima dată de când mă aflu aici, din rachiul ăsta greţos. Doar prima înghiţitură mi-a alunecat mai greu pe gâtlej, apoi a intervenit pesemne obişnuiţa…
În timp ce îţi sciu această scrisoare presimt că se va întâmpla în curând ceva groaznic, prin cine ştie ce canale misterioase m-oi fi molipsit şi eu de frica lui Wedekind.
Dumnezeu să-l ocrotească pe fiul tău!
Günter

21 aprilie
E îngrozitor, dragul meu Siegfried!

Azi- noapte Wedekind şi-a zburat creierii.
Maiorul, căruia i-am telefonat de urgenţă, a făcut o adevărată criză de nervi.
A sosit grabnic, de data asta în ataşul unei motociclete, şi a urlat la mine ca un nebun vreo jumătate de oră. Mi-a spus că sunt un puţoi iresponsabil şi inconştient, cum am putut să-l las pe Wedekind nesupravegheat, cum de nu i-am confiscat revolverul??? Ce caută, lângă cadavrul fostului comandant, o sticlă goală de basamc???
Din cauza neglijenţei mele impardonabile, fostul comandant scăpase ca prin minune de securea călăului pe care ar fi meritat-o cu prisosinţă.
Ce puteam să mai spun? Conştient dc vinovăţia mea, am ascultat cu capul în pământ, toate reproşurile maiorului.
N-ar fi exclus să ajung în faţa unui tribunal militar!
Dacă poţi, roagă-te pentru mine!
Cu disperare
Fiul tău Günter
PS
Îmi dau seama că, după tot ce ţi-am mărturisit în ultimele mele scrisori, s-ar putea să mă repudiezi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: