evanghelia dupa dracula (2)

Actul al doilea

Dracula scrie

DRACULA (După mult timp,oprindu-se din scris.): Nu mai vorbesc cu nimeni.de multe zile,de săptămâni întregi. Locuiesc în absenţă şi scriu. Sunt înfometat de scris. Stau aici.în pântecul celulei mele,şi scriu. Nu mai exist, nu mă mai aflu în corpul meu, ci doar în mâna care scrie. E ca şi cum m-aş trage pe mine însumi în ţeapă.
(Intră Elisabeta.)
ELISABETA: Scrii pe întuneric,Dracula? În curând vei toci toate cele cinci sute de pene de gâscă.
DRACULA:E un exerciţiu de exorcism, De când scriu, n-am mai omorât nici un şobolan,pe cuvântul meu de onoare.
ELISABETA (Citind peste umărul lui Dracula.): Dar la cea măiciţă să nu-I spui,drăguţă,că la nunta mea a căzut o stea,brazi şi păltinaşi I-am avut nuntaşi,preoţi munţii mari,paseri lăutari,păsărele mii şi stele făclii. Unde am mai auzit eu cuvintele astea, Dracula?
DRACULA:Sunt dintr-un cântec valah. Despre trei fraţi pe care îi chema Vlad, Ştefan şi Matei.(După o vreme.) Sunt mii de ani de când poporul meu locuieşte în oralitate. De asta trebuie să scriu,ca urma mea scrisă să rămână precum o insectă strivită între două cărţi, sub greutatea semnelor.
ELISABETA: Nu vrei să mă vezi goală,Dracula? Să scrii în carnea mea ca pe o bucată de pergament?
DRACULA: Intuiesc o limită în tine, Elisabeta. Destinul meu este să fiu în afara zidurilor.Mereu în afara zidurilor. Ce vrei,sunt fascinat de horror infiniti.(Pauză.) Ai citit Fizica lui Aristotel?
ELISABETA:Crezi că rostul unei femei e să-l citească pe Aristotel?
DRACULA: M-am întrebat de multe ori ce este de fapt o femeie. Există o forţă teribilă a corpului feminin ,mai complex, mai puternic, închis ermetic în jurul secretului său. Creatură necunoscută, prin care lumea se rememorează şi se recreează. Pântec,memorie,privire clarvăzătoare,creatură cu trei membre,clitorisul şi cei doi sâni, îndreptaţi către noi ca să ne ameninţe cu pierderea puterii noastre. Într-adevăr,ce nevoie are o făptură ca asta de cărţile plicticoase ale filosofilor?
ELISABETA;Nu credeam că ştii să faci şi complimente, Dracula.
DRACULA: În Fizica, Aristotel preia termenul apeiron de la Anaximandru, ca să comunice noţiunea de nemărginit,cu alte cuvinte de ceea ce n-ar avea început,ci pare să fie chiar el începutul . Dar apeiron poate însemna şi insondabilul, nedefinitul, neconsacratul. Sunt fascinat de această oroare a infinitului. Am experimentat-o în actul erotic, în politică, în război sau în violenţă. Cred că scrisul mi-o satisface în cea mai mare măsură.
(Intră Bulea cu un platou cu mâncare.)
BULEA: Poftim,ţi-am adus cina. Astăzi regele Matei a poruncit pentru tine o mâncărică de fudulii.(După o vreme.) Nici astăzi nu ţi-am pus şoricioaică în sos, ce să fac, sunt laş ca toţi trădătorii. Am amestecat în el doar sânge de taur şi chiar puţină urină de armăsar. Tot din porunca regelui, care vrea să te lecuiască probabil de impotenţă.
ELISABETA: Cum de îi îngădui atâta obrăznicie acestui nemernic? Pe alţii i-ai tras în ţeapă pentru mult mai puţin.
DRACULA: Îl protejează ţoalele astea de măscărici. Un măscărici e şi el în afara zidurilor. Între mine şi Bulea funcţionează un soi de cordon ombilical, Elisabeta.
BULEA:Te-am iubit ca pe Dumnezeu, Vlade, şi am crezut în tine ca în Dumnezeu. Iar tu mi-ai necinstit fata.
DRACULA: Iartă-mă, ştii foarte bine că nu mi-a făcut nici o plăcere. Am vrut doar să verific dacă pot avea relaţii normale cu o femeie.
BULEA: Nu e vorba să te iert eu,nu vezi că nu te poţi ierta tu? De asta omori şobolani, de asta tragi vrăbii în ţeapă, de asta scrii ca un apucat de parcă ai râcâi cu pana într-un buboi.(Pauză.) Ia şi mănâncă, se răcesc fuduliile.
DRACULA:Eu, Dracula, nu numai că am ucis.Eu am fost ucis,deoarece am fost scris. Am scris, am ucis.Mă trag în ţeapă în scrisul meu. Am vrut să ejaculez în pântecele mamei mele şi apoi să-l spintec ca să scot sămânţa din ea şi ca să-i pedepsesc păcatul de adulter.
ELISABETA: Da, spune, Dracula. Acum eşti frumos.
DRACULA: Am făcut oare cele ce am scris sau am scris cele ce le-am făcut? Cu adevărat maică-mea m-a trădat – trădându-l pe tatăl meu cu mine – sau eu am lăsat-o însărcinată şi am omorât-o? Ce faptă am făcut? Ceea ce am scris? Ceea ce am scris, am scris şi ceea ce am făcut, am făcut. Io, Dracula, am ucis. El, Dracula, a scris.Care din ei a murit şi care scrie?
BULEA:Dumnezeu iartă. Tu de ce nu vrei să ierţi, Vlade?
ELISABETA: Eşti cu adevărat un spirit al răului.(Pauză.) Lasă-mă să sorb sămânţa ta rece ca gheaţa, Dracula.
DRACULA:Bulea, îţi mai aminteşti când mi-ai povestit cum a murit tata?
BULEA:Lasă, povestea asta îţi face rău.
DRACULA: N-am uitat nici unul din amănuntele pe care mi le-ai înşirat cu o meticulozitate aproape pedantă. Parcă ar fi încrustate în memoria mea cu un fier roşu.
BULEA: Înţeleg. Nu poţi ierta tocmai pentru că ai memoria amănuntelor. Şi nu mă poţi ierta nici pe mine, tocmai fiindcă te-am iubit ca pe Dumnezeu.
DRACULA: Ce părere ai, Bulea? Care din noi e călăul şi care e victima? (Lungă tăcere.) Tata şi fratele meu mai mare, Mircea, au fost mai întâi castraţi. Mădularele lor tăiate au fost azvârlite la câini, care, după ce le-au adulmecat, au refuzat să le hăpăie, atunci au încercat cu pisicile,care au făcut şi ele la fel. Cele două bucăţi de carne au fost călcate în picioare de oamenii lui Vladislav, până ce s-au rostogolit în balta murdară în care se bălăceau raţele. Acestea s-au repezit, lacome, apucându-le cu ciocurile şi au început să tragă de ele. Şi toţi râdeau de se stricau, nu aşa mi-ai povestit, Bulea?
ELISABETA: În cartea lui Pius scrie că tu ai făcut toate astea.
DRACULA: Am făcut, am scris, ce mai contează.
ELISABETA: Nu ţi-am spus eu? Putem doar să ne schimbăm temniţa, să trecem dintr-o ficţiune în altă ficţiune.
DRACULA: După aceea i-au silit să-şi sape gropile unul altuia şi apoi au sfârşit prin a-i tăia în bucăţi. Mai întâi i-au tăiat fratelui meu degetul mare de la mână,apoi au retezat degetul mare al tatălui meu ca să-l arunce în groapa fratelui meu. S-a continuat în felul ăsta cu fiecare deget de la mâini şi de la picioare,cu urechile şi cu nasurile. Apoi i-au scos tatălui meu un ochi. Se continua cu încetineală, pentru ca spectacolul să se poată lungi cât mai mult. I-au lăsat un ochi tatălui meu ca să poată vedea cum era sfârtecat fratele meu, căruia i-au scos intestinele, ficatul, plămânii şi inima. Nu aşa mi-ai povestit, Bulea?
BULEA: Mă rog, poate că sub efectul spaimei oribile pe care am resimţit-o atunci, am mai exagerat unele amănunte.
ELISABETA: Vezi? Poezie. Ficţiune.
DRACULA: La un moment dat, ţi-am întrerupt povestirea. Simţeam că eram pe cale să leşin şi nu aş fi vrut să mă arăt slab. Am izbutit să rezist printr-un suprem efort de voinţă. După asta ţi-am violat fata.
BULEA: După sau înainte, nu mai ştiu nici eu foarte exact, din fericire n-am memoria ta monstruoasă.
DRACULA: Sângele meu era tulburat de febra cumplită a răzbunării. Nu avusesem nici o femeie până atunci, încercasem doar cu pisicile.
BULEA: Cred că eşti apucat de unul din obişnuitele tale accese de mitomanie. Lumea nu va şti niciodată dacă ai fost un mare criminal sau doar un mare mitoman, Vlade.
ELISABETA: Taci, lasă-l să povestească.
DRACULA: În copilărie, speriat de miorlăiturile infernale ale pisicilor în călduri, mă apropiam de ele cu multă curiozitate. Eram singur în palatul nostru din Sighişoara, servitorii se îndepărtaseră. Alungând motanul, am prins pisica şi ca apucat de un imbold instinctiv, mi-am scos micul meu sex, neaşteptat de întărit,şi am încercat să-l introduc în sexul pisicii. Am obţinut o plăcere arzătoare şi am scos un mieunat asemănător cu cel al pisicii sau mieunatul auzit de mine era al ei,n-am reuşit să-mi dau seama.Mi-a fost o frică teribilă să nu fiu descoperit. Mă îngrozea ruşinea că s-ar putea afla că nu eram normal. Ceva sau cineva stabilise că omul nu trebuie să se împreuneze cu animalele, iar eu încălcasem această interdicţe. Violasem legea morală, dar ce anume era morala? Şi atunci am simţit pentru prima dată că în timp ce toţi ceilalţi oameni erau în interiorul zidurilor, eu aveam privilegiul de a fi în afara lor,ca eroul dintr-un cântec valah.
ELISABETA: Nimeni nu e în afara zidurilor,Dracula.(Pauză.) Ai făcut cu adevărat toate astea?
DRACULA: Am făcut sau am scris,ce contează.(După o vreme.) Abia acum observ cât de mult semeni cu o pisică mare, Elisabeta. Ori mai curând cu o leoaică sau cu o femelă de tigru.
ELISABETA: Ţi-am spus că îmi place la nebunie culoarea sângelui proaspăt.
DRACULA: Femeile privesc în general cu plăcere la spectacolul vărsării de sânge. În Italia, pieţele unde au loc execuţii sunt pline de cele mai distinse matroane.
BULEA: Fata mea n-ar fi tăiat nici un pui de găină.
DRACULA: De ce n-ai păzit-o mai bine? Ar fi trebuit să-ţi dai seama că sunt o fire perversă.
BULEA: Mi-a fost milă de tine, fiindcă te futuseră turcii în cur.
DRACULA: Iar eu ţi-am futut fata, ca să-ţi dovedesc că învăţasem lecţia de morală a lui Gugusyoglu. Ştii că morala turcească se predă în latrine, Elisabeta?
ELISABETA: Să nu crezi că morala ungurească e mai strălucită. Sau morala voastră valahă.
DRACULA: Printre obiceiurile turceşti există şi uzanţa defecării în comun, într-un fel de latrină mare care poate adăposti de la treizeci până la patruzeci de indivizi. Oamenii lui Gugusyoglu obişnuiau să se uite cu atenţie unul în curul altuia, se ajutau reciproc să se spele şi chiar se închideau câte doi în nişte încăperi lăturalnice. Gugusyoglu se găsea uneori şi el în acel loc şi ne sorbea din ochi, pe mine şi pe Radu, fratele meu. Se excita mai ales privindu-mi mie fundul şi încet-încet se dădea mai aproape de mine, crezând că nu-mi dau seama de asta. În realitate, eu mă distram pe seama lui şi mă străduiam să-i ajungă în nări duhorile cele mai puturoase. Învăţasem înainte câte ceva şi în Germania,de la Gottfried.
ELISABETA: Cine e Gottfried?
DRACULA: Unul dintre numeroşii mei violatori. Toată viaţa mea n-a fost în definitiv decât un şir de violuri. Acum descopăr că până şi scrisul e tot un viol.
BULEA: De asta ai tocit până acum o sută de pene de gâscă.
DRACULA: Când tatăl meu se ducea la întrunirile marelui Ordin al Dragonului, mă lăsa în tovărăşia lui Gottfried, un băieţaş de aceeaşi vârstă cu mine, fiul lui Ludwig cel Negru, prinţul din Nürnberg, vestit pentru cruzimile lui. Gottfried era hotărât să-şi imite şi chiar să-şi depăşească tatăl. Se antrena în tot felul de jocuri murdare şi crude, la care mă invita cu dispreţ şi pe mine. De pildă, o dată, întorcându-se de la latrină, m-a sărutat pe gură brusc, fără ca eu să am timpul să mă opun; am urlat, de parcă m-ar fi muşcat o fiară, izbit de mirosul groaznic de excremente. S-a uitat la mine extaziat: “Îl mănânc de fiecare dată când îl fac, şi pe urmă mă duc în salon, unde ţine tatăl meu câinii de vânătoare, ce se încaieră între ei care să mă lingă pe buze”.
BULEA: Gura fetei mele nu mirosea a căcat, mirosea a floare de iasomie.
DRACULA: Din păcate, lecţia lui Gottfried nu mi-a fost de prea mare folos în latrina lui Gugusyoglu. Mai întăi a fost violat Radu, apoi într-o noapte Gugusyoglu m-a luat în patul lui şi m-a siluit. N-o să uit niciodată durerea acea atroce, arsura aceea simţită în momentul penetrării. Aveam impresia că din anus îmi urcau de-a lungul întregului ţesut nervos nişte limbi de flăcări otrăvite, ce mi se înfăşurau în cele din urmă în jurul creierului ca o muşcătură de foc.(Pauză.) Am tras în ţeapă şi am fost tras în ţeapă, Elisabeta. Iar trasul ăsta în ţeapă perpetuu m-a ţinut mereu în afara zidurilor. Toţi erau robi, în timp ce eu.Dracula eram absolut liber .De asta m-a urât Ştefan şi m-a întemniţat Matei.(După un timp.) Numai cine a fost tras în ţeapă are dreptul moral de a trage în ţeapă.
BULEA: Aşa crezi tu.
ELISABETA (Mişcată.): Ia-mă cu tine în afara zidurilor,Dracula.
DRACULA: Când eşti în afara zidurilor, eşti în tine însuţi, Elisabeta. Nu poţi să fii în interior decât fiind în exterior.
(Subterana e luminată brusc. În loja regală au apărut Matei Corvin, Ştefan cel Mare şi actorul Carlo, costumat în papa Piccolomini. Elisabeta şi Bulea se topesc în întuneric.)
MATEI (Privindu-şi nemulţumit ceasul de buzunar.): E opt şi un sfert,verişorule. Trebuia să începeţi de mult repetiţia. Sunt curios să văd dacă eşti în stare să construieşti ca lumea o intrigă.
ŞTEFAN (Care vorbeşte cu un pronunţat accent moldovenesc.): De ce vorbiţi bre latineşte?
ACTORUL: Acum, în dublă calitate de interpret şi de regizor, o să-mi fie mai greu
MATEI: Lasă,Carlo, nu te mai plânge.Ţi se oferă şansa istorică de a pune în scenă o piesă scrisă de prinţul Dracula însuşi.
ŞTEFAN: Bărbatul are două scule: pula şi sabia.
MATEI: Eu v-aş propune să lăsăm aforismele şi să-i dăm drumul la repetiţie.
ACTORUL: Beppo, Guido, Tomasso, veniţi. Majestatea sa regele binevoieşte să asiste la repetiţie.
(Intră trei actori.Unul e costumat într-o cămaşă scurtă, care-i lasă coapsele descoperite, al doilea e deghizat în femeie, în sfârşit, al treilea poartă o mantie roşie, o coroană de hârtie poleită şi masca grotescă a lui Dracula.)
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Prea Înalte Părinte, eu n-am fost niciodată atât de crud pe cât afirmă prietenul meu Matei, şi pe cât îţi scrie el. Eram o făptură ca toate celelalte, care voia să se bucure de toate cele normale ale existenţei.
DRACULA: Cine a scris replicile astea, Elisabeta?
CARLO: Chiar înălţimea voastră, luminate principe, mie nu-mi aparţine decât regia.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Am studiat la Nürnberg, la Bizanţ, la Padova, şi am învăţat germana, italiana, slava, latina, greaca, maghiara. Am călătorit înlăuntrul acestor limbi şi înlăuntrul culturilor pe care le reprezintă şi am avut în prima tinereţe dorinţa de a deveni un înţelept, un filosof, de unde şi prietenia cu Cusanus şi cu Ficino, cărora le-am procurat codice şi manuscrise greceşti.
MATEI: Pentru biblioteca din Buda n-ai făcut nici o donaţie,verişorule.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: De la o vreme, fac parte dintr-un spectacol grotesc regizat la curtea din Buda. Am devenit o atracţie publică. Matei se laudă peste tot cu mine, ascunzând faptul că m-a întemniţat şi m-a sustras de la îndatoririle mele de război.
ŞTEFAN: Dacă nu mai merge cu sabia, dă-i cu pula,vericule. Şi nu mai vorbi latineşte, că mă ia cu frig pe şira spinării.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Principi şi artişti vin să se bucure de spectacolul detenţiei mele.
DRACULA: Sunt un actor-personaj care înşală aşteptările vizitatorilor, Elisabeta. Înţeleg că e vorba de o dublă capcană: pe de o parte ei sunt convinşi de existenţa mea reală, iar pe de alta se uită la mine ca la o carte, datorită ficţiunii terifiante pe care am alimentat-o cu textele mele.
AtCORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Mări se vorbiră…
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Ei se sfătuiră…
ACTORUL-FEMEIA: Pe la-apus de soare…
DRACULA: Ca să mi-l omoare!
ŞTEFAN: Auzişi bre ce bazaconie?
MATEI: Am auzit.(După o vreme.) Nu te omoară nimeni, verişorule dragă, stai liniştit. Ţi-am dat-o pe Elisabeta, ţi-am dat trupa mea de actori, mă străduiesc să-ţi pun în scenă operele dramatice. Ce-aş putea face mai mult pentru tine?
ŞTEFAN: Să vedeţi, oameni buni, la ce poate duce prea multă învăţătură de carte.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Sanctitatea Voastră, am primit veşti despre faptul că vă interesaţi de soarta mea. Am primit, de asemenea, fragmentul din Memoriile voastre dedicat umilei mele persoane. Ştiu că vreţi să-i trimiteţi lui Matei cerere pentru eliberarea mea, aşa ca să pot lua parte la Sfânta Cruciadă împotriva turcilor pe care Sanctitatea Voastră tocmai o pune la cale.
CARLO: Fiule,apropie-te şi sărută-mi inelul. Ai primit iertarea sfintei noastre biserici.
MATEI: Eu zic să nu te pripeşti, Piccolomini.
ŞTEFAN: Ce cruciadă, vericule, mai bine mergem să-i spintecăm pe munteni.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA (Sărutând inelul papei.): Sunt îngropat în viscerele pământului. Zilnic simt cum trupul mi se umflă nemăsurat, ca o masă ce sporeşte monstruos. Mi se pare acum că a crescut uriaş cât o balenă, care înoată prin beznă.
CARLO: Da, fiule, s-ar putea să-ţi apară stigmatele Mântuitorului.(După o vreme.) Eşti gata să înalţi steagul sfintei cruci, principe Dracula?
MATEI: De ce să plece în cruciadă? Acolo n-o să aibă nici teatru, nici mâncărică de fudulii.(Lui Dracula.) Nu te pune cu turcii, verişorule dragă, vrei să te fută iarăşi în cur?
ŞTEFAN: Mergem mai bine toţi la Hârlău, să vă fac cunoştinţă cu Răreşoaia.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Sunt gata. Prea Sfinte Părinte. (Prefâcăndu-se că-l zăreşte abia acum pe actorul în cămaşă.) Ce faci, omule?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Culeg ce am semănat.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Ca şi mine.(Examinându-l foarte sever.) Cum îndrăzneşti să apari în faţa prinţului Dracula cu ruşinea descoperită?
ŞTEFAN: N-o fi având omul nevastă, vericule.
MATEI: A avut, dar i-a omorât-o Dracula.
ACTORUL-FEMEIE: Ba nu m-a omorât, l-a omorât numai pe boierul din Poenari.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Asta e femeia ta, omule?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: A mea şi a vărului meu Tândală, Măria Ta.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA; Şi dacă-i femeie ta, de ce nu-i dai de mâncare?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: I-am cumpărat un covrig cu susan şi trei ocale de floricele. Bragă n-a vrut, a zis să-i iau mai bine un ciocan de rachiu.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: E adevărat ce spune omul ăsta, femeie?
ACTORUL-FEMEIE: Covrigul nu era cu susan, era cu sare şi chimion.Şi mi-a mai cumpărat şi o funie mare de usturoi, să-mi pută gura când merg la Tândală.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Aşa. Şi de unde ai fusta asta de urşinic?
ACTORUL-FEMEIE: Mi-a cumpărat-o Păcală din Cetatea de Floci.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Porţi cizmuliţe de saftian ca nevestele de boier.
ACTORUL-FEMEIE(Cu mândrie.): Mi le-a cumpărat Păcală, din târg de la Bender.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Halal femeie! El te îndoapă cu bunătăţi şi tu-l laşi să umble cu ruşinea descoperită.(Actorului în cămaşă.) N-ai semănat şi n-ai secerat nimic anul ăsta, Păcală?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Ba am semănat, Doamne, şi am adunat tare mult in.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Dacă el a semănat şi a secerat, tu ce nu-i faci o cămaşă, că eşti sănătoasă şi tânără.
ACTORUL-FEMEIE: Şi-a pus cămaşa zălog la crâşma lui Leibu din târg de la Bender.
ACRORUL ÎN CĂMAŞĂ: Nu-i adevărat, Măria Ta, nu-mi pun zălog niciodată cămaşa, îmi pun zălog numai cioarecii.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Poftim, cine s-a găsit să-l minciunească pe Dracula! (După o vreme.) Gata, am hotărât: luaţi femeia asta şi zdrobiţi-i braţele. Apoi tăiaţi-i mâinile cele leneşe. Apoi coaseţi-i ruşinea şi presăraţi-o cu sare şi cu oţet. Apoi trageţi-o în ţeapă şi ţineţi-o la vedere până putrezeşte, spre batjocura tuturor.
(În timpul replicii de mai sus actorul în cămaşă îl bate şi îl goneşte în culise pe actrorul-femeie.La sfârşitul replicii,actorul care îl joacă pe Dracula face la rândul lui o reverenţă spre loja regală şi iese.)
MATEI: Episodul ăsta e de-un umor cam îndoielnic, nu găseşti,Piccolomini?
ŞTEFAN: Până la urmă pe care l-au tras în ţeapă: pe muiere sau pe bărbat?
DRACULA: Înţelegi,Elisabeta? Istoriile mele false ţin locul adevărului. Numai pe dos se poate adeveri puterea scrisului. Cuvântul scris dă o nouă faţă şi un alt calibru lumii, ori de câte ori e aşternut pe hârtie. (Pauză.) La urma urmelor, m-ai zugrăvit cu trăsături atât de diabolice, Piccolomini, fiindcă nu mă poţi învinui de nimic.
CARLO: Nu e vorba de cum te zugrăvesc eu, e vorba de cum te zugrăveşti tu.
ŞTEFAN: Chiar, nu ştiţi careva nişte zugravi să-mi zugrăvească şi mie o mănăstire? Am auzit că talienii se pricep cel mai bine la chestia asta.
DRACULA: Scrisul mă dedublează. E ca şi cum cel care a trăit şi cel ce a scris întâmplările acelea n-ar putea niciodată să se suprapună perfect între ei.
(După o foarte lungă tăcere.) Nu, Piccolomini, n-am scris niciodată acest text pe care Carlo s-a prefăcut că vrea să-l pună în scenă. Nu e textul meu, e textul vostru, Matei.
MATEI: Bagă de seamă, Carlo, prinţul Dracula îţi aduce o acuzaţie foarte gravă. E adevărat că ai făcut schimbări în text fără consimţământul autorului?
CARLO: Nu, majestate. Dar manuscrisul înaltului principe are atâtea ştersături, încât uneori e aproape imposibil de descifrat. De asta poate să se fi strecurat nişte erori de transcriere. Dacă vreţi, vă arăt şi caietul meu de regie.
MATEI: De ce nu treci dramele pe curat, verişorule? Şi încearcă să scrii mai citeţ. O echipă întreagă de scribi a orbit transcriind primele o sută de pagini.
DRACULA: Cineva îmi umblă tot timpul la manuscrise, Elisabeta. Şterge noaptea ce scriu eu ziua şi scrie noaptea ce şterg eu ziua.
ŞTEFAN: Nu e mai bine de mine că nu scriu nimic? O singură dată am vrut să-i trimit un răvaş Răreşoaiei şi am răsturnat calimerul.
CARLO: Fiule, nu te mai gândi la nenorocitul acela de manuscris. Acum pleci în cruciadă, nu mai eşti om de litere, ai devenit iarăşi om de acţiune.
DRACULA: Să nu ne îmbătăm cu apă rece, Piccolomini. Am depăşit etapa lui a face. Numai desprinderea de acţiune îmi dă putinţa de a gândi. Adevăratul gânditor trebuie să rămână inactiv, să se retragă în neutralitatea conceptelor.
MATEI: Te-ai gândit bine, chiar îl lăsăm să plece în cruciadă, Piccolomini?
CARLO: Da, dar incognito.
ŞTEFAN: Bre, Vlade, oare de ce ai fost tu vărsătoriu de sânge şi la ospeaţe ai omorât adesea fără giudeţu? (După un timp.) Băga-mi-aş pula în toată comedia asta, că parcă e scrisă pe muscăleşte.
CARLO: Gândeşte-te, fiule, că prezenţa ta în fruntea armatelor noastre papale ar putea să ridice multe semne de întrebare. Tu nu mai exişti, te-ai volatilizat pur şi simplu, ca regele Arthur şi ca Frederic Barbarosa.
MATEI: Mă gândesc că ar putea purta în definitiv pe armură stema Ungariei.
ŞTEFAN: Sau bouleţul nostru moldovenesc.
CARLO: Mă opun categoric, semnul crucii e de ajuns.
DRACULA: Ai auzit, Elisabeta? Vor să mă trimită în cruciadă ca pe un cavaler anonim. Temnicerul meu, care mă lipseşte de orice libertate şi de orice glorie născoceşte, iată, o modalitate încă şi mai subtilă, încă şi mai atroce, de a mă umili.
MATEI :Anonimatul e singura vocaţie a valahilor, nu-i aşa, Piccolomini?
DRACULA: Ce-am de făcut? Să accept oare şi umilinţa asta, numai ca să pot continua lupta ? Cu gloria, pe care am obţinut-o deja, n-ar avea nici un sens. Eu sunt Dracula, nu un anonim. Şi vreau să spun că până şi numele meu singur o ia înaintea mea în veacurile viitoare. E clar, nu pot accepta.
CARLO:Ce faci,fiule? Te împotriveşti sfintei noastre biserici? (După o vreme.) Cine ştie, poate şi scrisoarea aceea către Mahomed al II-lea e autentică.
MATEI: Te mai îndoieşti, Piccolomini?
ŞTEFAN: Va să zică aşa? S-a prins frate cu turcaletele în loc să-i tragă o sârbă cu Răreşoaia. Când o veni turcaletele ăsta pe la Vaslui o să-i fac curul strecurătoare.
DRACULA: Iar dacă nu voi lua parte la cruciada lui Pius ce voi face, Elisabeta? Odată ce-mi va seca plăcerea de a născoci istorii înfricoşate despre Dracula mă va omorî plictiseala.
CARLO: Ai văzut? Şi e posibil ca Matei să-ţi înrăutăţească situaţia. Trebuie s-o porneşti neîntârziat în cruciadă,Dracula.
DRACULA: Şi dacă oi fi vreun nebun care se dă drept Dracula? Care vrea cu îndârjire să fie numit Dracula? Oricum, pe măsură ce scriu, observ că-mi inventez o identitate care nu mai este a mea.
CARLO: În felul ăsta, o să-ţi pierzi minţile, fiule.
DRACULA: Mi-am construit un dublu care decide acum pentru mine şi impune regula jocului.
CARLO: Întocmai. Iar cruciada asta poate fi pentru tine un excelent exerciţiu de deconstrucţie.
ŞTEFAN: Ce i-o fi apucat pe ăştia de grăiesc în toate limbile, în loc să grăiască moldoveneşte?
CARLO: Plecarea e mîine dimineaţă la cinci. Contez pe onestitatea dumitale, Dracula.
MATEI: Intriga nu e rău construită. S-ar spune că ai oarecare talent, verişorule.
(Se scoală şi aplaudă lung în direcţia lui Dracula. Apoi loja regală dispare în întuneric. În scenă rămâne doar Dracula, care se lasă, cuprins parcă de o teribilă oboseală, pe lespezile din subterană. După foarte mult timp, intră Elisabeta.)
ELISABETA: Unde eşti, Dracula? Unde eşti,dragostea mea?
DRACULA (Ca dezmeticit după un somn agitat.): Tu eşti, Elisabeta? Tocmai visam că papa Pius l-a convins pe Matei să mă lase în cruciadă. Parcă venise şi Ştefan de la Suceava.
ELISABETA: Nu te lăsa doborât de nişte vise rele, dragostea mea.(Privindu-l cercetător.) Ai slăbit foarte mult în ultima vreme. Nu mânânci aproape nimic.
DRACULA: Cineva face ştersături în manuscrisele mele. Ştersături şi interpolări. Au modificat tot actul întîi din Evanghelia după Dracula.
ELISABETA: Poate l-ai modificat chiar tu, dar nu mai ţii minte.
DRACULA: Cu neputinţă. Începeam cu un monolog ca cel al lui Faust, iar în locul lui am găsit o scenă cu Pulcinella şi Arlechino.
ELSABETA: Şi cine crezi că face schimbările astea?
DRACULA: Carlo şi tovarăşii lui, Bulea din ordinul lui Matei, poate chiar tu.
ELISABETA: Eu am oroare de comedie, cred că nici Dumnezeu şi nici diavolul nu râd niciodată.(După o vreme.)Tu ai râs vreodată, Dracula?
DRACULA:Nu, dar îmi vine să râd ori de câte ori mă uit în oglindă. Noroc că în subteranele de la Vişegrad nu există oglinzi.
ELISABETA: Matei a poruncit să se instaleze, pentru că actorii trebuie să se machieze şi să-şi probeze costumele pentru spectacol.
DRACULA: Care spectacol?
ELISABETA: Cum care spectacol? Evanghelia după Dracula.
DRACULA: N-o să fie nici un spectacol, n-am destulă putere ca să rescriu totul de la început.(După o pauză.) Oare de unde vine mirosul ăsta de piersică?
ELISABETA: Dă-mi să-ţi păstrez eu manuscrisele de acum înainte, Dracula.
DRACULA: Mirosul ăsta de piersică îmi aduce aminte de grădinile din Ferrara şi de Giulia. Ţi-am povestit vreodată de Giulia?
ELISABETA: Mirosul de piersică vine de sub fustele mele, Dracula.(După o vreme.) Sexul meu seamănă cu o piersică, nu cu gura unui peşte de pradă.
DRACULA: Eram, copil fiind, la Ferrara unde descoperisem o grădină în care mă duceam să mă joc singur. Era o grădină părăsită, foarte mare, un adevărat labirint. Diferitele soiuri de plante se înmulţeau în stufărişuri, acoperind pajiştile necultivate şi năpădite de ierburi uriaşe, dar tăiate de poteci albe de pietriş, care încă se mai distingeau pe unele porţiuni, ca nişte urme pe jumătate şterse de invazia urzicilor.
ELISABETA: Am cunoscut şi eu o asemenea grădină în apropiere de Praga. Îmi plăcea să mă culc în iarba cât statul de om şi să mă găndesc la ochii tăi de diavol, Dracula.
DRACULA: Adesea mă intindeam sub un piersic tânăr şi aşteptam ca fructele mai coapte să cadă peste mine. Parfumate, încălzite de soare, acoperite de perii aceia subţiri la care ochiul nostru se uită galeş, cu carnea proaspăt netezită,întărită sub pieliţa ei şi totuşi fragedă înlăuntru de se topea în gură şi îmbibată de zeamă dulce,deşi compactă în perfecţiunea ei, fructele acelea îmi dădeau o plăcere greu de descris. Iar când veneau în atingere cu pielea mea, mă făceau să cad în extaz.
ELISABETA (Scoţându-şi un sân din rochie.): Sânul ăsta e mai dulce ca orice piersică, dragostea mea.
DRACULA (Mângâind cu un aer distrat sânul Elisabetei.): Odată, printr-o spărtură deschisă nu se ştie cum în zidul împrejmuitor, a intrat o fetiţă. Mi-a spus că de mult se uită la mine, că o intrigase felul cum stăteam întins acolo sub piersic şi că o făcusem să i se facă şi ei poftă de piersici.
ELISABETA: Sunt şi eu o fetiţă doritoare de piersici, Dracula.
DRACULA: Am fost încurcat de întâlnirea asta neprevăzută. Vorbeam încă destul de prost italieneşte, chiar dacă înţelegeam perfect şi prin gesturi i-am dat de înţeles că o consideram o intrusă şi că aş vrea să se întoarcă de unde venise.
ELISABETA (Lipindu-şi fruntea de pieptul lui Dracula.): Sunt şi eu o intrusă,dragostea mea?
DRACULA: Ea s-a întristat şi deodată mi-a aruncat braţele după gât şi m-a sărutat pe obraz. Gura ei avea parfumul piersicilor, iar atingerea buzelor acelora lipite pentru o clipă de pielea feţei mele, era călduţă şi uşoară ca aceea a fructelor.
ELISABETA (Încercînd să-l strângă în braţe.): Vino, dragostea mea, să fim Ioan şi Ioana, Vlad şi Vlada, Dracula-El şi Dracula-Ea, acum şi-n iadul iadurilor, amin.
DRACULA: Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat pe urmă. Ştiu doar că deodată m-am pomenit asupra ei, că-i descoperisem scobitura de sub pântece şi că instinctiv împingeam înainte sexul meu cu o plăcere imensă.
ELISABETA (Strângându-l spasmodic în braţe.): Vino să te nasc a doua oară, Dracula.
Întuneric

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: