anno domini 58 (1)

Masiva antologie coordonată de Adrian Alui Gheorghe și prefațată de Vasile Spiridon Născuți în 58 (Editura Cartea Românească, 2013) reunește între coperțile sale 9 poeți între care există câteva similitudini de destin: s-au născut în anul 1958, și-au petrecut copilăria, adolescența șI anii de formație în timpul regimului comunist și au debutat (cu excepția lui Adrian Alui Gheorghe și Bogdan Ghiu) după 1989. Sunt însă suficiente oare aceste repere biografice pentru a se putea vorbi despre o promoție poetică a anului 1958? Vasile Spridon crede că da. Chiar dacă admite că orice periodizare sfârşeşte prin a cãdea în convenție (aceasta, enunțatã aici, radicalizând la maximum seria promoționalã decenalã teoretizatã de Laurențiu Ulici) şi cã niciun model teoretic aplicat nu va putea acoperi integral o realitate aşa de dinamicã precum este aceea a poeziei domnia sa consideră în cele din urmă că prin ordonarea realizatã cu ajutorul periodizãrilor, mai ample sau mai scurte, se poate oferi o cale de acces înspre esența evoluției înseşi a literaturii. Cert este cã pentru perioadele mai recente este nevoie de uniățți mai mici de mãsurã cronologicã. Problema este însă că simplele coincidențe biografice (valabile în definitiv pentru mulți dintre autorii născuți în anii 50) nu pot să acreditaze ideea unei promoții poetice (fie și 58) Așa cum observa prefațatorul însusi o asemenea idee presupune identificarea justă a unei anumite tendințe centripetale spre coagularea identitãții promoționale – lucru extrem de anevoios în cazul autorilor antologați, care par să reprezinte nu doar personalități artistice distincte, ci și vârste diferite ale poeziei. Căci dacă pornim de la seria promoțională decenală amintită de Vasile Spriridon și avem în vedere anul de debut al fiecăruia dintre poeții prezeți în antologie (mai semnificativ după părerea noastră decât anul nașterii) constatăm că avem de-a face cu trei promoții distincte : promoția 80 (Adrian Alui Gheorghe – debut 1987 ; Bogdan Ghiu – 1989), promoția 90 (Vasile Gârneț – 1990; Ioan Es Pop – 1994 ; Lucian Vasilescu – 1995 ; Radu Voinescu – 1999 ) și (culmea !) promoția 2000 (Liviu Georgescu – 2000 ; Nicolae Tzone – 2000 : Varujan Vosganian – 2001). Ni s-ar putea reproșa însă (și poate pe drept cuvânt) că operăm cu sofisme și că anii de debut pe care i-am menționat constituie niște repere relative, acești poeți aparținând de fapt în totalitate promoției 90. O promoție cu o identitate însă destul de incertă ; reprezentații ei provin în cea mai mare parte din „aripa radicală” a optzecismului, sunt autorii care n-au putut sau n-au vrut să publice în deceniul anterior, neacceptând compromisul cu autorităţile comuniste şi care manifestă anumite rezerve faţă de producţia lirică 80, reproşându-i „esopismul”, aşadar critica doar aluzivă a realităţilor din epoca Ceauşescu (cu alte cuvinte – neangajarea politică), lipsa de apetit pentru sacru şi lipsa de deschidere spre social, spiritul „băşcălios” sau substituirea realităţii de zi cu zi cu prin aceea a cărţilor şi a bibliotecii. Ceea ce propun ei este o „radicalizare” a viziunii, în direcţia trivialialităţii mizerabiliste şi a abjecţiei, legată de explorarea zonelor sordide ale cotidianului, dar şi de valorificarea sexualităţii ca temă poetică, precum şi o „radicalizare” a discursului, orientat spre zonele marginale ale limbajului: notaţia pigmentată argotic, dialogul colocvial şi câteodată obscenitatea. Inutil de precizat că acest program minimal al grupului 90 nu se regăsește la toți autorii prezenți în paginile antologiei, care cuprinde pe lângă nouăzeciștii omologați ca atare (Ioan Es. Pop, Lucian Vasilescu,) doi poeți pe care critica îi consideră optzeciști (Adrian Alui Gheorghe, Bogdan Ghiu), franctirori singuratici (Nicolae Tzone – care continuă într-o formulă proprie experiențele avangardei), autori greu de încadrat într-o promoție oarecare dacă renunțăm la reperele strict cronologice (Liviu Gergescu, Varujan Vozganian, poate chiar Radu Voinescu), precum și un basarabean, Vasile Gârneț, ceea ce ar presupune că mișcarea în timp a poeziei de peste Prut este absolut similară aceleia din România și că prin urmare ea, poezia moldovenească (lucru absolut fals) ar fi lipsită de o identitate distinctă. Se poate spune așadar că antologia de față nu este reprezentativă în totalitate pentru lirica 90, incluzând orientări și tendințe diverse, ba chiar și autori care și-au dobândit notorietatea în alte zone ale literaturii decât poezia (Radu Voinescu e receptat în primul rând în ipostază de critic și eseist, Varujan Vozganian în aceea de romancier). Dar cât de mult contează o asemenea reprezentativitate? În opinia noastră nu contează deloc, iar apartenența la o promoție sau alta nu are nimic de a face cu calitatea estetică a textelor antologate. Astfel încât din cele spuse până acum trebuie să se înțeleagă doar un singur lucru: cât de alunecoasă și de lipsită de operativitate poate fi abordarea literaturii din perspectiva promoțiilor și a generațiilor, mai ales atunci când criticii le fac să se succeadă de la un deceniu la altul, cu o regularitate de metronom.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: