maiorul von kleist este totusi barbat (1)

De la un timp am început să am vise erotice cu Danuta.
Și totul a pornit de la masa de pomenire a lui Barbu Cernegură, când piciorul vizitatoarei lui Killinger mi-a provocat un început de erecție.
N-am mai avut asemenea vise din adolescență. De obicei dorm foarte profund și nu visez nimic, un ofițer al Wermacht-ului nu trebuie să fie un visător, ci un om de acțiune. Eu n-am moștenit, din fericire, pasiunea lui Heinrich pentru fantasmagorii și îmi place să cred că sunt o natură rațională, pentru care sexul nu contează mai mult decât o înghițitură de Courvoisier. Sau, pentru a fi sincer până la capăt cu mine însumi, am fost până de curând o natură rațională, comportamentul meu din ultima vreme trădează însă un dezechilibru nervos care se accentuează de la o zi la alta și care îmi poate pune în primejdie cariera.
Nu pot să nu fac legătura între starea precară a nervilor mei și visele pe care le am de câteva nopți. Există în ele ceva nebunesc și pervers, ceva bolnăvicios și dezgustător, o voluptate a viciului și a depravării ce contrazice întreaga mea experiență de viață de până acum. Cu Trude n-am avut decât raporturi sexuale normale. De altfel soția mea, pentru care patul conjugal nu reprezintă decât un fel de pepinieră a Reich-ului, n-ar fi acceptat nici în ruptul capului vreo dezmierdare mai neobișnuită, ea face dragoste cu conștiinciozitatea și spiritul de disciplină al femeii germane care consideră actul sexual un act patriotic. Trupul ei predispus spre obezitate încă din tinerețe este total lipsit de vocația voluptății și poate că nu are nimic feminin în adevăratul înțeles al cuvântului. La început, când apetitul meu sexual era încă destul de considerabil, atitudinea soției mele îmi provoca o pronunțată stare de iritare, dar cu vremea m-am resemnat: în definitiv Trude era nevasta cea mai potrivită pentru un militar care nu trebuie să-și risipească energiile trupești în cavalcade erotice. Iar împreunările noastre au devenit tot mai rare și tot mai anoste, în timp ce interesul meu pentru sex (care nu-mi lipsise în tinerețe, dar mai ales în adolescență) a început să fie înlocuit de un spirit de camaraderie, probabil mai temeinic și mai profund decât simpla frecare a unui penis de un vagin. Îl aveam acum și pe Gunter, iar creșterea acestuia a devenit principala preocupare a lui Trude, care a încercat în zadar să facă din el un bun practicant al religiei romano-catolice, în timp ce eu m-am străduit să-i infuzez spiritul de disciplină și, firește, cultul lui Heinrich.
Devenisem aproape un abstinent și n-aș putea spune că lipsa unei vieți sexuale în adevăratul înțeles al cuvântului îmi tulbura existența. Trecuseră destul de mulți ani de când femeile nu-mi provocau nici cel mai mic interes, iar atracția mea pentru Danuta nu avusese nici o fărâmă de erotism, pur și simplu prezența polonezei îmi dădea o stare de calm și de siguranță. Niciodată nu-mi trecuse prin cap să mă culc cu această tânără deșirată și oarecum dizgrațioasă. Iar atingerea ei, care m-a făcut să cred pentru un moment că te poți sinucide de fericire, era cu totul străină de mecanismul proceselor fiziologice, declanșase probabil în mine un anumit gust al eternității pe care pesemne l-am moștenit de la Heinrich.
În visele mele din ultima vreme poloneza se transformase însă într-o curtezană desfrânată ca o cățea. Pudoarea mă împiedică să descriu foarte amănunțit aceste vedenii nocturne (chiar dacă sunt convins că însemnările mele nu vor fi citite de nimeni) care au început să mă îmgrozească, pentru că pun în lumină o parte ascunsă a caracterului meu, ce nu face cinste nici spiritului în care am fost educat, nici uniformei pe care o port. Și am început să nutresc convingerea că în spatele tunicii ofițeresti și al monoclului meu fumuriu se ascunde un suflet depravat și pervers. Căci în visele cu Danuta mă dedau mângâierilor celor mai deșucheate și dovedesc (eu, un om total lipsit de imaginație) o prodigioasă fantezie erotică, născocind, noapte de noapte, noi și noi dezmierdări, care de care mai nebunești. Și mă trezesc din asemenea vise leoarcă de transpirație, cu pijamaua năclăită de spermă și cu capul greu, ca după o beție cu Courvoisier.
Iată, am început să am poluții nocturne, ca un adolescent.
Parcă nu mi-ar fi fost de ajuns mâncărimile, bubele de pe burtă, tulburările de comportament, umbrele Nibelungilor, stările nemotivate de panică, privirile suspicioase ale celor de la legație.
Oare să fiu pe punctul de a deveni un obsedat sexual?
Ultimele scrisori ale lui Gunter îmi intaresc și ele convingerea că în zestrea ereditară a familiei noastre există o înclinație maladivă spre perversiune. Se pare că fiul meu s-a îndrăgostit de unul din tovarășii lui de front. Și prin nu știu ce joc halucinant al destinului se întâmplă ca acest camarad să fie un descendent al acelui von Pfuel, frumos ca Apollo de Belvedere, care îi inspirase pe vremuri o pasiune morbidă lui Heinrich.
A existat încă din copilărie la Gunter o anumită pornire spre sentimentalism, pe care am sperat că voi reuși să o extirpez cu ajutorul educației militare și iată că toate eforturile mele s-au irosit în zadar: fiul meu a ramăs o natură mai curând feminină, cu evidente înclinații spre homosexualitate. Deși i-am scris pe un ton foarte aspru, somându-l să pună capăt fără întârziere acestei legături scandaloase, în sinea mea nu pot să-l condamn cu prea multă severitate: ca și mine, Gunter nu-i decât o victimă a eredității. Si oare în devotamentul său fanatic față de Hitler nu se ascunde un grăunte de erotism și de nebunie?
Dacă bunicul și tata au fost niște oameni extrem de echilibrați, atât eu cât și fiul meu ne dovedim niște vrednici urmași ai lui Heinrich și probabil o s-o sfârșim prost: la balamuc, în camerele de tortură ale Gestapoului sau în lațul spânzurătorii. Firește, asta dacă într-o bună zi nu ne va veni ideea s-o facem cu propria noastră mână.
Poate că ar fi trebuit să mă împușc în momentul cînd degetele fierbinți ale polonezei mi-au mângâiat mâinile. E greu de crezut că voi mai avea prilejul să trăiesc o asemenea clipă de beatitudine, iar, după ce ai atins fericirea supremă, viața de zi cu zi devine teribil de cenușie și plictisitoare. Aș fi scăpat în felul acesta de toate neplăcerile cu care mă confrunt în ultimul timp și aș fi fost îngropat cu toate onorurile, ca un ofițer al Wermacht-ului care și-a făcut pe deplin datoria și căruia i se poate pardona în definitiv un moment de rătăcire sau slăbiciune.
Trupul meu, de care eram atât de mândru odinioară, îmi provoacă acum o silă nemaipomenită. Un chip ușor buhăit, niște ochi cu cearcăne tot mai evidente, un abdomen acoperit de niște bube oribile și, mai nou, aceste vise erotice care seamănă mai degrabă cu niște coșmaruri. Ceva s-a dereglat fără doar și poate în secreția mea de hormoni, dacă pot să visez, în pofida unei higiene sexuale elementare, că fac dragoste cu o femeie cu sânge nearian, că-i cercetez cu degetele și limba sexul și anusul, că ejaculez peste chpul ei tras, care are și în vis culoarea hârtiei de sugativă.
În unele din aceste visuri, Danuta are un picior mai scurt decât celălalt și e încălțat cu o gheată ortopedică.
S-ar zice că, așa cum i s-a întâmplat și lui Heinrich, am început să fiu fascinat de tot ce e diform sau poartă pecetea anomaliei, iar din stima mea pentru mine însumi n-a mai rămas aproape nimic.
Ultima soluție va fi revolverul.

Nu, Danuta nu are un picior mai scurt decât celălalt și, în general Danuta în carne și oase seamănă prea puțin cu aceea din visele erotice ale maiorului neamț.
Am avut prilejul s-o vedem întinsă pe o masă de operație, i-am putut privi în sfârșit goliciunea, în timp ce bisturiul unui chirurg îi cotrăbăia fără milă prin pântece și chiar am îndrăznit să-i atingem pentru o clipă fruntea rece și palidă și să ne strecurăm pe furiș degetele în părul ei cânepiu care-și pierduse orice urmă de strălucire.
La Danuta cu adevărat frumoase sunt numai mâinile.
Cu numai câteva săptămâni în urmă, ofițerul german i se păruse un bărbat destul de atrăgător. Dacă acesta i-ar fi cerut să se culce cu el, poloneza ar fi cedat în cele din urmă, căci ea nu împărtășește ura conaționalilor săi față de nemți, iar Mozart i-a plăcut întotdeauna mai tare decât Chopin.
Dar acum tânăra cu fața de culoarea hârtiei de sugativă știe că nu va mai fi niciodată femeie și că probabil nu mai are prea mult de trăit.
O putem vedea pe patul din rezerva unui spital, amorțită încă pe jumătate de efectele anestezicelor și obsedată de imaginea unui cal alb, pe care o visează cu insistență în ultima vreme. I se pare chiar că, dintr-o clipă într-alta, calul își va vârâ capul frumos și inteligent prin fereastra deschisă și își va înfunda botul în părul ei cânepiu, în timp ce degetele sale arcuite de pianistă o să-l dezmierde încetișor pe grumaz.
Poloneza știa încă din copilărie că nu e bine când visezi cai, asta poate să însemne boală îndelungată sau moarte.
Iar fața frumoasă de arian a maiorului i-a dispărut complet din memorie, urmărește acum galopul plin de grație al calului alb, care străbate o pajiște nesfârșită, scăldată în lumina purpurie a asfințitului.
Când tocmai ai fost operată de cancer la col, mecanismele secrete ale memoriei încep să funcționeze extrem de capricios.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: