o comedie de moda noua

Micul roman al Dorinei Georgescu, Weekend gratis (Editura Junimea, 2013) ascunde, sub aparența unei istorii sentimentale, o comedie de modă nouă , este un Love Story de secol XXI tratat în cheie ironică, cu un remarcabil simț al caricaturalului discret, ce exclude enormul șI monstruosul. Cartea e, cel puțin la prima vedere, povestea unui cuplu (Natalia-Ovidiu) amenințat să se destrame din motive meschine, dar, în realitate, demersul autoarei bate ceva mai departe, fixând, ca într-un insectar, câteva dintre tarele sufletești ale societății actuale, în care tăvălugul uniformizării tinde să anuleze orice urmă de personalitate. Așa se face că persoanejele romanului, indiferent de sex sau de mediul social din care provin, sunt în cele din urmă perfect comutabile unul cu celălalr, fiind construite după o rețetă unică : aceea a omului de success, a căror mentalitate (așa cum afirmă Natalia despre Ovidiu) părea construită în jurul dictonului ”scopul scuză mijloacele”. Era un învingător, care îşi asuma diverse riscuri, pentru că nimic nu era pentru el mai important ca beţia victoriei . Nu este așadar întâmplător faptul că în prezentarea acestor personaje abundă detaliile vestimentare (cu produse de firmă), siluetele lor par desprinse adesea dintr-un clip publicitar (despre același Ovidiu aflăm că îmi lăsase o impresie bună, mă cucerise cu atitudinea lui, pe cât de masculină pe atât de senzuală, având alura unui tip din reclamele de after shave, care emana forţă, seriozitate, stăpânire de sine şi mister, gândindu-mă la el, încă de pe atunci ca la un potenţial iubit), iar
viața lor se defășoară fără mari complicații psihologice, chiar dacă sunt înzestrate, așa cum se întâmplă în cazul protagonistei cu o anumită capacitate de analiză și autoanaliză, care nu face însă decât să-i confere falsă complexitate unei existențe banale. În fond însă filosofia Nataliei se compune din truisme și locuri comune, ce se constituie într-o religie a consumerismului, căreia personajul încearcă să-i confere o anumită prestanță intelectuală, pe linia faimosului dicton horațian carpe diem. Ea ne oferă versiunea kitsch a epicureismului, după cum aluziile culturale (dialogul despre Veneția ale protagonistului cu mătușa) sau ritualurile amoroase se desfășoară după același scenariu al artei de gang: – Mai vrei? l-am întrebat, lăsând voit să-mi alunece îngheţata de pe linguriţă în decolteul bluzei. De această dată a fost rândul lui să nu răspundă la întrebare, însă cu o mişcare lină şi delicată şi-a apropiat capul de sânii mei şi a început să guste îngheţata meticulos, aşa încât, după câteva clipe, eram înfiorată din cap până în picioare, manipulată de o forţă puternică gândindu-mă deja ce loc izolat exista prin preajmă. Singura cultură care funcționează în cazul (anti) eroilor Dianei Georgescu este aceea a supermarket-ului;
în consecință, vor fi invocate paradisurile shoping-ukui (– Milano, paradisul cumpărăturilor! am îngăimat eu dusă cu gândul la Versace, Armani, Prada şi mulţi alții ), partenerul e judecaț după criteriile produsului de consum (Păruse ”marfă de calitate” într-un“ambalaj” ispititor, însă fără “certificat de garanţie” şi “manual de utilizare” ), iar o vizită în târgul de produse tradiționale poate fi remediul dramelor amoroase de vreme ce existența persoanejelor are în centrul ei piața sau magazinul, cu gama lor inepuizabilă de oferte. Reversul acestor paradisuri derizorii sunt magazinele de suflete din coșmarurile Nataliei, demonizarea civilizației supermatket-ului apărându-ne însă în acest episod oniric (care putea să lipsească) prea tezistă și prea transparent alegorică, poate tocmai din teama autoarei ca fabula ei să nu fie percepută pe dos. Oricum, experiențele coșmarești nu modifică destinul personajului, marcat de o excitabilitate excesivă, mereu dispus pentru partide de sex ca în Kama-Sutra dar și de voluptățile consumului alimentar. De altfel toate personajele romanului, atât femeile cât și bărbații (Ovidiu e un excelent bucătar) gustă plăcerea gătitului și a meselor bune, iar vizita Nataliei la viitorii ei socri este contrapunctată de episoadele gastronomice. Înainte de plecare dejunasem la restaurant cu nişte clienţi, comandasem o saramură de peşte, dar mă enervasem îngrozitor, aşa încât, mai mult am răsfirat peştele pe farfurie, decât să-l mănânc. În automobil protagonista mănâncă saleuri și ascultă jazz, ajuns la destinație cuplul descoperă că în curtea familiei Moise fierbe un uriaș cazan cu zacuscă și apoi își petrece seara tocând vinete și ardei. Zacusca nocturnă este urmată, a doua zi, de un ospăț pantagruelic, cu antreuri (Masa arăta ca un bufet suedez pentru o sută de persoane, hămesite după un marş al păcii pe străzile Romei: platouri încărcate cuşniţele, icre, pateuri, ciuperci umplute, plăcintă cu carne, tobă, şorici, lebăr, alune, sărăţele, salată boeuf, conopidă cu maioneză, brânză şi legume, toate împrăştiate printre sticlele de apă, băuturi alcoolice şi răcoritoare, tacâmuri, farfurii şi şerveţele) fripturi la tavă și la grătar, numeroase deserturi. Sociologia Dianei Georgescu e gastronimică, aceste delicii ale bucătăriei tradiționale constrastează cu meniul select servit lui Ovidiu de mătușa Nataliei, diferența de mediu fiind marcată acum (și) cu ajutorul detaliului culinar: fiind o gurmandă recunoscută, am găsit totul apetisant: ficatul în aspic, caşul cu chimen, ruladele de curcan, ardeiul umplut cu urdă şi iaurt şi pepenele galben învelit în jambon, piepult de poi cu mere cu sos chili cu orez, tortul cu fructe de pădure și cremă de șampanie Această înclinație aproape exclusivă spre digestie, sexualitate, carieră și produse de firmă nu poate să nu trădeze o numită vulgaritate, care tinde mereu să transpară de sub aparenta urbanitate a personajelor: : despre Veronica puteai să spui multe, dar nu să o etichetezi ”târfă”.Dar când “domnii“ vor să fie maliţioşi, acest cuvânt este primul care le răsare în minte şi care le flutură pe buze, de parcă ar vrea să redefinească bunul simt în termeni de ocară. În fine, mi-ar fi plăcut să am puterea, miercuri seară, să-i spun: “târfă e mă-ta!”, dar mă opriseră consternarea şi decenţa şi oricum asta ar fi însemnat să alunec în mocirla penibilului odată cu el. Dar trădează în același timp vidul sufletesc, care trebuie umplut cu senzații, lipsa de personalitate, tirania exercitată asupra acestei umanități de niște modele impuse din exterior care le amputează de orice urmă de autenticitate. Astfel pentru Natalia verișoara Veronica reprezintă modelul uman absolut: Aveam aproape unsprezece ani, vârstă când un copil începe să deschidă larg ochii şi urechile la tot ce se întâmplă în jurul lui, remarcând detalii de tot felul. Cam de atunci se nimerise să mă farmece verişoara mea pentru că era frumoasă, elegantă, feminină şi distinsă, fiind admirată de întreaga familie, mai ales după admiterea la facultate. Aşa se făcea, că eu tânjeam în taină să mă bucur într-o bună zi de aceeaşi apreciere, de care se bucura ea atunci. Crescusem la umbra personalităţii ei, iubind-o şi admirând-o ca pe o soră. În timp ce epilogul romanului pare să ilustreze ideea că destinul oamenilor de succes este acela de a aduce pe lume alți oameni de succes, care le repetă aproape secvență cu secvență existența, astfel încât personajele Dianei Georgescu seamănă mai curând cupunctele de pe ecranul unui calculator. Singura care pare că ar dori să-și depășească statutul, încercând să fie ea însăși și să renunțe la o relație pe care o percepe, în registru feminist, drept tiranică și lipsită de autenticitate este Natalia: Eram uimită de intoleranţa lui şi lipsa de răbdare afişată ca un banner. Ciudăţenia de la începutul săptămânii continuase cu tentativa din seara aceasta, o tentativă firavă care a pălit la primul schimb de replici. Mda! omul acesta crede că are dreptate, de ce oare i-a mai trecut prin cap să mă caute? Să revendice ce? Când i-am lăsat impresia că aş fi proprietatea lui? . Demersurile sale vor eșua însă, înghițită de proza vieții, dar și victimă a propriei sale incosistențe interioară. ea rămâne pentru totdeauna captivă într-un paradis al domesticității de o desăvârșită vulgaritate, adulând acum ceea ce detestase odinioară. Eroina ilustrează astfel convingător categoria omului mijlociu, comun, din societatea actuală, a cărui biografie (ce se vrea exemplară) Diana Gergescu o transformă în substanța unui roman destul de alert, care se remarcă mai ales prin ironia, nu lipsită însă de gravitate, constituind, ne vine să credem, atu-ul cel mai important al acestei autoare, predispuse spre criticism social și mizantropie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: