th gautier desore baudelaire (5)

Cu asemenea idei, este evident că Baudelaire se pronunța pentru autonomia deplină a artei și că nu admitea ca poezia să aibă alt scop decât pe ea însăși și altă misiune de îndeplinit decât ăe aceea de a stârni în sufletul cititorului senzația de frumos, în sensul absolut al cuvântului. La această senzație socotea necesar, în vremurile noastre prea puțin naive, să i se adauge un oarecare efect de surpriză, uimire și neobișnuit. Pe cât posibil, a alungat din poezie elocința, pasiunea și realitatea prea fidel calchiată. Așa cum în sculptură nu se pot întrebuința direct fragmente mulate după natură, el vroia ca înainte de a pătrunde în sfera artei orice obiect să sufere o meramorfoză care să-l adapteze acestui mediu subtil, idealizându-l și îndepărtându-l de realitatea trivială. Acest principii pot să mire arunci când citești unele piese ale lui Baudelaire unde oroarea pare căutată din plăcere, dar să nu ne lăsăm înșelați, această oroare este transfigurată prin caracter și efect, de o rază a la Rembrandt sau de o trăsătură măreață a la Velasquez, care trădează rasa sub diformitatea sordidă. Amestecând în cazanul său tot felul de ingrediente fantastic de bizare și cabalistic de veninoase, Baudelaire poate spune, ca vrăjitoarele din Macberh: „Frumosul este oribil, oribilul este frumos”. O asemenea urâțenie căutată nu este în contradicție așadar cu scopul suprem al artei,,iar bucăți ca Cei șapte bătrâni sau Bătrânelele i-au smuls Sfântului Ioan al poeziei care visează în Patmosul de la Guernesey această frază ce îl caracterizează arât de bine pe autorul Florilor răului: ,Ați înzestrat cerul artei cu nu știu ce rază macabră; ați creat un fior nou”. Dar aceasta nu este, ca să zicem așa, decât umbra talentului lui Baudelaire, această umbră de un roșu aprins sau de un albastru rece, care îi servește pentru a-și pune în valoare tușa esențială și luminoasă: există seninătate în acest talent atât de nervos, atât de febril și atât de chinuit în aparență. Pe vârfurile înalte e liniște: pacem summa tenent.
Dat în loc să arătîm care sunt ideile poetului în legătură cu acest subiect, ar fi mai simplu să-l lăsăm s-ofacă el însuși:
„Poezia, pentru cei care vor să coboare în ei înșiși, să-și interogheze sufleul, să-și readucă în memorie amintirea entuziasmului, nu are alt scop decât pe ea însăși; nu poate avea nici un oricare altul și nici un poem nu va fi așa mare, așa nobil, așa de demn cu adevărat de numele de poem ca acela care va fi scris doar din plăcerea de a scrie un poem”
„Nu vreau să spun că poezia nu rafinează moravurile – să fiu bine înțeles – că rezultatul ei final nu este acela de a-l înalță pe om deasupra intereselor sale vulgare. Aceasta ar fi, evident, o absurditate, Vreau să spun doar că, dacă a urmărit un scop moral, poetul și-a diminuat forța poetică și n-ar fi imprudent de pariat că opera lui va fi proastă. Poezia nu poate decât sub amenințarea pedepsei cu moartea sau decăderea să-și asimileze morala ori știința. Ea nu are ca obiect Adevărul, se are doar pe ea însăși. Metodele de a demonstra Adevărul sunt altele și sunt în altă parte. Adevărul nu are ce face cu cântecele: tot ce face farmecul, grația, irezistibilitatea unui cântec, i-ar răpi Adevrului puterea și autoritatea. Rece, calmă,impasibilă, dispoziția demonstrativă refuză diamantele și florile Muzei; ea se opune așadar la modul absolut dispoziției poetice”.
„Intelectul pur vizează Adevărul, Gustul ne arată Frumosul, iar Simțul moral ne învață datoria. E adevărat că cel mijlociu are conexiuni intime cu cele două extreme și nu se separă de Simțul moral decât printr-o diferență așa de lejeră încât Aristotel n-a ezitat să plaseze printre virtuți unele din delicatele sale operațiuni. De aceea, ceea ce îl exasperează mai ales pe omul de gust în spectacolul viciului, este diformitatea lui, disproporția lui. Viciul lezează dreptatea și adevărul, revoltă conștiința și intelectul, dar, ca ultragiu adus armoniei, ca disonanță. rănește în mod deosebit anumite spirite poetice și nu cred că ar fi scandalos să considerăm orice abatere de la morală, de la frumosul moral, drept un fel de greșeală comisă împotriva ritmului și prozodiei universale”
„Este acest admirabil, acest nemuritor instinct al Frumosului cel care ne face să considerăm pământul și spectacolele sale drept o vedere de ansamblu, drept o corespondență a cerului. Setea insațiabilă pentru tot ce e dincolo și care este voalat de viață este cea mai vie dovadă a imortalității noastre,. Este totodată prin muzică și peste muzică, prin poezie și peste poezie că sufletul întrevede splendorile situate dincolo de mormânt. Și când un poem încântător ne aduce lacrimi în colțul ochiului,aceste lacrimi nu sunt dovada unui exces de bucurie, ci sunt mai degrabă mărturia unei melancolii iritate, a unei solicitări a nervilot, a unei naturi exilate în imperfecțiune care ar vrea să pună imediat stăpânire, chiar pe pământ, pe un paradis revelat”.
„Astfel principiul poeziei este, pur și simplu, aspirația omenească spre o frumusețe superioară iar manifestarea acestui principiu se realizează printr-un entuziasm, printr-o răpire a sufleului, entuziasm cu totul independent de pasiune, care este o beție a inimii, și de adevăr, care este hrana rațiunii. Căci pasiunea este un lucru natural, prea natural pentru a nu introduce un ton ofensator, discordant, în domeniul frumuseții pure, e prea familiară și prea violentă pentru a nu scandaliza Dorințele pure, grațioasele Melancolii și Deznădejdiile nobile care locuiesc în regiunile supranaturale ale poeziei”
Deși puțini poeți au avut o originalitate și o inspirație izbucnind mai spontan decât Baudelaire, fără îndoială din dezgust față de falsul lirism care afecta credința că o limbă de foc coboară asupra scriitorului ce rimează cu grijă o strofă, el pretindea ca adevăratul autor să provoace, să dirijeze și să modifice după voie această putere misterioasă a producției literare și găsim, într-un foarte curioasă notiță care precede traducerea celebrului poem al lui Edgar Poe intitulat Corbul, următoarele rânduri, pe jumătate ironice, pe jumătate serioase, în care gândirea personală a lui Baudelaire este formulată cu aerul că doar o analizează pe aceea a autorului american.
„Poetica este făcută – ni se spune – modelată în urma poemelor. Iată un poet care pretinde că poemul său a fost compus în urma poeticii. El poseda cu siguranță un mare geniu și mult mai multă inspirație decât oricare altul, dacă înțelegem prin inspirație energia,entuziasmul intelectual și puterea de a ne ține facultățile în stare de veghe. Dar el iubea în același timp mai mult ca oricine travaliul; el repeta cu dragă inimă, el, un original desavârșit, că originalitatea este o chestiune de ucenicie, ceea nu înseamnă însă că ea poate fi transmisă sub formă de învățătură, Hazardul și incomprehensibilitatea sunt cei doi mari inamici ai săi S-a arătat, dintr-o vanitate ciudată și amuzantă,mult mai puțin inspirat decât era în mod natural? A diminuat facultatea gratuită pe care o poseda pentru a-i face o parte mai bună voinței? Aș fi destul de dispus să o cred, deși nu trebuie să uităm totuși că geniul său, așa arzător și vioi cum era, era înclinat cu pasiune spre analiză, combinații și calcule. Una din axiomele lui preferate era aceasta: <>. Grație acestei admirabile metode, autorul poate să-și înceapă opera cu sfârșitul și să lucreze, când îi place, la indiferent ce parte. Amatorii de deliruri vor fi poate revoltați de aceste maxime cinice, dar fiecare poate să ia de aici ceea ce vrea. Va fi totuși util să le arătăm ce beneficii poate obține arta din chibzuință și să-i facem pe toți oamenii să vadă câtă muncă pretinde acest obiect de lux numit poezie. În cele din urmă geniului îi este totdeauna permisă puțină șarlatanie, ba chiar îi convine. E, ca fardul de pe fața unei femei frumoase de la natură, un condiment nou pentru spirit”.

Această ultimă frază este caracteristică și trădează gustul poetului pentru artificial. El nu și-a ascuns de altfel această predilecție. Se simțea în largul său în această specie de frumos compozit și uneori puțin factice pe care l-au elaborat civilizațiile foarte avansate și foarte corupte. Să spunem, pentru a ne face înțeleși printr-o imagine sensibilă, că i-at fi preferat unei tinere simple care nu dispune de alte cosmeticale decât de apa din lighean o femeie mai coaptă ce se folsește de toate resursele unei cochetării savante în fața unei mese de toaletă încărcată de flacoane cu esențe, lapte de față, perii de fildeș și pensete de oțel. Parfumul profund al acestei piei macerate în aromatice, ca cea a Estherei,, pe care au îmbibat-o șase luni cu ulei de palmier și șase luni cu uleiuri de lauracee înainte de a o prezenta regelui Assuerus, avea asupra lui o putere amețitoare. O tușă ușoară de fard roz de China pe un obraz proaspăt, câteva alunițe false așezate într-o manieră provocatoare la colțul gurii sau al ochiului, pleoapele înnegrite cu khol, părul vopsit roșcat și pudrat cu aur, puțină pudră de orez pe piept și pe umeri, buzele și vârfurile degetelor înviorate cu carmin nu-i displăceau defel, el iubea aceste retușuri pe care arta i le făcea naturii, aceste lumegiaturi spirituale,aceste adaosuri picante puse de mână îndemânatică pentru a amplifica grația,farmecul și caracterul unei fizionomii, Nu dânsul ar fi scris tirade virtuoase împotriva machiajului și a crinolinei. Tot ce îndepărta omul și mai cu seamă femeia de starea sa naturală i se părea o invenție fericită. Asemenea gusturi prea puțin primitive se explică de la sine și sunt de înțeles la un poet decadent, autor al Florilor răului.Nu vom mira pe nimeni dacă vom spune că el prefera parfumului simplu al trandafirului și al violetei smirna, ambra și chiar moscul atât de disprețuit în zilele noastre, ca și aroma pătrunzătoare a anumitor flori exotice,al căror parfum este prea amețitor pentru climatele noastre temperate. Baudelaire avea în privința mirosurilor o sensibilitate neobișnuit de subtilă, ce nu poate fi întâlnită decât la orientali. Le-a parcurs toată gama cu încântare și a putut spune despre sine această frază pe care o citează Banville și la care ne-am referit la începutul articolului nostru când am făcut portretul poetului:
„Sufletul meu plutește prin parfumuri așa cum sufletul altor oameni plutește prin muzică”.
Îi plăceau de asemenea toaletele de o eleganță bizară, de o bogăție capricioasă, de o insolentă imaginație, în care există ceva ce aparține comediantei sau curtezanei deși, în ceea ce-l privește, era sever de riguros la îmbrăcăminte, dar acest gust excesiv, baroc, antinatural, opus aproape întotdeauna frumosului clasic era pentru el semnul voinței umane de a corija după placul ei formele și culorile furnizate de materie. Acolo unde filosoful nu găsea decât un text de declamat el vedea o dovadă de măreție. Depravarea, adică îndepărtarea de tipul normal, i se refuză animalului, condus fatalmente de un instinct imuabil. Acesta este motivul pentru care poeții inspirați, ce nu au conștiința și controlul operei lor,îi provocau un soi de aversiune și pentru care pretindea travaliul și meșteșugul chiar și în ceea ce privește originalitatea.
Iată cam multă metafizică pentru o simplă notiță, dar Baudelaire era o natură subtilă, complicată, reflexivă, paradoxală și mai filosofică decât este în general cea a poeților. Estetica artei sale îl preocupa mult; concepea tot timpul sisteme pe care încerca să le pună în practică și tot ce înfăptuia era în conformitate cu un plan. După el, literatura trebuia să fie voită și partea ei de accidental restrânsă pe cât posibil. Ceea ce nu îl împiedica să profite de hazardurile fericite ale creației și de acele frumuseți care ies la lumină chiar din fondul subiectului fără să fi fost prevăzute, ca floricelele amestecate din întâmplare cu grăunțele alese de semănător. Orice artist este puțin ca Lope de Vega care în momentul când își compunea comediile își încuia preceptele cu șase chei – con seis llaves – În febra travaliului, voluntar sau nu, el uită de sisteme și paradoxuri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: