evanghelia dupa dracula (4)

Actul al patrulea

Subteranele au suferit noi transformări.Acum decorul trebuie să sugereze un salon de spital.

DRACULA: Bulea, ne găsim tot în umblătoarea lui Gugusyoglu?
BULEA (Care poartă de data asta o uniformă de infirmier.): Aici nu-i nici o umblătoare, Măria Ta, aici e bolniţa mănăstirii Snagov. Ai făcut fierbinţeală la creier.
DRACULA: Am bănuit-o degeaba pe Elisabeta Bathory, nu ea îmi umblă la manuscrise.
BULEA:Nu vrei să chem un popă să-ţi facă grijania?
DRACULA: Matei mi-a prezentat-o pe Elisabeta Bathory, ruda lui, o femeie foarte frumoasă. În realitate eu o cunoscusem deja, în Transilvania, ca fiică a principelui Bathory, când am făcut o expediţie de pedepsire a saşilor din Braşov. Acum a devenit femeie în toată firea, aţâţătoare şi plină de farmec. Susţine că a părăsit Transilvania ca să mă urmeze pe mine.A reuşit să obţină îngăduinţa de a mă vizita o dată pe săptămână. A cumpărat castelul de pe celălalt mal al Dunării, care comunică cu locul unde sunt ţinut eu prizonier şi vrea să-mi fie aproape.
BULEA: Iar vorbeşti fără şir. Doctorii talieni au zis că de câte ori vorbeşti fără şir trebuie să-ţi punem o compresă cu apă rece pe fudulii.
DRACULA: N-o încurajez, dar trebuie să admit că atitudinea aceasta a ei afectuoasă mă mişcă întrucâtva.
BULEA: E ora cinci.Trebuie să-ţi iei curăţenia.
DRACULA: Oare ce se ascunde aici? Poate că-i o spioană a lui Matei sau poate că vrea să-mi cunoască gândurile. Multă vreme am crezut că ea îmi falsifică manuscrisele, transformând Evanghelia după Dracula într-o farsă renascentistă.
BULEA: Doctorii au zis că nu mai ai voie să scrii. Din cauza scrisului ţi s-a vărsat urina în sânge.
DRACULA: Astă-noapte această bănuială a fost în sfârşit infirmată. Cel care îmi umblă la manuscrise e Matei în persoană. A făcut corecturi până aproape spre dimineaţă. A modificat până şi numele personajelor.
BULEA: Noaptea trebuie să dormi, nu să stai la pândă, Măria Ta.
DRACULA: Ştie să-mi imite scrisul perfect şi de multe ori nu mai reuşesc să fac nici o deosebire între pasajele scrise de mine şi pasajele scrise de el.(După o vreme.) Bulea, Evanghelia după Dracula o să fie o evanghelie apocrifă.
BULEA: Lasă, Măria Ta, nu te nelinişti.Toate evangheliile sunt mai mult sau mai puţin apocrife.
DRACULA : Sunt pregătit pentru cazul în care Matei va veni şi la noapte.(Scoate de sub saltea un cuţit.) Iar aceasta s-ar putea să fie singura mea crimă cu adevărat îndreptăţită.
BULEA: Nu te mai juca cu cuţitul ăla, Măria Ta.(După o vreme.) Blestemate să fie toate cuţitele de pe faţa pământului.
DRACULA: Violenţa.Iată libertatea supremă. Mă voi căţăra pe o verticală a violenţei,aşa cum vrăjitorul se caţără pe funia de trecere dintre două lumi suprapuse.
BULEA: Vorbeşti de parcă te-ai osândi singur la spânzurătoare, Măria Ta.
DRACULA: Salvarea mea nu poate consta decât într-o amplificare superlativă a violenţei.
BULEA: Aşa crezi tu, Pătraşcu cel Bun.
DRACULA: Azi-dimineaţă, după ce am încercat în zadar să deosebesc scrisul lui Matei de al meu, m-am culcat şi am visat ceva foarte straniu.
BULEA: Tu tot timpul visezi.
DRACULA: Eram într-o barcă ce mă purta prin lumile lichide de sub pământ.
BULEA: Luntrea lui Caron, Măria Ta.
DRACULA: Respiram ca o vietate marină, pesemne că mi se transformase şi aparatul respirator.(După un timp.) A devenit istovitoare de la o vreme această continuă încercare de a deosebi o călătorie reală de una imaginară, un scris real de unul imaginar.(Visător.) Să-ţi ştergi propria urmă reală, mutând-o pe o bucată de pergament. Oare cât timp mi-a rămas ca să-mi rescriu viaţa în întregime?
BULEA: Nu trebuie s-o rescrii tu, au rescris-o alţii, Măria Ta.(Pauză.) Nu se ştie niciodată cine scrie pe cine.
DRACULA: A trăi ca să nu trăieşti. Sunt un mort viu, strigoiul din credinţele şi legendele de la ţară. Eu nu pot muri, fiindcă niciodată eu nu m-am obişnuit să fiu numai viu. (După o foarte lungă tăcere.) Crezi că m-am îndrăgostit de Elisabeta Bathory, Bulea?
BULEA: Eu zic să-l chemăm totuşi pe stareţul mănăstirii, să-ţi facă slujba Sfântului Maslu.
DRACULA: În Evanghelia după Toma se vorbeşte de acea reductio ad masculum a femeilor: ele regăsesc în felul acesta principiul vital, se trezeşte în ele pneuma, partea spirituală. Acum înţeleg mai bine misterul din Mioriţa: e vorba de hierogamia cosmică a păstorului, al cărui nume ar putea fi Eugamius. Cel ce a încheiat o casătorie fericită, fără să se supună legilor materiei. Cântecul acesta vechi e un mister despre obsesia androginică, mereu aceeaşi la om, înţeleasă ca sfâşietoare renunţare la eros.
BULEA: Poftim, înghite linguriţa asta de laudanum.
DRACULA: Marsilio m-a provocat cândva la un dialog despre melancolia erotică. Mi l-a citat pe Aristotel: Temperamentul bilos negru are natura suflării. De aici se face că, în general ,melancolicii sunt nelalocul lor,pentru că şi actul erotic are natura suflării. Dovada e că membrul viril se umflă pe neaşteptate, pentru că se umple cu vânt.
BULEA: Bazaconii de-ale sofiştilor.
DRACULA: De fapt, există anumite semne care dau la iveală temperamentul contemplativ al îndrăgostirii: cel în care experienţa amoroasă devine pur discurs gnoseologic.(După un timp.) Eu am fost toată viaţa un îndrăgostit melancolic.
BULEA: Se poate, dar acum înghite linguriţa asta de laudanum.
DRACULA (Recitând foarte încet): Nel mezzo del camin di nostra vita,mi ritrovai per una selva oscura.(După căteva momente de tăcere.) Dante are revelaţia vieţii ca drum, ca traiect progresiv şi irepetabil şi ca experienţă continuă a ajungerii la limită în momentul în care suferă prima zguduire grea şi amară a exilului.
BULEA: Nu eşti în exil, Măria Ta, eşti în bolniţa mănăstirii Snagov.
DRACULA: Să rătăceşti mereu propria-ţi cale şi să te trezeşti silit să cauţi una mai bună, până la cea mai bună în absolut. N-ar fi scris cu o indignare atât de sublimă şi în dimensiuni atât de monumentale, dacă nu l-ar fi însufleţit energia extraorinară a durerii şi totodată a nevoii de a se descărca.
BULEA: Şi ce ne privesc toate astea pe noi, Pătraşcu cel Bun?
DRACULA: Orice acţiune e proporţională cu impulsul care-i dă naştere. Spiritul de răzbunare faţă de contemporani l-a făcut să-i alunge pe toţi în infern.
BULEA: Fiecare cu infernul nostru, Măria Ta.
DRACULA: Iar eu, cum aş putea să mă răzbun pe ai mei altfel decât depăşindu-i la o distanţă nelimitată? Numai scrisul mi-a permis acest soi de depăşire, aşa cum se întâmpla şi în cazul lui Dante. Şi el monstru al răului, ca şi mine, a fost îmblânzit şi îmbunat de călăuza lui spirituală întruchipată de Beatrice. Însă eu refuz să am o Beatrice.(După o vreme.) Unde nu poate dragostea, poate ura, Marsilio. După Tabula Smaragdina ce e sus e şi jos.
(Intră actorii costumaţi în medici groteşti.)
PRIMUL ACTOR: Meştere Bulea, dă-mi foaia de observaţie.
AL DOILEA: Binevoiţi să scoateţi limba, alteţă.
AL TREILEA: Daţi-mi voie să vă iau pulsul, preaînălţate.
AL PATRULEA: Întoarceţi-vă pe burtă, trebuie să vă facem o clismă.
DRACULA (Urmându-şi gândul.): Ca să dobândeşti gnoza şi să ajungi la absorbirea animei în pneuma trebuie să te întorci la puritatea androginiei.
PRIMUL ACTOR: Constat o dilatare a ficatului şi a splinei.
AL DOILEA: Meştere Bulea, i-ai dat curăţenia?
AL TREILEA: Are abdomenul tare ca piatra.
AL PATRULEA: Aţi mai visat urât, ilustrissime?
DRACULA: Mi-am pierdut complet sensibilitatea, Marsilio, nu mai simt nici o plăcere. E ca şi cum puterile mele de a răspunde la stimuli şi de a simţi plăcere s-ar fi atrofiat. Sunt numai creier. Şi întrucât priveşte sentimentele, aceeaşi apatie.
PRIMUL ACTOR: Cu cine vorbiţi, ilustrissime?
AL DOILEA: Meştere Bulea, i-ai pus comprese cu apă rece pe fudulii?
AL TREILEA: Binevoiţi să ne povestiţi un vis, serenissime.
DRACULA: Ţi-am mai vorbit şi altă dată, Marsilio, despre coşmarurile mele cu şerpi. Într-un rând se făcea că trebuie să escaladez un munte foarte înalt. Când ajung sus, dau peste un cuib de şerpi, care stau acolo, unul lângă altul, cu capetele înălţate şi mă privesc, parcă magnetizaţi de prezenţa mea. Printr-un zbor ciudat trec pe deasupra lor şi număr de câte specii sunt. Se muşcă între ei sau se izbesc metalic cu cozile. Printre ei descopăr un şarpe uriaş care se apropie de mine, lasciv ca o femelă care ar vrea să mă mângâie. Se mişcă molatic şi drăgăstos. Îl las să se apropie de mine fără teamă. Îmi atinge mâna blând, cu un sărut gingaş. Nu-mi este teamă pentru că port o mănuşă de protecţie. Dar el mă sărută prin mănuşă. Sub mănuşă se distinge o rană vineţie. Mi-a supt sângele prin mănuşă. Mă întind liniştit, aşteptând să mor, dar nu se întâmplă nimic. Mă destind, relaxându-mă ca după o împreunare.
PRIMUL ACTOR: Ţi-am spus eu: melancolie erotică.
AL DOILEA: Aşa se explică şi dilataţia splinei.
AL TREILEA (Atingând braţul lui Dracula.): Ştiţi unde vă aflaţi, ilustrissime?
DRACULA (Ca şi cum ar observa abia acum prezenţa actorilor.): Fireşte. În subteranele de la Vişegrad.
BULEA: Aici e bolniţa mănăstirii Snagov, Măria Ta.
AL PATRULEA ACTOR: Cunoaşteţi pricina pentru care sunteţi întemniţat, serenissime?
DRACULA: Am fost închis din ordinul lui Matei Corvin şi cu complicitatea lui Ştefan de la Suceava.(După o vreme.) Cred că voi rămâne înmormântat de viu în vizuina asta săpată sub Dunăre.
PRIMUL ACTOR: Nu se ştie niciodată,alteţă.
DRACULA: E destul ca presiunea apei să slăbească rezistenţa stratului de argilă care mă desparte de fluviu şi atunci n-o să mai rămână din mine decât imaginea osânditului, a ucigaşului anonim pedepsit pentru culpele sale.
AL DOILEA ACTOR: Care culpe, alteţă?
BULEA: N-ai nici o culpă, ai doar fierbinţeală la creier. Altminteri Măria Ta eşti nevinovat ca un miel.
DRACULA: Ca şi Zalmoxis stau aici îngropat în pământ şi mă adăpostesc cu voluptate în el. Aud că acolo deasupra sunt regretat şi mi se simte lipsa. Veneţienii l-au întrebat de repetate ori pe Matei despre motivul încarcerării mele. S-a interesat şi regele Portugaliei.
BULEA: Veneţienii aşteaptă cu nerăbdare să te faci bine, Măria Ta.(După un timp.) Poftim, regina Castiliei îţi trimite un pandişpan cu stafide.
DRACULA: Şobolanii se apropie din ce în ce mai mult în fiecare noapte, se aţâţă între ei, se împing unul pe altul către mine ca să mă devoreze. Visez că sunt încoronat regele şobolanilor. Pielea lor îmi atinge buricele degetelor şi mă înfioară aproape erotic atunci când îi trag în ţeapă,
BULEA: Măria Ta n-ai tras niciodată în ţeapă pe nimeni.
PRIMUL ACTOR: Prinţul Dracula e o legendă, alteţă.
AL DOILEA: În realitate se numea Vlad şi a fost poreclit Ţepeş de nişte boieri trădători.
AL TREILEA: De ce nu citiţi cărţile de istorie?
AL PATRULEA: Ai uitat, colega? Valahii n-au cărţi de istorie.
BULEA: Măria Ta nu eşti prinţul Dracula, Măria Ta eşti Pătraşcu cel Bun.(După o vreme.) Vindecaţi-l, domnilor doctori, şi vă veţi bucura de gratitudinea republicii veneţiene. Curtea Castiliei vă va răsplăti cu Lâna de Aur.
PRiMUL ACTOR: Hm! E un caz complicat.
AL DOILEA: E un caz extrem de complicat, meştere Bulea.
AL TREILEA: Eu propun, ca ultimă soluţie, euthanasia.
AL PATRULEA: Ai auzit, meştere Bulea? Du-te şi caută-ţi sticluţa de şoricioaică.
(Actorii şi Bulea dispar în întuneric.)
DRACULA (După o pauză foarte lungă.): Am visat că cineva mi-a schimbat numele în Pătraşcu cel Bun.(Altă pauză lungă.) Marsilio, într-un sat din Valahia am avut parte cândva de o experienţă din cale afară de curioasă. Femeia la care găzduiam era o văduvă de vârstă nedefinită,foarte frumoasă, cu ochi aproape galbeni şi schimbători. Pe acolo se spunea că dacă o femeie cu ochii albaştri sau galbeni se uită ţintă la un copilandru frumos poate să-i facă rău, să-l deoache, să-l lase pradă unui rău permanent care se vindecă numai printr-un descântec. Eu n-am fost chiar deocheat, însă în săptămâna de Rusalii femeia aceea a fost luată de Căluş, adică a fost cuprinsă de un delir erotic care le împinge pe femei la purtări obscene, le face să umble pe drum agitate şi să muşte bărbaţii pe care îi întâlnesc. Iar singurul leac cu putinţă e acela de a fi jucate de căluşari. E un dans străvechi care cere nouă dansatori tineri însoţiţi de un lăutar şi-un stegar, cu un steag de pânză roşie pus pe o prăjină lungă. Unul din ei, numit bloj, poartă o mască de bou şi rămâne mut pe toată perioada rusaliilor. Ceea ce a pus tot satul pe gânduri a fost felul cum s-a manifestat răul la mine: mă purtam aproape ca femeia aceea nefericită. Ne-au pus să stăm înlăuntrul cercului de dansatori care au jucat în jurul nostru timp de ceasuri întregi, am fost atinşi de mai multe ori cu falusul de lemn pe care mutul îl ţinea în mână şi mirosiţi cu botul lui de bou. Învârtindu-se pe loc, dansatorii făceau salturi ameţitoare la o înălţime care ne trecea de cap. Nu-mi mai amintesc nimic cu precizie: doar atât că eram înspăimântat de botul de bou al mutului şi vrăjit de dansul acela, foarte rapid şi cu un ritm perfect şi eram ameţit de mirosul usturoiului verde pe care fiecare dansator îl poartă la brâu, în mici bucăţele atârnate de un chimir lat de piele. Dacă un dansator nu era destul de iute sau ieşea din ritm,imediat venea mutul şi-l lovea peste picioare cu băţul lui. La un moment dat, femeia s-a ridicat de la pământ, unde zăcea la un loc cu mine: uitându-se în jurul ei zăpăcită a început, încet-încet, să înţeleagă unde se afla, s-a ruşinat şi a căutat să se acopere cum putea cu zdrenţele smulse din rochia de pe ea. Îşi strânsese părul sub o basma, aşa cum poartă femeile prin satele noastre, şi cu capul plecat, ruşinată la culme, cu faţa încă roşie, s-a îndreptat către casa ei. Eu mi-am revenit mai greu,dar mi-am revenit.(Pauză prelungită.). De când sunt închis în subteranele Vişegradului, pe ascuns, pentru a nu fi surprins de iscoadele lui Matei, încerc să-mi aduc aminte mişcările acelui străvechi dans păgân, moştenit, se zice, de la dacii cei din vechime. Iată, îmi iau puţin avânt, fac un salt – dând din braţe ca şi cum aş bate aerul – şi încep să mă înalţ deasupra pământului. (Mişcări de dans, stângace la început, apoi tot mai precise şi mai energice.) Mă ridic câţiva metri, zbor deasupra caselor şi copacilor. E un fel de juisare prelungită în timpul căreia, străbătând continuu golurile de aer care mi se deschid dinainte, aţâţarea mea ajunge la culme. Şi pentru că golurile aceea sunt cunoscute, după cum cred eu, cuiva care visează că zboară, nici eu nu mai ştiu dacă-i vis sau nu faptul că zbor. Pare de ajuns să închizi ochii şi să te concentrezi. Uite aşa (Dans dezlănţuit.) După un oarecare antrenament încep să folosesc şi picioarele, dacă le mişc constant, de parcă aş înota,simt că reuşesc să mă înalţ mult mai mult şi capăt şi repeziciune mai mare. Uite aşa.
(Dansează mult,foarte mult.În cele din urmă se prăbuşeşte epuizat. Pauză lungă. Apoi Elisabeta se strecoară în subterană.)
ELISABETA: Manuscrisul tău e salvat, Dracula. Am reuşit să-l trimit la curtea de la Firenze.
DRACULA: Da, Elisabeta. Bine, Elisabeta.
ELISABETA: Nu te bucuri, dragostea mea? Gândeşte-te: adevărata evanghelie a lui Dracula. Fără ştersături şi fără interpolari.
DRACULA: Bulea spunea adineauri că orice evanghelie este mai mult sau mai puţin apocrifă. (După o pauză lungă.) M-am gândit bine: trebuie să te mai am o dată, Elisabeta.
ELISABETA: Da, Dracula. Da, dragostea mea.
DRACULA: Te-am avut vie, acum trebuie să te am moartă, Elisabeta. (Scoate cuţitul de sub saltea.)
ELISABETA (Întinzându-i pumnalul pe care îl poartă la cingătoare.): Cuţitul ăsta e mai bun, Vlade. Omoară repede şi fără durere.(Scurtă pauză.) De ce vrei să faci asta?
DRACULA: Fiindcă mă împiedici să fiu cu adevărat în afara zidurilor, Elisabeta. Eşti ultima limita care trebuie depăşită.
ELISABETA (Scoţându-şi un sân din corsaj.): Sânul ăsta ţi se pare o limită, Ioane?
DRACULA (În timp ce mângâie distrat sânul Elisabetei.): Trebuie să escaladez verticala violenţei în totalitate. Trebuie să-mi duc până la capăt asimetria.(Scurtă pauză.) Tu nu poţi iubi decât un om absolut liber, Elisabeta. Acest omor va face cu adevărat din noi soţ şi soţie. Ioan şi Ioana. Vlad şi Vlada. Dracula şi femeia lui Dracula.
ELISABETA: Da, Dracula. Vom fi soţ şi soţie.
DRACULA: Acum eşti în afara mea, după asta o să fii pentru totdeauna în mine. Pe tine vreau să te scriu în carnea şi în sângele lui Dracula, în timp ce pe ceilalţi m-am mulţumit să-i scriu pe o bucată de pergament. Scrisul pe pergament nu mă mai satisface, Elisabeta. (După încă o pauză.) Nu vrei să fii carnea şi sângele lui Dracula, Ioana?
ELISABETA: Ba da.
DRACULA: Noi nu se cade să ne iubim ca oameni, ci ca demonii din adâncuri (După o vreme.)Să nu-ţi fie frică, dragostea mea.
ELISABETA: Nu, nu mi-e frică. (Pauză lungă.) Acum şi în iadul iadurilor, amin.
DRACULA: După ce te voi străpunge, numele meu n-o să mai fie Dracula, ci Eugamius. (Altă pauză.) Asta nu-i o crimă, e un ritual de sacrificiu, Elisabeta.
ELISABETA: Prea bine. Sacrifică tot ce se cuvine sacrificat.Femeia ta te ascultă şi se supune.
DRACULA: Nu înţelegi că voi muri o dată cu tine? Asta e adevărata noapte a nunţii noastre, Elisabeta. (După o vreme.) Nu te voi face să suferi, voi încerca să isprăvesc dintr-o lovitură.
ELISABETA: Aşa să faci, Vlade.
DRACULA: Vlada, închide ochii, nu te pot ucide dacă ţii ochii deschişi.
ELISABETA: I-am inchis, Ioane, i-am închis pentru todeauna. (După o vreme.) M-ai străpuns?
DRACULA: Încă nu, Ioana.
ELISABETA: Escaladează până la capăt verticala violenţei, dragostea mea.
DRACULA: Stai, mai aşteaptă numai o clipă.
ELISABETA: Du-ţi până la capăt asimetria, Eugamius.
DRACULA: De ce-mi tremură cuţitul în mână, Elisabeta?
ELiSABETA: Nu ştiu, Eugamius. (După o vreme) Vrei s-o fac eu?
DRACULA: Vlada! Ioana! Giulia! Mamă! (O străpunge cu stângăcie.)
(E luminată loja regală,în care stau Matei,Ştefan şi Carlo,toţi trei în costume de medici)
MATEI CORVIN: Ce faci acolo, Caligula?
CARLO: Ce-ai făcut, Nero?
ELISABETA (Prăbuşită pe lespezi şi plină de sânge.): Soarele şi luna mi-au ţinut cununa, preoţi munţii mari, paseri lăutari, păsărele mii şi stele făclii. (După o vreme.) Ioan şi Ioana. Vlad şi Vlada. Eugamius şi Eugamia.(Moare.)
ŞTEFAN: De ce omorâşi femeia, vericule?
DRACULA (Aplecat peste cadavrul Elisabetei.): Da, am omorât-o! Am omorât-o de-adevăratelea! (Priveşte mult timp în jurul său cu ochi rătăciţi ,ochii unui nebun, apoi începe să cănte.):Fata mea dragă, de ce eşti tristă? Mama mea dragă, vreau un bărbat care să-mi facă, noapte de noapte, ce-ţi face tata ţie în pat.
CARLO: Vedeţi că nu l-am excomunicat de pomană?
DRACULA (Cântând mai departe.): Fata mea dragă,fii blestemată! Zece ani numai azi împlineşti. Eşti încă jună, încă necoaptă, nu ţi-e sorocul să te cordeşti.
MATEI CORVIN: Destul! Puneţi-l în cămaşă de forţă.(Se scoală în picioare şi aplaudă îndelung şi cu entuziasm în direcţia lui Dracula.)
(Întuneric.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: