am fost un copil reusit? (14)

Trebuie să recunosc că am fost un copil mâncăcios. Iar lăcomia mea se potrivea de minune cu înzestrările native ale maică-mii, care se pricepea de minune la arta gătitului. Tata, care copilărise în umbra fumului de grătar din nu știu ce cârciumioară bucureșteană, nu era nici el un bucătar de lepădat. O dată, când maică-mea s-a îmbolnăvit și a stat ceva vreme la pat, îmi amintesc că sarcina gătitului a fost preluată de tata, care s-a achitat de ea cu suficientă pricepere.
Bucătăria noastră era înzestrată cu numeroase vase și scule sofisticate, agonisite de bunică-mea încă de pe vremea lui Franz-Joseph, și se știa că, atunci când vecinii noștri sacrifică porcul, vin să împrumute de la noi cele trebuicioase: oale, castroane de tablă și cratițe uriașe, ciubărul de carne, tulumba folosită la prepararea cârnaților, a caltaboșilor și a sângeretului, pe care în copilărie îl apreciam foarte mult, dar pe care acum n-aș mai pune gura cu nici un preț, Uneori amicele maică-mii (cunoscută cale de șapte străzi pentru harurile ei de bucătăreasă!) o invitau să participe în calitate de specialist la aceste operațiuni culinare de anvergură, iar ea mă lua și pe mine. Atunci asistam la ceremonia pârlitului, la disecția și tranșarea răposatului patruped, la prepararea diverselor delicatețuri porcine, niciodată la ritualul înjunghierii, căci aveam mare oroare și frică de sânge…
Nu-mi amintesc ca la noi acasă să se fi tăiat vreodată vreun porc, dar existau și în bucătăria noastră unele evenimente sanguinare: peștii, gâștele, rațele, găinile, câteodată curcanii, mielul de paște, formau obiectul unor laborioase operații de dezmembrare, pentru care se foloseau cuțite de diverse forme și dimensiuni, iar la caz de mare nevoie, satârul. În asemenea ocazii obișnuiam să mă instalez într-un colț al bucătăriei, urmărind cu mare interes tot ce se petrecea pe masa de disecție și deranjându-i probabil pe cei mari, care încercau fără succes să mă gonească de acolo.
Alături de asemenea ceremonii sângeroase în bucătărie aveau loc însă și evenimente mai pașnice Toamna se puneau bulionul și murăturile: castraveți în saramură, castraveți în oțet, gogoșari, gogonele, pepeni verzi, ardei umpluți cu varză roșie, ardei copți conservați pentru iarnă, zacuscă, salată de vinete…Erau preparate compoturi, dulcețuri, gemuri și marmelade, mai ales o faimoasă dulceață, din prune golite de sâmburi, în care era introdus miez de migdală…Și tot atunci se punea la murat varza, în niște butoaie care se schimbau periodic, căci maică-mea nu era niciodată mulțumită de calitatea lor.
Un rit de iarnă, mult mai modest, era coptul cartofilor, peste care, atunci când erau gata, se presăra unt din belșug. Câteodată coceam și castane, dar asta se întâmpla mult mai rar, căci castanele comestibile apăreau doar, la fel ca și portocalele, de două-trei pe an pe tarabele comerțului socialist. Și, tot iarna, se preparau piftiile, iar bunică-mea obișnuia să pună la fiert boabe uscate de porumb în apă îndulcită și trebuie să spun că această fiertură săracă a fost unul din cele mai apreciate delicii ale copilăriei mele de copil nevoiaș de pe strada Aurel Vlaicu.
Inițial, mâncărurile maică-mii urmau cu strictețe (spre disperarea lui tata) rețetarul din Ardeal, iar rântașul și smântâna erau nelipsite aproape din mâncăruri și supe. Ulterior au început să se i facă însă concesii bucătăriei regățenești: cantitățile de rântaș au început să se diminueze și au apărut și pe masa noastră ciorbele cu borș, musacalele, pârjoalele și ghiveciul
Dimineața se mânca destul de frugal, Eu primeam de regulă o cească de cacao cu lapte cu un corn sau cu o felie de cozonac. Pentru cină nu se gătea în mod special, eventual o omletă sau niște ochiuri Se mâncau mezeluri, brânză, sardele, multă slănină cu ceapă, pâine prăjită frecată cu usturoi și unsă cu untură. Eu ceream de multe ori „friptură țigănească”, adică slănină prăjită la flacără a cărei grăsime era picurată pe niște felii de ceapă și pe o felie de pâine. Întotdeauna la cină era nelipsit ceaiul, preparat zilnic într-un ceainic mare de aluminiu.
Deși veniturile părinților mei erau destul de limitate la mâncare, nu se făcea economie. Bunică-mea, mai strângătoare de felul ei, socotea o adevărată risipă că aveam la prânz două feluri în fiecare zi și că se mânca aproape la fiecare prânz carne.
Și iată cam ce se putea ospăta la masa noastră din bucătărie, care, exceptând prilejurile festive, servea și drept masă de sufragerie:
Antreuri: piftii, salată de boeuf, salată de vinete, zacuscă, salată de pește, salată de cartofi, salată orientală, sardele de casă, tobă de casă, caltaboș, sângerete, fasole bătută.
Supe și ciorbe: supă cu găluști, supă cu diverse soiuri de tăiței, supă de salată (în care maică-mea răsturna totdeauna o omletă uriașă) supă de usturoi (care era cam aceeași cu cea de salată, numai că era…fără salată), supă (ciorbă) de cartofi (în mai multe versiuni), supă gulaș, supă de roșii, supă de gulii, supă de conopidă, ciorbă de fasole (cu sau fără afumătură), ciorbă cu tarhon, ciorbă de fasole verde, ciorbă de varză, supă de legume, ciorbă a la grecque, ciorbă de perișoare, ciorbă de văcuță, ciorbă de porc,
Fripturi: fripturi la grătar sau la tavă (porc, vită, vițel, miel, oaie, pui, găscă, rață curcan), pește prăjit, pește, pui sau miel pane, șnițel vienez, șnițel parizian, miel umplut, pui umplut, mușchi tocat la cuptor.
Tocături: sarmale, ardei umpluți, dovlecei umpluți, gulii umplute. sărmăluțe în foi de viță, chiftele, chftteluțe marinate, pârjoale, musaca de cartofi.
Mâncăruri: rasol cu mujdei, gulaș. tocană de cartofi cu carne. papricaș cu găluști, pilaf, tocăniță bulgărească, șnițel cu usturoi, șnițel cu ceapă, iahnie de fasole cu carne, fasole verde cu carne, varză cu carne, dovlecei cu carne.
Salate: salată verde, de roșii, de castraveți, de ardei copți.
Aluaturi: tăiței cu varză, tăiței cu brânză, tăiței cu nucă, tăiței cu mac, tăiței cu pesmet, tăiței cu ouă, tăiței cu șuncă, puțișoare de înger (niște mici cilindri de cocă, fierți și dați prin griș prăjit peste care se punea scorțișoară), plăcintă cu carne,
Dulciuri: griș cu lapte, orez cu lapte, budincă de griș, găluște cu prune, spumă de fragi, spumă de zmeură, spumă de căpșuni, lapte de pasăre, compoturi, plăcintă cu mere, strudel cu mere, ștrudel cu brânză, ștrudel cu nucă, clătite, gogoși, bezele, langoșe, tort de biscuiți, tort de nucă, alte tortui și prăjituri (cine să le mai știe după nume pe toate), chec, cozonac
E de mirare că n-am ajuns obez cu o asemenea listă de bucate.
Un nutriționist din zilele noastre ar spune spune că nici că se poate alimentație mai nesănătoasă.
Și totuși bunică-mea a trăit 91 de ani, părinți mei s-au dus după ce trecuseră bine de șaptezeci, iar eu am ajuns, după o viață din care n-au lipsit excesele de tot felul, deocamdată la șase decade.
S-ar părea că suntem o familie longevivă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: