dumas cele o mie una fantome (2)

Solange

Cât timp povestise domnul Ledru s-a făcut noapte. Oaspeții din salon nu se mai deslușeau decât ca niște umbre, nu doar tăcute, ci și imobile, atât de mult se temeau ca domnul Ledru să nu se oprească, înțelegând că după povestea teribilă pe care tocmai o ascultaseră ar trebui să urmeze una încă și mai teribilă. Era o tăcere deplină. Numai doctorul a deschis gura. Atunci l-am strâns de mână ca să-l împiedic să vorbească, iar el. într-adevăr, a tăcut.
După cteva clipe, domnul Ledru continuă:
-Ieșisem de la Abbaye și traversam piața Taranne pentru a ieși în strada Tournon unde locuiam, când am auzit un glas de femeie chemându-mă în ajutor. Nu putea fi vorba de răufăcători, era abia ora zece seara. Am alergat spre locul de unde se auzea glasul și am văzut, la lumina lunii, care ieșea dintr-un nor, o femeie ce se lupta cu o patrulă de sanculoți. Femeia, la rândul ei, mă zări și, dându-și seama după hainele mele că nu eram un om din popor, se precipită spre mine, strigând:
-Iată-l pe domnul Albert, pe care îl cunosc. Dânsul o să vă spună că sunt într-adevăt fiica măicuței Ledieu, spălătoreasa.
Și în același timp, sărmana femeie, toată palidă și toată tremurând, îmi strânse de braț, cramponându-se de mine ca un naufragiat de sc\ndura care speră să îl salveze.
-Fiica măicuței Ledieu, foarte bine, dar n-ai certificat de civism, frumușico, și o să vii cu noi la corpul de gardă.
Tânăra îmi strângea brațul și simțeam câtă spaimă și câtă rugăminte se ascundeau în această strânsoare. Înțelesesem. Cum ea mă apelase cu primul nume ce-i venise în minte, am apelat-o la rândul meu cu primul nume ce mi-a trecut prin cap:
-Cum, ești dumneata, biata mea Solange? Ce se întâmplă aici?
-Ce vedeți, domnule, mi-a răspuns ea.
-Mi se pare că ar trebui să spui totuși cetățene
-Ascultă, domnule sergent, nu e vina mea că vorbesc așa, zise tânăra. Mama mea a slujit în lumea bună și m-a învățat să fiu politicoasă, așa că acesta este un obicei prost pe care l-am dobândit știu prea bine, un obicei aristocratic, dar ce vreți, domnule sergent, nu mă pot dezbăra de el.
Și exista în acest răspuns, rostit cu o voce tremurătoare, o imperceptibilă bătaie de joc, pe care am observat-o doar eu. Mă întrebai cine poate fi această femeie.N-aveam de unde să știu, dar în mod sigur tânăra nu era fata unei spălătorese.
-Ce se întâmplă, cetățene Albert? reluă ea. Iată ce se întâmplă: închipuiți-vă că am venit să aduc să aduc lenjeria de la spălat, că stapâna casei a ieșit; că am așteptat ca să-mi primesc banii, că ea s-a întors târziu. Drace, în timpurile pe care le trăim, toată lumea are nevoie de bani.! A venit noaptea; credeam că voi apuca să mă întorc acasă pe timpul zilei. Nu mi-am luat cerificatul de civism și au dat peste mine acești domni, iertați-mă, vreau să spun acești cetățeni; dânșii mi-au cerut certificatul; le-am spus că nu-l am și vroiau să mă ducă la corpul de gardă. Am strigat după ajutor și s-a întâmplat să apăreți dumneavoastră, un cunoscut; atunci m-am liniștit,zicându-mi: din moment ce domnul Albert știe că mă cheamă Sokange, din moment ce știe că sunt fata măicuței Ledieu, el poate garanta pentru mine, nu-i așa domnule Albert?
-Desigur, garantez pentru dumneata, i-am răspuns eu.
-Bun! făcu șeful patrulei. Și pentru tine cine garantează, domnule muscadin?
-Danton. E bine așa? Nu e un bun patriot?
-Dacă garantează pentru tine Danton, nu mai avem nimic de zis.
-Ei bine, este zi de ședință la Cordelieri, să mergem până acolo.
-Să megem pâmă acolo, zise și sergentul. Cetățeni sanculoți, înainte marș!
Clubul funcționa în vechea mănăstire a Cordelierilor, de pe strada Observance; am ajuns acolo într-o clipă.
Ajunși la intrare, am rupt o foaie din carnetul meu. Am scris pe ea câteva cuvinte cu creionul și i-am dat-o sergentului, poftindu-l să i-o ducă lui Danton, în timp ce noi vom rămâne sub supravegherea caporalului și a patrulei.
Sergentul intră în club și se întoarse cu Danton.
-Cum, zise el, tocmai pe tine s-au găsit să te aresteze, pe tine, prietenul meu și al lui Camille, pe unul dintre cei mai buni republicani din câți există. Haide-hai! Cetățene sergent, adăugă apoi, întorcându-se spre căpetenia sanculoților, garantez eu pentru el, asta ți-e de ajuns?
– Grantezi pentru el, bine, dar garantezi și pentru ea? reluă sergentul, încăpățânat.
-Ea? De cine vorbești?
-De femeia asta, ce dracu!
-Pentru el el, pentru ea, pentru tot anturajul lui. Ești mulțumit?
-Sunt mulțumit mai ales că te-am văzut, zise sergentul.
-Plăcerea asta ți-o poți oferi gratuit, pe toți dracii! Uită-te la mine cât îți poftește inima/
-Mulțam. Continuă să slujești, așa cum ai făcut până acum. interesele poporului și poporul o să-ți fie recunoscător.
-O.da. Pentru asta eu o să am de dat socoteală.
-Îmi dai voie să-ți strâng mâna? întrebă sergentul
-Poftim!
Și Danton îi dădu mâna.
-Trăiască Danton! strigă sergentul.
-Trăiască Danton! repetă toată patrula.
Și se îndepărtă condusă de căpetenia ei, care după zece pași se întoarse și. agitându-și boneta roșie, mai strigă odată: „Trăiască Danton!”. strigăt repetat de toți oamenii lui
Tocmai îi mulțumeam lui Danton, când numele său, repetat de câteva ori în interiorul clubului ajunse până la noi.
-Danton, Danton! strigau mai multe glasuri. La tribună!
-Iartă-mă, dragul meu, zise el, dar auzi și tu: hai să ne strângem mâna și lasă-mă să mă întorc. Sergentului i-am dat dreapta, ție o să-ți dau stânga. S-ar putea ca acest bun patriot să fie bolnav de râie.
Apoi, întorcându-se:
-Iată-mă, strigă el cu acea voce puternică, care stârnea sau potolea, după plac, furtunile străzii:iată-mă, așteptați-mă. Și intră în mare grabă în club.
Am rămas la poartă singur cu necunoscuta.
-Acum, doamnă, i-am spus eu, unde trebuie să vă conduc? Sunt la dispoziția dumneavoastră.
-Pai la măicuța Ledieu, a răspuns ea râzând . Știți prea mine că e mama mea.
-Și unde stă măicuța Ledieu?
-Strada Ferou, 24
Coborârăm pe rue de Fosse-Monsieur-le-Prince până ăn rue Fosse-Saint-Germain și apoi până în rue du Petit-Lion.pe urmă urcarăm spre piața Saint-Suplice și am ajuns în strada Ferou.
Am făcut tot acest drum fără să schimbăm nici un cuvânt.
La lumina lunii, care strălucea în toată splendoarea ei, mi-am putut examina în voie însoțitoarea.
Era o persoană încântătoare de douăzeci sau douăzici și doi de sni, cu ochi mari și albaștri, mai degrabă spirituali decât melancolici; un nas drept și fin, niște buze ușor batjocoritoare, dinți ca niște perle, mâini de regină, picioare de copil, poate acestea păstrând,.sub hainele grosolane ale fiicei măicuței Ledieu, o alură aritocratică, o alură ce putea, pe drept cuvânt, să trezească suspiciunea bravului sergent și a belicoasei sale patrule.
Ajungând la poartă ne-am oprit, privindu-ne un moment în tăcere.
-Ei bine, mai doriți ceva, dragă domnule Albert? mă întrebă surâzând necunoscuta.
-Aș vrea să spun, dragă domnișoară Solange, că e păcat că ne-am întâlnit doar pentru a ne despărți atât de curând.
-Vă cer mii de scuze. Eu găsesc, că nu e nici un păcat, dimpotrivă, din moment ce, dacă nu ne-am fi întâlnit., m-ar fi dus la corăul de gardă, ar fi descoăerit că nu sunt fiica măicuței Ledieu,, și-ar fi dat seama că sunt o aristocrată și, foarte probabil, mi-ar fi tăiat gâtul.
-Așadar mărturisiți că sunteți o aristocrată?
-Ba nu mărturisesc nimic.
-Spuneți-mi măcar care-i numele dumneavoastră.
-Solange.
-Știți bine că numele acesta, pe care vi l-am dat eu la întâmplare, nu-i numele dumneavoastră adevărat.
-Nu contează. Îmi place și îl voi păstra, fie și doar pentru dumneavoastră.
-De ce să-l păstrați pentru mine, când, oricum, n-o să ne mai revedem niciodată?
-N-am spus asta. Am spus doar că, dacă se va întâmpla să ne mai revedem, e inutil să știm cum ne cheamă pe unul și pe celălalt. Dumneavoastră o să vă numiți în continuare Albert, pe mine o să mă cheme în continuare Solange.
-Ei bine, fie, dar ascultați-mă, Solange, zisei eu.
-Vă ascult. Albert., zise ea
-Sunteți o aristocrată. Recunoașteți?
-Dacă n-aș recunoaște, ați ghici, nu-i așa? Scăzând astfel o parte din meritele strămoșilor mei..
-Și, în calitate de aristocrată, sunteți prigonită.
-Cam așa ceva.
-Și unde vă ascundeți, ca să scăpați de prigoană?
-Strada Ferou, 25. la măicuța Ledieu, al cărei bărbat a fost vizitiul tatălui meu. Vedeți, n-am nici un secret față de dumneavoastră.
-Și tatăl dumneavoastră?
-N-am secrete față de dumneavoastră în ceea ce mă privește pe mine, dar secretele tatălui meu nu-mi aparțin. Tata se ascunde și el pe undeva, așteptând prilejul favorabil să emigreze.. Asta e ror ce vă pot spune.
-Și dumneavoastră ce aveți de gând să faceți?
-Să plec cu tata dacă va fi posibil; dacă nu, o să-l las să plece singur, cu speranța că
o să pot să i mă alătur cândva.
-În seara asta, când ați fost arestată, veneați de la el?
-Da, veneam de la el.
-Ascultați-mă, Solange.
-Vă ascult.
-Ați văzut ce vi s-a întîmplat în seara asta?
-Da, și mi-am putut da seama de ce credit mare vă bucurați.
-Din păcate, creditul meu nu-i așa mare. Dar am totuși niște prieteni.
-Cu unul din ei tocmai am făcut cunoștință.
-Știți, acela se numără printre oamenii cei mai mai puiernici ai timpului.
-Și aveți de gând să-i folosiți influența pentru a înlesni fuga tatălui meu?
-O rezerv pentru dumneavoastră.
-Și tata?
-Pentru tatăl dumneavoastră dispun de un alt mijloc.
-Dispuneți de alt mijloc! strigă Solange, apucându-mi mâinile și uitându-se la mine cu frică..
-Dacă o să vă salvez tatăl, o să-mi păstrați o amintire frumoasă?
-O, o să vă fiu recunoscătoare toată viața.
Și rosti aceste cuvinte cu o admirabilă expresie de recunoștință anticipată. Apoi mă privi rugător.
-Asta vă e de ajuns? întrebă ea.
-Da, i-am tăspuns.
-Așadar nu m-am înșelat, sunteți o inimă nobilă. Vă mulțumesc atât în numele tatălui meu cât și în numele meu, iar dacă n-o să reușiți în viitor, n-o să vă fiu mai puțin îndatorată pentru trecut.
-Când ne revedem, prin urmare, Solange?
-Când ați avea trebuință să mă vedeți?
-Mâine sper să vă pot împărtăși niște vești bune.
-Bine, să ne revedem mâine.
-Unde?
-Aici, dacă vă convine.
-În stradă?
-Nu vedeți că-i un loc sigur? De o jumătate de oră, de când vorbim, n-atrecut nici o patrulă:t
-De ce n-aș urca la dumneavoastră sau de ce n-ați veni la mine?
-Fiindcă dacă veniți la mine îi compromiteți pe oamenii care mă găzduiesc; fiindcă dacă vin la dumneavoastră vă compromit.
-Bine, fie, o să iau certificatul unei rude și o să vi-l dau.
-Pentru ca ruda dumneavoastră să fie ghilotinată, dacă voi fi prinsă din întâmplare.
-Aveți dreptate. O să vă aduc un certificat pe numele de Solange.
-Minunat! Veți vedea că-n cele din urmă Solange va fi singurul și adevăratul meu nume La ce oră vreți să ne întâlnim?
-Aceeași la care ne-am întâlnit asrăzi. La zece.
-Fie, zece.
-Și cum o să facem să ne găsim?
-A, nu-i greu. La zece fără cinci dumneavoastră să fiți la poartă, iar la zece fix eu o să cobor.
-Deci pe mâine la zece, dragă Solange.
-Pe mâine la zece, dragă Albert
Vroiam să-i sărut mâna, dar ea mi-a întins fruntea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: