am fost un copil reușit? (12)

În timpul primei mele copilării, str, Aurel Vlaicu era o veritabilă stradă de mahala.. Era de fapt o uliță noroioasă, unde pavajul urma să apară abia pe la sfârșitul anilor 50. Asfalt, ioc! Canalizare, ioc! Gropi și hârtoape, din abundență! Bașca, la câțiva pași de locuința noastră, un fel de maidan care purta numele pompos de parc! Aici urma să fie construită o biserică și tot aici, după ce restricțiile de a părăsi curtea mi-au fost ridicate, am bătut multă vreme mingea cu golănașii cartierului.
Lipsa canalizării făcea ca existența localnicilor să fie la fel de primitivă din punct de vedere igienic ca pe vremea lui Baiazid. Ultimele concluzii ale digestiei erau trase în niște latrine de lemn adăpostite prin fundul curților și vidanjate periodic, operațiune ce era dusă la bun sfârșit, de obicei noaptea, de către niște cetățeni de etnie rromă, care veneau cu sacaua și lăsau totul neted și curat ca în palmă, fără a putea evita totuși disconfortul unor senzații olfactive nu dintre cele mai agreabile. Când seara, pe întuneric deasupra Suburbiului se ivea un abur gros de pestilențialitate, toată lumea știa că pe undeva au venit țiganii să vidanjeze…
Pentru copiii sub patru-cinci ani se admitea oala de noapte.
Lăturile erau deversate în niște șanțuri de la marginea drumului (e adevărat că persoanele mai gospodăroase își săpaseră-n curte groapa lor personală pentru dejecțiile casnice și aveam și noi o asemenea groapă, care stătea mereu acoperită cu un capac mare de lemn ), iar fiecare familie trebuia să posede o găleată pentru lături.
În ciuda acestor condiții de igienă neschimbate probabil de pe timpul luptelor cu tătarii, oamenii de pe Aurel Vlaicu țineau totuși la curățenia lor, practicând baia în lighean sau recurgând la serviciile unicei băi publice din oraș, căreia i se spunea eforie.
La noi în familie sărbătoarea marelui îmbăiat avea loc sâmbătă seară.
În acest scop se foloseau un cazan de tablă gigantic (în care se punea apă la clocotit) și un ciubăr de lemn pe măsură, pe care îl aducea gâfâind tata din pivniță, care era instalat în mijlocul bucătăriei și în care avea baia propriu-zisă.
Eu așteptam cu nerăbdare aceste seri de sâmbătă, căci îmi plăcea la nebunie să mă bălăcesc în ciubăr și trebuie să mărturisesc că nici băile cele mai sofisticate, pe care aveam să le probez mai târziu, nu mi-au plăcut atât de mult ca nenorocitul acela de ciubăr pântecos, în care mi-am spălat păcatele primei copilării.
Toate astea nu puteau însă să dureze la nesfârșit, timpul a început să nu mai aibă răbdare cu oamenii nici pe Aurel Vlaicu, iar prin 1957-58 a apărut zvonul că „se face strada” și „se bagă canalizare”.
Și, într-adevăr, nu peste mult, pe ulița noastră cea gloduroasă și-au făcut apariția agenții modernizării: o mulțime mare de muncitori care s-au pus cu voioșie pe treabă. Mai întâi au fost săpăturile (atunci am văzut pentru prima dată cum arată un excavator) care au transformat fostele trotuare (dacă li se poate spune așa) în niște maldăre mari de pământ, cărora eu le spuneam „munți” și pe care mă cățăram cu mare voie bună împreună cu tata, care, în ciuda condițiilor vitrege, mă scotea în fiecare zi la plimbare. Au urmat apoi alte și alte operații fabuloase pe care le-am urmărit cu sufletul la gură: confecționarea bordurilor, pavatul, asfaltatul etc Și cam pe vremea asfaltatului s-a produs încă un eveniment senzațional: pe strada Aurel Vlaicu și-a făcut apariția o doamnă înarmată cu niște vopsele și un șevalet, pe care l-a instalat exact sub fereastra bucătăriei noastre și s-a apucart să picteze de zor, năzuind pesemne să-i mai dăruiască o capodoperă realismului socialist. Vestea acestei apariții a făcut repede înconjurul străzii și, la scurt timp, vreo cincizeci de persoane de toate sexele, vârstele și naționalitățile, se adunaseră buluc în jurul nefericitei pictorițe, pe care o împiedicau de la lucru, ba încă îi mai și comentau opera, dându-și cu părerea dacă zugrăveala de pe pânză seamănă sau nu cu realitatea. În cele din urmă femeia a fost nevoită să-și strângă sculele și să plece, iar arta anilor cincizeci a fost văduvită de o lucrare reprezentativă.
În sfârșit, după mari trude și opinteli, meșterii și-au terminat treaba, iar oamenii de pe Aurel Vlaicu și-au făcut cruce cu limba și au dat mare mulțumită Sfatului Popular (cum se numea atunci primăria), care-i binecuvântase cu o minunăție de stradă.
Și într-adevăr strada nu arăta deloc rău. Avea acum canalizare, trotuare asfaltate, două benzi de circulație pietruite cu macadam și despărțite printr-un fel de scuar, unde au fost plantați trandafiri și s-au instalat două afișiere, cu funcție ideologic-propagandistică.
Dar, așa cum bine se știe, în orice dulceață se ascunde și un strop de amărăciune: cu ocazia primei ploi mai temeinice s-a constatat că meșterii își făcuseră treaba de mântuială, canalizarea funcționa prost, iar. după ce ploua, cam în preajma băcăniei lui Pandrea, acolo unde strada o cotea la stânga, spre Gara Mică. se forma o băltoacă imensă, ce se întindea pe o lungime de vreo o sută de metri.
În această băltoacă am făcut odată o baie pe cinste, împreună cu verișoara mea Mihaela din București, venită la noi în vacanță,..Când am ajuns acasă, a trebuit să fim spălați. limpeziți și dezinfectați în vreo șapte ape, după care ni s-au aplicat sancțiunile cuvenite.
Băltoaca cu pricina avea să mai persiste câțiva ani, până când strada Aurel Vlaicu a trecut printr-un nou proces de modernizare. Atunci au dispărut scuarul, trandafirii și afișierele, iar macadamul a fost înlocuit cu asfalt.
Dar asta deja e o altă istorie.

Anunțuri

Un răspuns to “am fost un copil reușit? (12)”

  1. Fascinante amintirile tale. Le citesc cu sufletul la gura ca si cum harnicii muncitori cu palmele batatorite s-ar afla chiar acum pe strada Aurel Vlaicu, sapand santuri, insirand conducte si astupand la loc cu o mare daruire si neglijenta asa cum ne invata pe vremea aceea, partidul nostru comunist. Multumesc Soficule pentru amintirile pe care le trezesti. Succes in continuare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: