maiorul von kleist este totusi barbat (2)

Astăzi m-am surprins cotrobăind prin colecția de fotografii pornografice a lui Kurt.
Aceste cartoane îngălbenite, care acompaniau bețiile posace ale tovarășului meu de apartament și care nu-mi provocaseră până atunci decât o scârbă nemărginită, îmi stârnesc acum o curiozitate bolnăvicioasă de adolescent.
Le iau una câte una și le privesc îndelung prin sticla monoclului.
Identific fără nici un dubiu pe aceste chipuri declasate trăsături slave, dar mai cu seamă semitice. Firește, nici o femeie germană, aparținând chiar straturilor celor mai de jos ale societății, nu s-ar fi lăsat fotografiată în asemenea ipostaze dezgustătoare.
Nici una din fețele pe care le trec rând pe rând în revistă nu seamănă însă cu fața Danutei.
De fapt, fețele abia se pot desluși, lăsate de fotograf într-un fel de penumbră. În asemenea fotografii chipul contează de altfel cel mai puțin.
Nu de puține ori am avut prilejul să constat că până și în viața de zi cu zi majoritatea bărbaților au un fel anumit de a privi femeile de jos în sus (eu însumi nu cred că fac o excepție), oprindu-se undeva în regiunea umerilor după ce au apreciat (cam cu aerul unui gurmand care intră într-o mezelărie) picioarele. șoldurile și sânii, în sfârșit toate acele podoabe feminine menite să stimuleze secreția hormonilor bărbătești.
Ar fi absurd să caut în fotografiile lui Kurt altceva decât goliciuni etalate cu nerușinare în fața aparatului de fotografiat.
Și mă întreb care dintre aceste corpuri (unele foarte bine făcute) ar putea să-i aparțină Danutei.
Nici unul, firește.Ele pot cel mult să-l excite pe un alcoolic de soiul lui Kurt, dar pe mine mă lasă indiferent. Atingerea piticaniei, cu gheata ei ortopedică și fața ei pe jumătate paralizată, fusese mult mai excitantă decât toate aceste goliciuni la care mă uit de o jumătate de oră, încercând în zadar să-mi provoc o erecție.
Gândul că aerul nesănătos al Bucureștiului m-a făcut impotent mă săgetează din nou.
Orice bărbat normal și-ar simți penisul întărindu-se la vederea acestor coapse rotunde, a acestor șolduri perfect arcuite și a acestor vulve care se ivesc dintre picioarele larg desfăcute, etalate cu lipsa de pudoare a unor animale sălbatice.
Dar eu am încetat de multă vreme să mai fiu un bărbat normal, iar lipsa mea de apetit sexual nu poate fi decât o consecință a bolii de nervi, a bubelor de pe burtă, a tulburărilor mele grave de comportament.
Tocmai mă decisesem să pun capăt scotocitului fără noimă prin fotografiile lui Kurt, când o poză mi-a deșteptat dintr-odată atenția. Reprezenta o femeie peste măsură de grasă: un trup uriaș, niște sâni care-i atârnau până aproape de buric și niște coapse cât buturugile de stejar, care nu se potriveau câtuși de puțin cu fața ei, rotundă, angelică, pe care se putea desluși un zâmbet plin de candoare. Avea pubisul ras și-i puteam privi sexul în toată splendoarea lui, ca pe o gură lacomă de cefalopod în jurul căreia te așteptai ca din moment în moment să apară niște tentacule.
Nu știu cum de scăpasem din vedere până atunci această fotografie. Femeia era desigur hidoasă, dar corpul ei reușise să trezească în mine o stranie fascinație și mă făcea să mă gândesc la acele statuete de lut pe care avusesesem ocazia să le văd prin muzee – zeițe ale fertilității cu șolduri imense,în care era concentrată o teribilă energie procreatoare.
Era limpede: în mult mai mare măsură decât târfele arătoase (așa cum erau târfele din celelalte fotografii) acest morman de cărnuri și de grăsimi era în stare să-mi trezească simțurile adormite. Începusem să-i frământ în închipuire coapsele uriașe, să-mi strecor degetele între fesele ei, să-i mângâi cu limba sexul desfăcut, ca pe orhidee otrăvitoare din nu știu ce insulă tropicală. Fantezia erotică de care dădusem dovadă în visele cu Danuta.se trezea iarăși la viață în fața acestei fotografii și am simțit pe neașteptate dorința furnicându-mă pe sub pântece.
Cu degete tremurânde am luat fotografia și am alergat în camera mea. Sunt sigur că în momentul acela obrajii îmi ardeau de rușine, iar convingerea că am săvârșit o faptă dezonorantă îmi dădea un sentiment de vinovăție.
Am strecurat fotografia între filele acestui jurnal și m-am așezat pe marginea patului, străduindu-mă să-mi golesc mintea de imaginea acelei făpturi diforme, monstruoase aproape, care declanșase în mine mecanismul dorinței.
Dar după câteva minute m-am surprins privind iarăși fotografia,în timp ce-mi pipăiam prin postavul pantalonilor mădularul sculat, așa cum nu mai fusese din timpul primelor experiențe cu Trude.
Nu mă masturbasem niciodată până atunci, nici măcar în adolescență. Probabil la cererea tatălui meu, bunul doctor Fabrizius îmi atrăsese atenția de nenumărate ori asupra consecințelor pe care le poate avea asupra sănătății această deprindere primejdioasă: pierderea stimei de sine, nevroza, neputința sexuală, orbirea și în cele din urmă demența. Chiar și semnele de degenerescență care începuseră să apară la descendenții unor familii aristocratice erau puse de medicul nostru pe seama masturbărilor repetate din adolescență. După sfaturile lui, urmam un program strict de igienă sexuală: mama îmi pregătise un așternut tare, mi se indicase să dorm totdeauna pe spate, cu mâinile deasupra păturii, să mă scol din pat de îndată ce mă trezeam, să fac dimineața și seara dușuri reci, iar pe parcursul zilei – multă mișcare. . .
Dar chiar și fără aceste recomandări, masturbarea (despre care știam doar din auzite) mă umplea de teamă și de dezgust și învățasem să-mi reprim cu severitate fantasmele sexuale care-mi dădeau câteodată târcoale. Eram pur ca un tânăr călugăr, iar virginitatea mea îmi dădea un complex de superioritate față de unii dintre colegii mei de școală care se lăudau că frecventează bordelurile
Dar în spatele acestei purități aparente, firea mea perversă stătea într-un fel de amorțeală și aștepta momentul prielnic să explodeze.
Pe peretele din spatele meu au apărut cu siguranță umbrele Nibelungilor.
Știu că dacă voi săvârși gestul acesta, pe care Kurt îl săvârșește probabil probabil seară de seară, ascultând Lili Marleen și îndopându-se cu coniac franțuzesc voi atinge ultimele trepte ale declasării, voi fi un om cu desăvârșire pierdut. Dar viața mea a ajuns într-un punct mort, într-un punct de unde nu mai există întoarcere; iată că nu-mi mai pot stăpâni pornirile animalice, pentru asta ar trebui să fiu pus într-o cămașă de forță.
Mâinile mele încep să desfacă aproape mecanic nasturii prohabului. Trebuie să mă ușurez, altminteri voi înnebuni.
Totul nu durează decât foarte puțin și o pată mare de spermă se lăbărțează pe pantalonii uniformei mele ofițerești. N-am simțit aproape nici o plăcere, doar un gust de amărăciune, care urca de undeva din afundul stomacului și-mi pârjolea cerul gurii ca un acid.

Desigur, imaginea unui bărbat (și mai cu seamă a unui ofițer) care se masturbează nu e priveliștea cea mai încântătoare. De aceea probabil maiorul von Kleist nici nu a descris-o amănunțit.
Am fi trecut și noi cu ușurință peste acest incident, care în definitiv i se poate întâmpla oricărui bărbat,dacă el n-ar constitui un moment crucial din existența militarului neamț, care, după cum vedeți a început să-și piardă treptat din rigiditate, devenind aproape uman.
Acum e verde la față, iar acea grimasă oribilă despre care am mai avut prilejul să pomenim îi schimonosește iarăși figura frumoasă de arian.
Asta se întâmplă fiindcă maiorul von Kleist are principii, în timp ce ofițerii români pe care i-am întâlnit într-un alt capitol al acestei istorii n-au nici un fel de principii, iar pentru ei o labă (ca să ne exprimăm într-un limbaj mai puțin pretențios) nu înseamnă mai mult decât o simplă scărpinătură.
Umbrele Nibelungilor, care n-au părăsit nici un moment camera ofițerului neamț, îi împărtășesc de altfel principiile și le vedem fluturând din cap cu un fel de furie reținută atunci când acesta își desface nasturii de la prohab, dar ales atunci când terfelește uniforma Wermacht-ului cu o pată de spermă.
Alergice la mirosul acesteia, umbrele Nibelungilor preferă mirosul de sânge, care își va face și el apariția, dar mai târziu, mult mai târziu, în paginile istoriei noastre.
Până atunci trebuie să ne mulțumim cu această scenă de autoerotism, despre care nu vom ști niciodată dacă s-a petrecut aievea sau doar în imaginația bolnavă a ofițerului.
Atunci când protagonistul unei povești suferă de o boală gravă de nervi, afirmațiile sale trebuie privite mereu cu o oarecare prudență.

Am frecar îndelung cu apă și cu săpun pata de spermă. Eram conștient că mă port ca un asasin care încearcă să distrugă cea mai puternică dovadă a crimelor sale, mișcările mele erau nesigure și precipitate și aveam senzația că sunt spionat.
Poate Kurt se uită la mine pe gaura cheii. Sau mai curând unul din bărbații aceia cu serviete negre de piele pe care i-am văzut mișunând de atâtea ori pe coridoarele legației noastre.
M-am ridicat și am trântit ușa de perete Nu era nimeni, dar asta nu mi-a alungat suspiciunile.. Simțeam limpede o privire străină, care mă sfredelea fără cruțare, încercând parcă să pătrundă până în adâncimea proceselor mele metabolice, pentru a descoperi acolo cuvântul trădare.
Acum îmi devenise limpede că toate excentricitățile mele din ultima vreme, care culminaseră odată cu gestul nesăbuit pe care tocmai îl făptuisem, mă împingeau, încet dar sigur, pe calea trădării: trădare față de mine însumi, trădare față de principiile pe care tata încercase să mi le infuzeze încă din copilărie, trădare față de Trude și Gunter, trădare față de Reich.
Personalitatea mea intrase într-un proces de dezagregare; tot ce dobândisem în urma excelentei educații primite se cojea încet-încet ca o pojghiță superficială, lăsând să iasă la suprafață o ființă abulică și perversă, atrasă de tot ce e diform, insan, blestemat de natură și Dumnezeu.
Poate că în realitate nici nu sunt bolnav. Poate că, în atmosfera fetidă a acestui oraș care predispune la lene și indisciplină, tot ce reușisem să acumulez prin educație s-a risipit ca un fum, facând perceptibilă firea mea adevărată pe care reușisem s-o țin ascunsă aproape cincizeci de ani. N-am fost poate decât un simulant care a reușit, vreme de cincizeci de ani, să execute, nu fără dexteritate, o partitură străină. Dar desigur că interpretarea mea n-a fost perfectă, au existat și rateuri care nu puteau să scape ochiului încercat al lui von Stubbe și cu atât mai puțin spionilor experimentați ai lui Himmler. Iată de ce sunt supravegheat cu atâta strictețe, iată de ce fiecare din acțiunile mele constituie subiectul unui raport amănunțit expediat la Berlin.
Parcă îl văd pe amiralul.Canaris înșirându-i tatălui meu pomelnicul ultimelor mele isprăvi și recomandându-i cu insistență să mă interneze într-o casă de sănătate.
Și Kurt? Ce știu eu în definitiv despre Kurt? M-am întrebat de sute de ori ce caută la București, chipurile într-o misiune secretă, acest civil pântecos pentru care începusem să nutresc la un moment dat un început de prietenie. Firește, tovarășul meu de apartament, pe a cărui figură porcină nu se puteau citi decât prostia și lașitatea, laolaltă cu cel mai ieftin sentimentalism, nu avea câtuși de puțin aerul unei iscoade, dar poate că tocmai asta îl face suspect în cea mai mare măsură. Oricum, Kurt avusese asupra mea o influență malefică. Oare nu în tovărășia lui mă deprinsesem cu gustul coniacului franțuzesc? Oare nu colecția lui de fotografii pornografice mă împinsese până pe treapta cea mai de jos a animalități? Cine știe ce-i bălmăjisem în timpul lungilor noastre beții, poate că-mi scotocise prin cameră, poate descoperise până și acest jurnal în care îmi notez gândurile cele mai intime.
Kurt posedă suficiente dovezi care mă pot expedia direct în camerele de tortură ale Gestapoului.
Ar trebui să-mi pun pe foc însemnările și să nu mai aștern pe hârtie nici un cuvânt compromițător, dar scrisul e pentru mine (înțeleg acum) tot un fel de masturbare și nu mă pot împotrivi tentației de a scrie, așa cum nu m-am putut împotrivi dorinței paroxistice pe care o stârnise în mine grăsana din fotografie.
E limpede că am nevoie de câteva înghițituri de Courvoisier.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: