pentru o mai dreapta cinstire (4)

Cărțile publicate după 1970 nu vor schimba în mod esențial coordonatele viziunii artistice care se configure în Caprichos. Volumul Schițe iconografice (Editura Cartea Românească 1973) ascunde, în spatele unei procesiuni de măști voevodale, o filosofie a istoriei tutelată de aceleași mecanisme ale absurdului, uneori cu certe (și subversive) trimiteri spre contemporaneitate : ală bală portocală/soarele-în diagonală/mușcă lună rasai câine/trec guzganii șchiopi prin pâine.// fluvii curg de jumătate/pleoapa seacă pleoapă zbate/steaua ca să guști și flori/o sucim de roșu ori.// ana are numa trunchi/plozi se nasc pân’ la genunchi/că iubim într-un picior/mândru-în jilț bogdan cel chior! (icoană spartă – a lui ștefan – ). Poetul are acum revelația unui „rău al istoriei” care se traduce în imaginile dezolante ale rocii sterile, ce se întinde peste tot, ca un cancer, distrugând orice urmă de viață: cad seduse-în fărăființa somnului/toate țărmurile maicii domnului/pe ventricul s-a lățit eclipsă/pleoapa de la răsărit e lipsă.// numuliți și var și var cât numeri/din conceptul nopții până-în umeri./ nu-îi mai umblă în aval condurii/geografia sânului și-a gurii..// bate-un vânt stă cuarț în martie omu/ape-au curs dar păstrăvu-îi de os/maica domnului cu flori și frunze/– aici sub cruce împietri frumos! (icoană cu țara. Anno domini – fanariot) .Alteori poemele aduc în prim-plan întruchipări antropomorfe ale maleficului, portrete de domni venetici, în care se pot recunoaște facil pontifii puterii totalitare: principiul activ și coloarea-înserării/duhoare de fiară prin stranii paragini/rațiunea secată în vreme a mării/ori frunte ca frunza sleită-între pagini//și codrii și zimbrii cu blana și colții/acestor pământuri a toamnei sudoare/orbitele goale de stea ale nopții/vițelul născut ieri cu cinci picioare//și ploaie din pleoapă și secetă-în buză/și ura uncrop când își sparge astupu/din icoana pe sticlă spre ziuă mă-acuză/matei basarab și vasile lupu…(spovedanie de domn venetic) . Poemele de dragoste sunt, în asemenenea schițe iconografice, (cărora li se pot adăuga textele de aceeași factură rămase dintr-un motiv ori altul în afara volumului sau elaborate ulterior), travestite în costume de epocă, masca devine acum una cu obrazul, autorul identificându-se empatic cu marii damnați ai istoriei (un Țepeș, un Ioan Vodă) în care își proiectează propriile interogații și anxietăți: trec ani cocoșați – și luni mai umile! – /te-aștept, până-atunci, sfârtecat de cămile!…/
sunt frânghii – și patru! – extind bucuria/’n acest de pe urmă – tu, anna-maria! –
//’n acest de pe urmă cahul, da, sinistru/ de-aici până-în când stăpânirăm pe nistru?/
ci, rupt de cămile,-îmi trăii bucuria,/’n acela cahul – tu, anna-maria!… //odată, odat’ – da! – un golia, desigur,/ cu bice ți-i mână și sânii – prefigur! –/dar i o te aștept – a mea-îi bucuria! – /chiar putred te-aștept – ooo, anna-maria!…(carte ca pentru săsoaica lu ion).
guernica (1973), volum în care se cade integrat și ciclul caii de la ioan reia obsesiv tema războiului în poeme orchestrate simfonic, în sonorități cadențate de marș militar și cu un simț al caricaturalui violent și sanguinar, amintind de plastica de război a lui Otto Dix: se-întoarce – între cârji, cu ceilalţi anonimi – /soldatu-în proporţie de două treimi!…/ la vatră se-întoarce, din zarea nefastă,/ acasă – la două treimi de nevastă,/– cu astă medalie, – în proporţia astă! –//la două treimi din copii şi cu două/treimi de iubire!… a treia – cea nouă! – /fu sânge şi carne, fu umblet şi duh,/ când de sub genunchi e numa’ văzduh!…/ în aeru’ serii năluceau serafimi,/ soldatu – între cârji, cu ceilalţi anonimi! –se-întoarce-în proporţie de două treimi (simfonia a doua. neterminata sau caii de la ioan).Viziunea culminează în vastele tablouri apocaliptice, în amestecul infernal de regnuri, iar istoria e percepută de data aceasta. ca într-o panoramă de secol XX a deșertăciunii, ca ogoană furibundă și fără noimă către neant: în mine a binelui-răului – toată!/ sunt: spiţele ură-iubire, – alternată!/ răstorn frumuseţe-în convexul meu vid,/ deschis spre închisul, nasc sori şi-îi ucid!…/ că-în tot ce fi’nţează ştiu totul ce nu e,/ săp stei după chipu-mi şi-îl neg în statuie,/ cât mie-îmi descind eu: ins şi sinteză,/ proteză iubirii, iubiri de proteză,/ de ură iubire – întregul şi sparte/iubiri de iubire, cât aripi să poarte/aceste-înţelesuri – zidite din moarte (simfonia a treia. apocaliptica).
În sfârșit zeu orb cu flori (1982), ultimul volum antum al poetului, e o exploatare a mithos-ului dacic, în care prezența simbolurilor germinative integrează răul și moartea într-o schemă poate mai liniștitoare a ciclurilor istorice și a legăturilor dintre generații, a lumii aflate într-o perpetuă geneză: mai greu era cu metalele neferoase/din care-a trebuit să lamineze o rază/răzbătând spații de vacum și-angoase/că pleoapa lui mată-între lumi i se-așează.// mai greu era cu frigul acela și cald/cu aici și departe cu astăzi și ieri/cu aur de ambră cu verde-în smarald/cu precum pe pamânt și în cer.// dar mai greu decât toate-a fost cu florile când/soare se cerea prin văzduh decantat/cu pipeta în crini nou născuți picurând/pândindu-le pulsuri pân’ s-a-înnoptat//și ochiul din deget al său doar văzând.. (zeu orb cu flori).
Toate aceste cătți, împreună cu numeroasele texte postume, conturează imaginea unei voci poetice de certă și puternică originalitate. Fie ca apariția acestei cărți (o integrală a poeziei lui Darie Magheru) să ducă la o mai dreaptă cinstire și o mai bună înțelegere a creației sale, care nu se mai cuvine marginalizată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: