evanghelia dupa dracula (3)

Actul al treilea

Subteranele. Întuneric aproape total .Ghicim undeva corpul lui Dracula chircit la pământ

DRACULA:Ioana! Vlada! Elisabeta!(După o foarte lungă tăcere.) Am visat că făceam dragoste cu Elisabeta Bathory, unguroaica pusă de Matei să mă spioneze.(Altă pauză lungă.)Ai ajuns prea târziu va spune Domnul când sufletul meu se va înfăţişa să ceară iertarea păcatelor.Aşa că eu n-o să fiu iertat pentru greşelile mele şi n-o să pot să-mi redobândesc locul ce mi se cuvine pentru faptul că mi-am dat atâta osteneală în apărarea dreptului de a fi eu însumi.(După o vreme.) Ce-o fi însemnând vorba asta:eu însumi? Aş avea trebuinţă de o oglindă.
VOCEA LUI BULEA (Din beznă.): Ai răbdare, o să te uiţi acuşica şi în oglindă.
DRACULA (Cu un frison. : Ce-i asta?
VOCEA LUI BULEA: Nu vezi? Un om care-şi face nevoile.
DRACULA:Ioana! Vlada! Elisabeta!
VOCEA LUI BULEA:Nu mai striga aşa, că nu te aude nici dracul.
(Scena se luminează treptat .Observăm că subterana a suferit unele modificări. Decorul trebuie să sugereze acum latrina turcească descrisă de Dracula în actul precedent .Nişe şi tot felul de fundături laterale în care parcă se ghicesc uneori siluetele unor persoane lăsate pe vine .Pe un perete a apărut o oglindă. S-a schimbat şi costumaţia lui Dracula: de data aceasta el poartă o haină de măscărici, ca cea a lui Bulea.)
BULEA: Du-te şi uită-te în oglindă,să vezi cum îţi şade costumul de cavaler. Mergem să ne batem cu turcii din porunca lui Pius al II-lea.
DRACULA(Privindu-se în oglindă.): Ce-i cu hainele astea de măscărici? M-au îmbrăcat ca pe tine, acum de unde o să ştiu care sunt eu şi care eşti tu?
BULEA: Fă-ţi şi tu nevoile, Vlade, că deseară trebuie să fim la Ancona. Acolo se adună din porunca lui Pius toţi cavalerii creştinătăţii.
DRACULA: Deocamdată eu văd că suntem în umblătoarea lui Gugusyoglu.
BULEA: Şi eşti sigur că n-ai o iluzie optică? (După o vreme.) Da, ai dreptate: suntem în umblătoarea lui Gugusyoglzu. Cine ştie, poate pe aici trece drumul către Ancona.
(Dintr-o nişă laterală a apărut Carlo.Poartă o armură neagră şi are în mână o bidinea,)
DRACULA:Stai puţin,Bulea. Oare omul acela nu-i Gottfried?
BULEA: Ce să stau, că până la Ancona mai avem o mie de kilometri.
DRACULA: Ce mai faci, Gottfried? Nu te-ai schimbat aproape deloc.
BULEA: Acum îl cheamă, ca pe taică-su, Gottfried cel Negru şi trage în ţeapă mai abitir decât tine. Am auzit că a născocit până şi o maşină de tocat oameni.
CARLO: Am venit să te mânjesc cu căcat.(Mânjeşte faţa lui Dracula cu vopsea galbenă,)
DRACULA: Vedea-te-aş înfipt în mădularul uriaş al lui Gugusyoglu!(Vrea să-l lovească, dar Carlo se topeşte în întuneric.)
BULEA: Lasă, nu fi necăjit, Vlade, căcatul aduce noroc.
DRACULA: Am vomitat, am plâns, voiam ca tata să mă mângâie, dar el era într-o reuniune secretă şi nu puteam să mă adresez eu, fiul unui principe, servitorilor pentru un lucru aşa de intim. După un timp însă atunci când eram singur şi nimeni nu mă vedea m-am apucat să exersez în a-mi educa simţurile puţin câte puţin. Mâncam gândaci şi lăcuste care-mi crănţăneau în gură, umplându-mi-o cu un lichid verzui ce mă făcea să mă cutremur de scârbă, dar îi dădeam înainte fără să mă sperii dacă mi se făcea rău de la stomac şi o ţineam tot într-o căcăstoare.
BULEA: Na, dacă vrei hăpăie o lăcustă, că Matei a uitat să ne pună provizii de drum.
DRACULA: În anul următor, când l-am întâlnit din nou pe Gottfried, i-am întors şi eu gestul făcut de el cu un an înainte. E drept că n-am izbutit să-i ofer altceva decât o salată asortată de gândaci şi pişat în loc de vin, însă pe când el scuipa cu dezgust, eu am băut un pahar întreg dintr-o răsuflare.
BULEA (Nimănui.): Nu vă supăraţi, pentru Ancona trebuie să facem la dreapta sau să facem la stânga?
DRACULA: Cred că atunci m-am desfătat pentru prima oară cu spectacolul violenţei şi mi-am dat seama cât e de plăcut să produci violenţă.
BULEA: Hai,Vlade, să încălecăm, că Pius al II-lea ţine mult la punctualitate.
DRACULA: Trebuie să admit că spectacolul violenţei mi-a dat nişte satisfacţii imense. În loc de muzicanţi şi de dansatori, eu preferam să am în jurul meu oameni traşi în ţeapă. Şi eram foarte curios, în timp ce mâncam, să le observ puterile lor diferite de a rezista.
BULEA (Strigând spre culise.):Unde e calul pricipelui Dracula, grijania voastră de papistaşi!
DRACULA: O femeie a fost cea care a izbutit să reziste o săptămână, mângâind parul în care înfiptă şi delirând. Îşi vârâse în cap ideea că săvârşea un rit sexual
BULEA: Vlade, grăjdarii lui Matei sunt beţi-morţi. O să rămânem şi fără cai, după ce că am rămas fără merinde.
(De undeva din culise se aud hohote groase de râs, apoi un cântec unguresc de beţie.)
DRACULA: Violenţa ca experienţă totală, căreia îi sacrificăm totul din noi înşine, nu se învecinează nici cu teritoriul Răului şi nici nu cel opus. Acolo suntem într-un limb, dincolo de bine şi de rău, iar propriile noastre acte devin abstracţiuni, fără implicaţii ale conştiinţei, simple ocazii pentru exerciţiul cunoaşterii.
BULEA:Aşa crezi tu.(Iarăşi către culise.) Veniţi odată cu caii ăia, paştele şi grijania voastră de bozgori!
DRACULA:În absolut, actul cunoaşterii se prezintă lipsit de orice condiţionare de natură morală. Violenţa este în natură, este adevărata noastră natură şi, în loc s-o exorcizăm, prin legi stupide şi practici religioase, am face mai bine s-o traversăm până la capăt, ca s-o înţelegem şi să ne eliberăm în sfârşit de obsesia ei.
BULEA:Ţi-am spus, asta e părerea ta,Vlade.(După o vreme.) Ce zici, oferim principatul Valahiei în schimbul unei mârţoage? E soarele sus de trei suliţe şi noi mai suntem în latrina lui Gugusyoglu.
DRACULA: După ce am fost siluit, am hotărât că trebuie să mă răzbun pe toţi turcii, deoarece se folosise violenţa asupră-mi pe când eram încă adolescent. Dar asta nu m-a făcut să fiu crud.
BULEA: E opinia ta strict personală.(Strigând spre culise.) Cui îmi aduce un cal îi dau principatul Valahiei şi pe fata mea de nevastă.
DRACULA: Poate că e vorba de o opţiune, ca să zic aşa, de natură estetică.
(Intră Carlo costumat în grăjdar.Umblă împleticit şi vorbeşte cu pronunţat accent unguresc.Aduce un cal de lemn pentru Dracula.)
CARLO: Adus la tine cal pentru Dracula. Spuneţi Pius salutări de la Matyas, (După o vreme.) Nu trebuie principat, bag pula în principat.(Iese clătinându-se şi cântând ungureşte.)
BULEA:Hai, încalecă, Vlade, eu pot să merg şi pe jos, că tata a fost alergător de ştafetă.
DRACULA (Încălecând pe calul de lemn.): Unde spuneai că trebuie să mergem? La Frankfurt?
BULEA: Ba nu, la Ancona.
DRACULA: Gonesc,gonesc şi iarăşi gonesc până mi se taie răsuflarea într-o cavalcadă nebună şi aerul îmi biciuie faţa şi pletele.E o plăcere imensă.Să călăresc este pentru mine lucrul cel mai firesc, modul meu autentic de a fi. I-am lăsat în urmă pe toţi concurenţii, mă uit înapoi şi nu văd pe nimeni şi mă apropii de capătul cursei.
BULEA:Ce-i,Vlade, nu mă mai vezi? (Speriat.) Poate că am devenit invizibil. Sau poate că am murit amândoi şi ne aflăm eu în cercul trădătorilor, iar tu la dreapta lui Lucifer.
DRACULA: Mi -amintesc că m-am aruncat cu o energie extraordinară în turnirul acela pus la cale la Frankfurt de împăratul Germaniei. Nimeni nu era la înălţimea mea şi nu erau îndoieli asupra victoriei mele, totuşi ceva s-a întâmplat. Duşmanii mei ascunseseră o frânghie subţire într-un loc din pădure prin care cu siguranţă aveam să trec, iar frânghia aproape că rupse picioarele calului.
BULEA:Mereu se găseşte un prieten care să ascundă undeva o frânghie.
DRACULA:.Am stat leşinat o zi întreagă şi când mi-am revenit primul lucru a fost strâmbătura de satisfacţie a lui Matei.În spatele lui.Ştefan aproape că sărea de bucurie într-un picior. (După o vreme.) Matei şi Ştefan au fost totdeauna geloşi pe mine. Îmi amintesc de turnirul de la Milano, când la ultima probă mi-au jucat o farsă cumplită.Ştiind că eu nu puteam suferi şoarecii,mi-au ascuns unul în coif.Am leşinat şi am fost eliminat, învingător a ieşit Ştefan.(După o vreme.) Acum am alte raporturi cu şoarecii.
BULEA: Ba bine că nu.
DRACULA: M-am familiarizat cu ei, trăim laolaltă.E adevărat că dacă ar vrea, ar putea să mă devoreze noaptea, în timp ce dorm, dar nu o fac, poate că numai duhoarea puternică a corpului meu îi ţine la distanţă. (După o vreme.) Hei, Bulea, mi se pare că am ajuns în umblătoarea lui Gugusyoglu.
BULEA: Nu ştiu, să întreb. (Adresându-i-se lui Carlo.care,în acelaşi costum de grăjdar apare din umbră,încheindu-se la prohab.) E departe Ancona?
CARLO :Habar n-am. Aici e Firenze.(După o pauză.) Vă pot fi de folos cu ceva? Am uitat să vă spun: eu sunt Lorenzo Magnificul.
DRACULA: Iar eu sunt principele Dracula.
CARLO (privindu-l lung.): Drept să-ţi spun, nu-mi prea vine să cred. L-am cunoscut bine pe prinţul Dracula. Avea ochiul drept crunt de sânge, ochiul stâng verde, pleoapele albe şi îi ieşea o ţeapă din fluierul piciorului drept. (După un timp.) Sau, mă rog, era mai mult o ţepuşă de nici cincizeci de centimetri.
DRACULA: Mă duc la Frankfurt din porunca lui Pius. Acolo se adună toţi cavalerii creştinătăţii pentru a porni contra turcilor.
CARLO: Nu la Frankfurt, la Ancona,băiete. Prinţul Dracula n-ar face aşa o confuzie.
BULEA: Nu ţi-am spus, Vlade, că nu mergem la Frankfurt?
CARLO: Iniţial îi promisesem şi eu o sută de cavaleri, dar pe urmă m-am răzgândit.(Cercetându-l iarăşi atent pe Dracula.) Dacă zici că te duci la război de ce nu ţi-ai pus şi tu o armură? Războiul nu se poartă în haine de măscărici.
BULEA: Aşa mă gândeam şi eu, ilustrissime.
CARLO: Nu cred deloc în cruciada asta, flăcăule.I-am spus lui Piccolomini: cine o să vrea să-l înfrunte pe Mahomed al II-lea acum, când s-a dovedit cel mai puternic din toţi.
DRACULA: Cum cine? Eu. Adunarea cardinalilor s-a încheiat astă-noapte. Papa i-a convins în sfârşit să aprobe războiul împotriva lui Mahomed, iar asta datorită mie. Iată-l pe învingătorul lui Mahomed, prinţul Dracula, voevodul Valahiei. El va avea comanda trupelor mele. Mi-am descoperit faţa şi cardinalii au îngheţat.Nu ştiam că înfăţişarea mea e atât de înspăimântătoare.
BULEA: Minţi. Astă noapte ţi-ai tras-o cu doamna Elisabeta.
CARLO: Dacă ai fi prinţul Dracula, ai avea cel puţin la tine o sabie. Dracula nu pleca niciodată la drum fără spada Excalibur.
DRACULA: Cardinalii au aprobat hotărârea papei numai de frică.
CARLO: Pius se poartă ca un nebun. Stiţi ce-i spune într-o scrisoare lui Mahomed? Un fleac de nimic poate fi de ajuns ca să facă din tine cel mai mare, cel mai slăvit şi mai puternic dintre cei ce trăiesc pe acest pământ. Şi ştii despre ce e vorba: de puţină apă cu care să te laşi botezat.
(Intră actorul care îl joacă pe Dracula şi actorul în cămaşă.)
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ (Lui Carlo.): Ne lăsaţi şi pe noi, ilustrissime, să mergem la umblătoare?
CARLO: Aici nu e umblătoare, Ficino, aici e Academia Platonică.
DRACULA: Pe Dumnezeul meu, Bulea, omul ăsta seamănă leit cu Ficino. Marsilio, nu mă mai recunoşti?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Ce cauţi aici, măscăriciule? Asta-i umblătoare pentru seniori, tu du-te şi uşurează-te la Ancona.
DRACULA: Eu sunt principele Valahiei, prinţul Dracula.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ (Adresându-se actorului care îl joacă pe Dracula.): Auzişi, luminate principe? Ce părere ai de aşa bazaconie?
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Nu mă mir deloc, dragă Marsilio. Am văzut o sumedenie de nebuni care pretind că ar fi Dracula.(Lui Dracula.) Du-te, omule şi pune-ţi o compresă rece pe fudulii.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Unde doreşti să te uşurezi, luminate principe? În nişa din dreapta sau în nişa din stânga?
CARLO: Marsilio, mi-ai adus traducerea din Timaios?
DRACULA: Ioana! Vlada! Elisabeta!
BULEA: Vlade, tu nu vrei să te uşurezi?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Stiţi ce se spune în Timaios în legătură cu demiurgul? (Se pune pe vine.)
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA:: Palavre! Voi n-aţi citit Corpus hermeticum şi mai cu seamă tratatul Poimandres.(Se pune pe vine.)
CARLO: Am auzit şi eu de scrierea asta, prinţe Dracula.(Se pune pe vine.)
DRACULA: Hermes Trimegistus a spus că omul este un al doilea Dumnezeu. Aşa cum Dumnezeu este creatorul fiinţelor şi al formelor naturale, tot astfel omul este cel celor raţionale şi al formelor artificiale, care nu sunt altceva decât asemuiri ale intelectului său. Aşa şi cu aşa-zisele mele crime,Ficino.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: De ce se bagă măscăriciul ăsta în vorbă, Lorenzo?
CARLO: Lasă-l în pace, nu vezi că-i lunatic? (După o vreme.) Uşurare plăcută, principe Dracula.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Uşurare plăcută,Lorenzo. Marsilio,uşurare plăcută.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Uşurare plăcută, prea iluştrilor principi.
DRACULA: Prin urmare omul e înzestrat cu intelect divin când creează. De aceea creează asemuiri ale asemuirilor intelectului divin, precum figurile artificiale din exterior sunt asemuirile formei naturale dinlăuntru. Crimele mele sunt copiate după crimele lui Dumnezeu, dacă admitem că Dumnezeu poate săvârşi crime.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Platon ne spune că Demiurgul a creat lumea printr-un gest imitativ, a plăsmuit de fapt materia informă după asemănarea ideilor.(Scoate un geamăt de durere.)
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Ce-i, Marsilio, ai căzut în latrină?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Nu, prinţe Dracula, mă chinuie pur şi simplu hemoroizii. Cred că o să iasă iarăşi cu sânge.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Te compătimesc din suflet, dragă Marsilio. (După o vreme.) În schimb potrivit doctrinei dezvăluite în Poimandres demiurgul se reflectă în Nous, Nous se reflectă în antropos, iar acesta se împreunează cu natura, Lorenzo.
CARLO: Interesant.(Cântă.) Fata mea dragă,de ce eşti tristă? Mama mea dragă, vreau un bărbat care să-mi facă, noapte de noapte, ce-ţi face tata ţie în pat.
DRACULA:În Poimandres se insistă mult asupra căderii în eros în momentul în care se pierde androginia originară.Această pierdere marchează începutul degradării trupului.Se spune literalmente că erosul e cauza morţii.
BULEA: Atunci de ce nu te-ai făcut famen? Cel puţin mi-ai fi lăsat şi mie fata în pace.
DRACULA: Foarte curios lucru, pe vremuri Lorenzo mă rugase să-i aduc la Firenze pe toţi învăţaţii din Constantinopole şi toate cărţile de înţelepciune ocultă. Şi mă privea fascinat şi curios când îi vorbeam despre Corpus hermeticum, care e cu adevărat Cartea Cărţilor.
CARLO: Minţi, măscăriciule, nu m-am uitat niciodată la tine cu fascinaţie.(Cântă.) Fata mea dragă,fii blestemată! Ani numai zece azi împlineşti. Eşti încă jună,încă necoaptă, nu ţi-e sorocul să te cordeşti (După o vreme.) La voi în Valahia umblă cântece aşa nostime, prinţe Dracula?
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Nu, noi avem numai cântece cu ciobani. (Recită sumbru.) Iar cel moldovan şi cel unguran mări se vorbiră, ei se sfătuiră.(După o vreme.) Şi mai avem o poveste cu tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte..
DRACULA (Povestindu-i lui Bulea.): Odată, în drum spre Roma, m-am oprit la Firenze, ca să mă odihnesc, dar şi ca să mă sfătuiesc cu Lorenzo în legătură cu cruciada. El mi-a povestit că a găsit un fel de canzonă anonimă în care o mamă o învaţă pe fata ei, la modul cel mai concret, să facă dragoste.
BULEA: Pe fata mea cine a învăţat-o să facă dragoste,Vlade?
DRACULA: Lorenzo m-a întrebat dacă şi în Valahia circulă lucruri atât de scabroase.Atunci i-am spus basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Eroul acestui basm contemplă viaţa de pe pragul naşterii şi o refuză deliberat din luare de poziţie.
CARLO:Interesant.(Cântă.) Fata mea dragă, iată-mi povaţa:/cacă-mi mormântul de nu ţi-o plăcea/Când el îţi bagă limba în gura, tu să i-o mângăi cu limba ta.
DRACULA: Mai bine să nu te naşti, mai bine să te situezi în absenţă şi să nu te complaci să umpli cu propria-ţi fiinţă golul. Să fii în lume nu-i o alegere fericită. Trebuie s-o rog pe Elisabeta Bathory să-mi mai spună o dată povestea asta neobişnuită.Ioana! Vlada! Elisabeta!
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Îţi povestesc eu mai departe, Lorenzo, numai nu-l lăsa pe măscăriciul ăsta să mă tot întrerupă.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Lasă-l, luminate principe, cred că suferă de melancolie erotică
DRACULA: În cele din urmă, experienţa eroului e o experienţă de cunoaştere. Tot cunoscutul e condiţionat de limita sa, e efemer pe cât e de mortificat, iar nemurirea e interzisă. De aceea prinţul descoperă în final Valea Plângerii. Realizează propria-i durată de creatură fragilă.(După un timp.) Aici nu e latrina lui Gugusyoglu, e Valea Plângerii, Bulea.
CARLO: Care vale, Marsilio? Nu te aud prea bine, prinţului Dracula îi chiorăie foarte tare stomacul.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Dacă mă mai întrerupe, îi tai nasul, Lorenzo, pe barba lui Mahomed.
DRACULA: Dar ca să poată să înţeleagă semnificaţia morţii, a propriei sale morţi, trebuie să traverseze mai întâi condiţia sterilă a nemuririi.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA (Ridicându-se furios în picioare şi încheindu-se la pantaloni cu gesturi precipitate.):Îi tai nasul, pe barba lui Mahomed!
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ (Acelaşi joc.):Îi tăiem nasul, pe barba lui Mahomed!
CARLO: Faceţi cum credeţi voi că e bine, eu am o necesitate urgentă. (Rămâne chircit pe latrină.)
BULEA: Cred că de data asta ai feştelit-o. Nu ştiu de ce ai vrut să venim la Firenze, când noi trebuia să fim la Ancona.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: O să-ţi tăbăcesc pielea, bufonule.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: O să-ţi tăbăcim pielea, bufonule!
(Cei doi actori îl bat violent pe Dracula, care se lasă pe duşumea, fără să schiţeze nici un gest de împotrivire.)
CARLO (Ridicându-se ţanţoş de pe latrină şi încheindu-se la prohab.): Să mergem, domnilor, omul nu poate să stea toată ziua la umblătoare.
(Actorii ies.)
BULEA (După mult timp.):Ai murit,Vlade?
DRACULA: Nu, n-am murit. Unde suntem aici?
BULEA: Tot în latrina lui Gugusyoglu.Va fi cu neputinţă să fim la ora cinci la Ancona.
DRACULA: Am observat că de câtăva vreme mă năpădeşte o obsesie permanentă, Adesea mi se întâmplă să visez şerpi,cu miile. Ajung din întâmplare într-un loc care-i invadat în întregime de ei,totul e o mişunare de trupuri lipicioase, aflate într-o continuă mişcare, foarte încetinită şi lascivă.
BULEA: Trebuia să te faci îmblânzitor de şerpi, nu voevod în Valahia. Ai văzut şi tu: valahii sunt mai răi decât şerpii. Trebuie să-i căsăpeşti ca să-ţi dea ascultare.
DRACULA: Mi s-a întâmplat, într-o grădină de la Ferrara ca, vrând să dau la o parte un snop de iarbă proaspăt cosită, să dau peste un şarpe ce se adăpostise peste noapte acolo.
BULEA: Prin ce iarbă s-o fi adăpostind acum fata mea, Vlade?
DRACULA:Era adormit şi nu mi-a făcut nici un rău,dar la atingerea aceea rece am avut un fior de parcă aş fi primit un semnal din lumea cealaltă. E ceva înspăimântător de misterios senzaţia asta. Ca să pot scăpa de ea, pentru că intuiam acolo o limită, în sfârşit,o capcană, am hotărât că trebuie să zbor peste ziduri şi în afara lor,pentru totdeauna
BULEA:Odată când mă uitam la tine, mi s-a părut că ai două aripi negre de liliac. Despre aripile astea povestesc şi saşii de la Braşov.
DRACULA: Atunci am dobândit obiceiul de a privi îndelung cerul. Apoi, la curtea lui Lorenzo de la Firenze, am contemplat noaptea stelele prin instrumentele sale miraculoase.
BULEA : Poftim, ai şi aici o lunetă.
DRACULA: Ce straniu! Să priveşti cerul înstelat dintr-o umblătoare. (Meditativ.) Alteritatea lumilor. Această varietate nesfârşită a posibilelor. Şi fantastica noastră singurătate în univers.(Privind prin lunetă.) Prin luneta asta, stelele se văd ca nişte viermişori albi,cu burţile umflate, ca şi cum ar sta să plesnească.
BULEA: Aşa cum plezneau burţile celor puşi la cazne de tine.(După un timp.) Îmi arăţi şi mie Calea Robilor, Vlade?
DRACULA: Nu poţi trăi fără să priveşti zilnic stelele.(Pauză.) Am impresia că lentilele acestei lunete sunt pătate de muşte.
BULEA (Privind prin lunetă.):Care o fi steaua ta şi care steaua mea,Vlade?
DRACULA: Adeseori m-am uitat extaziat, ceasuri în şir, la Ursa Mare. O percep şi aici, arzând cu nespusă dulceaţă deasupra latrinei lui Gugusyoglu.Sub noi e căcatul,iar deasupra noastră sunt stelele.
BULEA: Ştiu,steaua ta e roşie ca sângele, iar a mea – verde ca fierea.
DRACULA: Se spune că steaua fiecăruia dintre noi cade în nimic şi se stinge,ca şi cum n-ar fi existat vreodată atunci când cel ocrotit de ea moare. Steaua mea străluceşte în fiecare noapte mai tare, dându-mi siguranţa că mă aflu în culmea destinului meu.
BULEA (Privind prin lunetă.):Acum văd o stea care cade.
DRACULA: Contemplănd stelele, ochii mei tulburi se umplu de o lumină răcoritoare.(După un timp.) Hai să-ţi arăt Calea Robilor, Bulea.
BULEA (Privind prin lunetă.): Îmi pare rău, acum nu mai văd nimic, văd doar luna, ca pe o roată mare de foc.
DRACULA: Nu-mi aduc aminte moment mai fericit decât noaptea aceea de Crăciun în care am fost împreună cu flăcăii din sat să aruncăm cu roata de foc. Era un ger care muşca direct din carne şi retrăiesc şi acum senzaţia că am genele ţepene şi înălbite de promoroacă.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA (Se desprinde din beznă,cu o minge roşie între mâini.): Alunecam pe zăpada îngheţată şi cu mare greutate, ţinându-ne unul de altul, urcam dealul până în vârf. Dealul era chiar peste sat, dincolo de un râuleţ care curgea la vale şopotind pe sub un pod de gheaţă. Cerul părea foarte pur şi plin de stele pe care din vârful dealului ţi se părea că le poţi atinge fie şi întinzând mâinile.
BULEA:Şi ştii de ce, Vlade? Odată, o femeie cam fără minte, care spăla scutecele copilui ei a mânjit cerul cu căcat, supărându-l pe Dumnezeu. Atunci El s-a mâniat şi a mutat cerul mult mai sus decât fusese înainte.
DRACULA: Întindeam mâna ca să mi-o încălzesc la fierbinţeala stelelor, Bulea.
ACTORUL: Trebuie să mărturisesc că luam parte ca un nepoftit la un ritual străvechi, căruia nimeni nu-i mai cunoştea obârşia.(Îi aruncă mingea lui Dracula. Acesta o prinde.)
DRACULA (Jucându-se cu mingea.): Se aducea până în vârful dealului o roată mare de lemn, ale cărei spiţe erau înfăşurate, una câte una, cu cârpe îmbibate în răşină şi în alte materii ce iau foc cu uşurinţă, apoi se dădea foc acelor materii care îmbrăcau roata în flăcări. Acesteia i se dădea drumul la vale şi toţi îi urmăreau vrăjiţi traiectoria pe care o descria pe albul zăpezii, ca şi cum ar fi fost o moară de foc în mişcare, purtată de-o vrajă.(Îi aruncă mingea actorului.)
ACTORUL: Flăcăii (căci numai ei luau parte la obicei) se grupau pe două dealuri aflate faţă în faţă de pe care dădeau drumul la nişte strigăte straşnice de se auzeau în tot satul.(Îi aruncă mingea lui Dracula.)
BULEA: Vlade, ţi-am spus vreodată că am şi eu o fată de măritat?
DRACULA: Apoi se striga numele unei fete nemăritate. Din partea cealaltă era strigat un nume de flăcău.(Îi aruncă mingea actorului.)
ACTORUL: În sat, fetele de măritat duceau mare grijă să vadă dacă numele le erau sau nu strigate. Dacă erau, stăteau liniştite, fiindcă aveau să se mărite cât de curând. În caz contrar, potrivit credinţei locului, aveau să se transforme în strigi, nişte mici păsări cobitoare care ţipă noaptea în întuneric, şi nimeni n-avea să le mai ia în căsătorie.(Îi aruncă mingea lui Dracula.)
DRACULA:Se întâmpla de multe ori ca numele strigate în noaptea de Crăciun să se unească după aceea prin căsătorie.(După o vreme.) Ioana! Vlada! Elisabeta! (Îi aruncă mingea actorului.)
BULEA: Îţi aminteşti că şi pe fata mea o chema Ioana?
ACTORUL: Da, Ioane! Da, Vlade! Da, Dracula!
(Actorul dispare în beznă.Pauză foarte lungă.)
DRACULA: Suntem tot în umblătoarea lui Gugusyoglu?
BULEA: Ai dat în mintea copiilor, Vlade. În loc să zorim către Ancona, mă pui să joc oina cu tine. Poftim, mi-am zdrelit un genunchi.
DRACULA: Am trăit mereu cu nostalgia androginiei primordiale.
BULEA: O să vezi: vom avea probleme cu papa. Uite,e cinci.
(Cinci bătăi de ceasornic.E luminată loja regală din care Carlo, costumat în Pius al II-lea,îl priveşte mustrător pe Dracula.)
CARLO: Unde trebuia să fii la ora cinci, prinţe Dracula?
DRACULA: Nu ştiu Piccolomini, parcă la Frankfurt, întreabă-l mai bine pe Bulea.
CARLO:Ţi-e absolut interzis să-mi mai spui Piccolomini,trebuie să-mi spui Prea Sfinte Părinte. (După o vreme.) Prin întârzierea ta, fiule, ai ofensat profund sfânta noastră biserică. Ai mânjit cerul cu căcat, Dracula.
DRACULA: Da, Piccolomini.
CARLO: Dacă-mi mai spui aşa o să pun să te ardă pe rug. Eu sunt urmaşul Sfântului Petru,ai înţeles?
DRACULA: Da, Piccolomini.
CARLO (Sculându-se solemn în picioare.): Anathema sit, principe Dracula!
(Loja regală dispare în beznă.Pauză lungă.)
O VOCE (Din întuneric.): Mută ţeapa puţin mai la dreapta, Păcală, că mă bate soarele drept în creştetul capului.
(Apare un fel de ţeapă pe rotile,pe care o împinge în scenă actorul în cămaşă.Actorul-femeie îmbrăcat în mireasă,cu o cunună de lămâiţă pe creştet ,poate fi văzut tras în ţeapă ,într-o poziţie cât mai grotescă.)
BULEA: Vlade, uite-o pe fata mea.
DRACULA: Taci, Bulea, nu vezi că e mama?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Ţi-am îndeplinit porunca, Măria Ta, şi am tras-o în ţeapă. (După un timp.) I-am pus şi sare pe părţile ruşinoase, după poruncă.
ACTORUL-FEMEIE: Ţeapa mai la dreapta, Păcală. (După o vreme, adresându-i se lui Bulea.) Moşule, eşti cumva negustor de pânzeturi? Vreau doi coţi de in şi doi coţi de cânepă, ca să-i cos două cămăşi lui Păcală.
BULEA: Lasă, fetiţa mea, eşti frumoasă şi trasă în ţeapă.
DRACULA:Am dorit-o cu disperare în copilărie pe mama. Incestul e de fapt obsesia de a te întoarce în golul din burtă. Simţul delictului moral nu e la fel de intens cum e dorinţa.(După o vreme.)Iartă-mă, măicuţa mea bună,că ţi-am spintecat pântecelul, ca să văd unde am stat nouă luni inter urinam et faeces.
BULEA: N-ai făcut tu asta, asta a făcut Nero. (După un timp.) Ce bine îţi şade, fetiţa mea, în rochie de mireasă.
DRACULA: Nero a atind culmea poeziei sale atunci când a exclamat, în timp ce era ajutat să-şi taie gătul, Ce mare poet pierde lumea!, pe mine nu m-a pierdut lumea, eu am pierdut lumea.
ACTORUL-FEMEIE: Moşule, ai cumva ac, aţă şi o pereche de foarfece? Mi-am bătut joc de Păcală, l-am lăsat să umble cu ruşinea descoperită.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: N-aveţi careva pentru femeia asta a mea un covrig cu susan şi un ciocan de rachiu?
DRACULA: Mi-aduc aminte cu un sentiment de dulceaţă, o dulceaţă din cauza căreia mai delirez şi acum, momentul ritual al băii mamei mele.
BULEA:Mai ţii minte, fetiţa mea, cum te îmbăiam în copaie, cu astea zece degete ale mele?
DRACULA: Mic cum eram, nimeni nu mă împiedica să asist. Pentru o voluptate şi mai mare, şi ca să-mi duc jocul până la exasperare, mă ascundeam printre perdelele ce despărţeau vestibulul de tăinuita odaie de baie, cu aburii ei.
BULEA: Albe ca argintul erau picioruşele tale şi ca floarea de crin îţi era răsuflarea.
DRACULA: Urmăream etapele ritului despuierii:îi scoteau mai întâi veşmântul greu şi scump, armura aceea de brocart, aur şi argint şi diamante pe care o îmbrăca zilnic în apărarea trupului ei, precum şi parura pe care trebuie s-o poarte împreună cu coroana. Rămânea acoperită până la urmă de nişte pantalonaşi graţioşi până la genunchi.
ACTORUL-FEMEIE: Vreau şi eu, Păcală, pantalonaşi până la genunchi, tu m-ai pus să port totdeauna pantalonaşi până la glezne.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Mărturisesc,Măria Ta, femeia asta mi-a făcut o sută de cămăşi bune, iar eu le-am pus zălog la crâşma lui Leibu.
BULEA: Tu n-ai nevoie de coroană, fetiţa mea, eşti frumoasă şi fără coroană.
DRACULA: Subţire, gingaşă, sub valurile mari ale părului ei negru, e ca şi cum numai acum aş înţelege de ce trebuia să rămână acoperită, de ce trupul ei neted nu trebuia să se expună şi nici măcar să se lasă ghicit sub privirea cuiva, şi de ce era nevoie de veşmintele acelea care o învăluiau, de ţesăturile acelea care-i disimulau formele: un trup de femeie cu cât e mai subţire şi mai neted, cu atât întrupează mai mult esenţa, principiul feminin pur.
ACTORUL-FEMEIE: M-am răzgândit, Păcală,nu-ţi mai fac nici o cămaşă, fiindcă i-ai pus foc bordeiului lui Tândală.
DRACULA:Nu ştiu de ce, îmi dădeau voie să asist netulburat numai până ce rămânea cu pantalonaşii aceia subţiri; când şi-i scotea, numai atunci, femeile care o asistau făceau un cerc în jurul ei, răpind-o vederii mele şi, oricât aş fi încercat, nu izbuteam să trec de obstacolul acela. Trupul mamei mele rămânea dincolo,ocrotit şi interzis,şi mie atât de dorit până la nebunie.
ACTORUL-FEMEIE: Dacă mă doreşti, Păcală, putem să ne-o tragem.
BULEA: Mai ţii minte, fetiţa mea, când îţi frecam cu săpun păsărica şi curuleţul?
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ:Ai uitat, femeie, că Măria Sa prinţul Dracula a poruncit să-ţi cos ruşinea cu aţă de cizmărie?
DRACULA: În realitate, n-am văzut-o niciodată complet goală. Într-un rând, pe când ceremonia băii aproape se terminase şi ea fusese îmbrăcată la loc într-o cămaşă uşoară, m-am apropiat şi am încercat să i-o smulg,
ACTORUL-FEMEIE: Dacă vrei, Păcală, poţi să-mi dai jos pantalonaşii de stambă.
BULEA: Nu ţi-e ruşine, fetiţa mea? Acoperă-ţi imediat păsărica!
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ (Încercând să-şi tragă poalele cămăşii peste picioare): Mi se vede ruşinea! Mi se vede ruşinea!
DRACULA: Atunci mama m-a îmbrăţişat cu o bucurie ce nu putea fi decât a ei şi m-a strâns cu blândeţe la pieptul ei. La contactul şi la mireasma aceea n-am putut rezista. M-a ameţit la cap mireasma aceea corporală, am simţit înţepătura crudă a sfărcurilor ei şi m-a apucat o furie turbată: am muşcat carnea aceea dintr-un instinct orb şi violent şi din dorinţa de a mă răzbuna că nu fusesem admis aproape de goliciunea ei.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Eu nu mănânc niciodată carne, Măria Ta, mănânc numai ceapă şi usturoi.
ACTORUL-FEMEIE: Păcală, hai să mă muşti de pulpa piciorului!
BULEA: Nu mă muşca de degete, ca un câine, fetiţa mea dulce şi bună.
DRACULA: Plăcerea pe care am simţit-o era nouă şi înspăimântătoare. Mi-am văzut urma dinţilor, de fiară mică, înfometată şi sălbatică, în carnea aceea fragedă, din care picura sânge.
ACTORUL ÎN CĂMAŞĂ: Sânge pentru sânge, Măria Ta!
ACTORUL-FEMEIE: Dinte pentru dinte, Păcală!
BULEA: Carne pentru carne,fetiţa mea!
DRACULA: Mama mea urlă de durere şi mă privi speriată, dar în ochii ei am recunoscut, sau aşa mi s-a părut, curiozitate, surpriză, ca şi o ambiguă, o firavă urmă de plăcere.
ACTORUL-FEMEIE: Carne peste carne, tăicuţule!
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA (Desprinzându-se din întuneric.): Am dorit-o cu disperare în copilărie pe mama. Incestul e de fapt obsesia de a te întoarce în golul din burtă.
DRACULA: Am fost gonit de acolo şi închis în camera mea. Numai atunci, lăsat singur şi după ce m-am mai liniştit, am observat că eram tot ud de un lichid gălbui, din care ieşea un miros pătrunzător.
ACTORUL-FEMEIE: Dă să-ţi miros cămaşa, Păcală. Şi trage ţeapa puţin mai la dreapta.
BULEA: Nu ţi-e ruşine.fetiţa mea? Scoate imediat din gură chestia aia!
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Eram prea mic ca să recunosc prima mea ejaculare, am păstrat-o totuşi ca pe o taină.
DRACULA: Mi-a fost interzis, începând de atunci, să mai iau parte la băile mamei mele. Din cauza acestei interdicţii, am urât-o şi n-am mai vrut s-o văd.
ACTORUL CARE ÎL JOACĂ PE DRACULA: Doar mai târziu am înţeles că nu era vorba de ură, ci de frică. Oare ce aveam să-i spun sau ce aveam să-i fac dacă aş fi întâlnit-o? Iar ea înţelegea pesemne, dat fiind că mă respecta în această atitudine nouă a mea şi se apropia de mine să mă mângâie numai noaptea.
DRACULA: Atunci însă eu nu dormeam, aşa cum credea ea, şi cu tot trupul meu îi sorbeam mirosul sânului când se apleca să mă sărute.
ACTORUL-FEMEIE: Nici nu ştii ce bine a fost, tăticuţule.
BULEA : Ce vorbeşti, fetiţa mea dulce.
ACTORUL-FEMEIE: Închipuie-ţi că ţi se înfige sub burtă ceva foarte dur, că te pătrunde pe încetul şi-ţi cotropeşte tot spaţiul gol al abdomenului, că-ţi striveşte toate organele, terciuindu-le şi făcându-le piftie, ajungînd până la capătul sternului, în rezistenţa căruia găseşte ultimul obstacol, iar tu atunci rămâi atârnat de parul acela fără putinţă de salvare.(Râde copilăreşte.)
DRACULA (Prăbuşindu-se la picioarele femeii trase în ţeapă.):Ioana! Vlada! Elisabeta! (Urlat.) Giulia! (Sfâşietor.) Mamă!
(E luminată loja regală în care stau Matei Corvin şi Elisabeta. Matei se scoală în picioare şi aplaudă îndelung şi cu entuziasm. Elisabeta îşi scoate din corsaj un mănunchi de flori sângerii pe care le aruncă la picoarele lui Dracula.)
Întuneric.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: