danuta (4)

Alcoolul o înviorează pe Danuta, care devine brusc guralivă şi începe să-mi vorbească despre mătuşile ei din Cracovia, apoi despre un student de la conservator, cu care luase primele sale lecţii de pian şi care a ciupit-o într-o dimineaţă de sfârcuri (era pe atunci o fetiţă de doar zece ani), trezindu-i cele dintâi dorinţe trupeşti.
Dacă n-ar fi blestematele astea de mâncărimi!
Încerc să fiu totuşi atent la povestea Danutei şi mă pomenesc dintr-odată puţin jenat de francheţea cu care însoţitoarea mea îmi vorbeşte despre secreţiile ei precoce de foliculină. Nu m-aş fi aşteptat la atâta sinceritate din partea unei femei. Şi nu pot să nu compar lipsa de prejudecăţi a Danutei (care are totuşi ceva din caracterul unei provocări scandaloase) cu pudibonderiile lui Trude. Cele mai vagi aluzii la sexualitate o fac pe soţia mea să-şi încrunte sprâncenele spălăcite şi să-şi schimonosească buzele a dispreţ. A vrut mereu să lase impresia că-şi îndeplineşte obligaţiile conjugale numai din datorie, în timpul actului nu-şi manifestă niciodată plăcerea, poate că nici nu simte plăcere, iar toate încercările mele (recunosc, nu foarte stăruitoare) de a stârni în trupul predispus spre obezitate ale acestei catolice practicante frisoanele voluptăţii s-a izbit mereu de carapacea bigotismului ei: pentru Trude copulaţia reprezintă doar unul din actele noastre fiziologice inferioare, care nu merită mai multă atenţie decât micţiunea sau defecaţia, găsindu-şi justificarea numai în procreaţie.
Posedăm amândoi acelaşi sânge curat, aparţinem prin naştere aceleiaşi nobilimi prusace care a făcut din sănătatea rasei un imperativ categoric şi a evitat, timp de secole, orice mezalianţă, orice relaţie sexuală nepotrivită. În ciuda lipsei sale de entuziasm pentru actul erotic, Trude şi-a înţeles de la bun început obligaţiile de soţie, cărora nu li s-a sustras nici măcar după ce a aflat că, din pricina unei boli femeieşti, o nouă sarcină ar putea să-i devină fatală. Nevastă-mea– trebuie să admit – este o eroină în felul ei, o martiră a patului conjugal, o admirabilă soţie şi mamă germană, a cărei singură dramă este aceea că nu a izbutit să-i dăruiască Reichului decât un unic moştenitor. Günter este aproape sută la sută un produs al educaţiei ei, mie îmi datorează (pe lângă cele câteva picături de spermă) doar respectul pentru uniforma de ofiţer.
Spre deosebire de Trude, care posedă o idee foarte înaltă despre pudoare, Danuta are ceva din neruşinarea unei sălbăticiuni. E semnul cel mai evident al apartenenţei sale la o rasă inferioară, iar faptul că a început să vorbească prea tare, însoţindu-şi cuvintele cu nişte gesturi precipitate, începe dintr-o dată să-mi stârnească îngrijorarea. În local se aude acum doar vocea sa guturală, o aud cu siguranţă şi ofiţerii români care trebuie să-şi fi făcut o impresie deplorabilă despre această tânără deşirată, care îi vorbeşte atât de deschis unui militar al Wehrmachtului despre experienţele ei sexuale.
Ar trebui să mă ridic de la masă, sub pretextul treburilor urgente de la legaţie, dar îmi simt picioarele moi, iar mâncărimile au devenit aproape insuportabile. Până şi gestul de-a-mi pune din nou monoclul la ochi mi se pare extrem de solicitant, voinţa mea e paralizată în întregime şi mă văd nevoit să îndur spovedania impudică a Danutei, sub privirile intrigate ale acestor români, pentru care ar trebui să însemn un exemplu de conduită ofiţerească.
Arătătorul meu e iar sub tunică, nici nu mi-am dat seama când am început să mă scarpin din nou, profitând de faptul că Danuta priveşte undeva deasupra capului meu, furată de amintirile ei din copilărie.

Ofiţerii români sunt destul de stânjeniţi de prezenţa maiorului neamţ, care le strică, neîndoios, prima zi de permisie. Sunt în fond nişte oameni blajini şi prietenoşi şi le place firea dintr-o bucată a ospătăriţei, cu care s-ar putea retrage pe rând în cabinetul de toaletă, după ce, în nopţile agitate de pe frontul rusesc, sub focurile artileriei bolşevice, n-au visat decât goliciuni femeieşti. E adevărat femeia nu e prea tinerică, pare cam nespălată, dar are cu siguranţă temperament. Oricum este mai atrăgătoare decât însoţitoarea maiorului, pe care nici măcar nu s-au ostenit s-o dezbrace din ochi, căci e slabă ca o coadă de mătură iar şezutul ei plat nici nu se compară cu fundul mare al chelneriţei, căruia unul din ei a apucat să-i pipăie pe-ndelete cărnurile încă pietroase, iar acum a fost nevoit să-şi scoată chipiul şi să şi-l aşeze în poală, dezvelindu-şi calviţia prematură, pentru că trebuie să-şi ascundă erecţia. Ospătăria la rândul ei e uşor excitată, nu s-ar da înapoi de la o partidă improvizată de sex şi îl înjură în gând pe militarul german a cărui prezenţă i se pare în momentul acela cu totul inoportună. E cald ca într-o baie de aburi, numai berea e rece şi plăcută la gust, o bere de Azuga adevărată, căreia ofiţerii români îi respiră aroma cu lăcomie. Neamţul şi a vârât sub veston vârful arătătorului şi se scarpină cu discreţie. Afară sunt 38 de grade la umbră, iar sexul ospătăriţei miroase ca o grădină de zarzavat.

Dintr-o dată, simt degetele Danutei atingându-mi mâna uşor.
E prima dată când poloneza îşi îngăduie un asemenea gest. Luat prin surprindere vreau mai întîi să-mi retrag mâna, dar corpul meu pare să fi dobândit pe neaşteptate o ciudată autonomie, muşchii refuză să se supună voinţei, îmi simt braţul moale şi flasc, parcă lovit din senin de un atac de paralizie. Am impresia că sub apăsarea uşoară a acestor degete moi şi fiebinţi pielea mea se impregnează treptat cu un fel de electricitate, că viaţa Danutei începe să se scurgă încetişor în celulele corpului meu, ca un curent de înaltă tensiune, că între mâinile noastre încep să funcţioneze nu ştiu ce misteroase forţe magnetice şi sunt copleşit de o senzaţie bruscă de fericire.
Această atingere n-are nimic din căldura abjectă a arderilor organice sau din trivialitatea unui orgasm, ţine de misterele adânci ale vieţii, de alchimia secretă a corpului, e o jubilaţia a atomilor şi a moleculelor pe care mi-e cu neputinţă să o descriu în cuvinte, dar pe care o trăiesc atât de intens încât am impresia că am atins un anumit prag al sensibilităţii, dincolo de care nu mai e posibilă decât moartea. Există (îmi dau seama acum, când încerc să analizez această trăire unică, pe care n-o mai încercasem niciodată până atunci, nici măcar nu mi-o putusem imagina) stări de beatitudine ce depăşesc puterea noastră de rezistenţă, acţionând ca o masă uriaşă de materie explozivă asupra plămadei organice din care suntem alcătuiţi şi a căror prelungire dincolo de anumite limite poate să ne fie fatală.
Atingerea noastră a durat probabil doar câteva clipe, dar în aceste clipe am pierdut orice contact fizic cu realitatea, timpul a încetat să existe, spaţiul a dispărut, iar mâinile noastre, în care se concentrase parcă întreaga existenţă a universului (iar afirmaţia asta trebuie luată literalmente, nu e nicidecum o figură de stil), păreau că ar pipăi contururile unei suprarealităţi care era dincolo de orice senzaţie cunoscută. Singura parte vie a corpului meu era în momentul acela o porţiune de câţiva centimetri de piele căreia degetele Danutei îi infuzaseră o stranie capacitate de a percepe suprasensibilul, pipăitul meu (dacă acest cuvânt nu e cumva prea grosolan pentru a exprima cu exactitate ceea ce simţeam în momentul acela) dobândise sensibilitatea unei retine, traducând în semnale tactile o senzaţie de lumină copleşitoare.
Viaţa mea atinsese în momentul acela punctul superlativ de intensitate, trăiam un paraxism al vitalităţii, o stare atroce de bucurie, ca şi cum aş fi fost fulgerat drept în inimă de degetele moi şi fierbinţi ale polonezei..
Am citit undeva că asemenea inexplicabile stări de beatitudine pot anticipa uneori crizele de epilepsie.
Acum, scriind în această agendă, am deplina convingere că în asemenea momente, când simţi că mica ta viaţă, această viaţă chircită sub piepţii unei uniforme ofiţereşti, te împiedică să trăieşti cu adevărat, singura soluţie rezonabilă, singura soluţie demnă de un bărbat şi un ofiţer, ar fi sinuciderea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: