jadwiga (3)

Bordelul lui tanti Rozica e instalat într-o casă cu un singur cat, nu din cale afară de arătoasă. Sunăm la poarta cu felinar roșu și ne deschide un portar fercheș, care poartă – spre surprinderea mea – un frac croit impecabil, ieșit cu siguranță din mâinile croitorilor londonezi. Portarul se înclină în fața lui Kurt, apoi se uită la mine întrebător. Atunci tovarășul meu începe să turuie ceva românește, iar slujbașul bordelului se arată mulțumit de explicațiile sale, dar mai ales de bancnota pe care Kurt i-a îndesat-o în buzunar cu discreție, așa că face o plecăciune și în direcția mea, șoptindu-mi apoi mieros în franceză: Soyez bienvenu, Monsieur l’ Officier.
Nu-mi convine deloc că identitatea mea a fost dezvăluită, aș fi dorit să fiu prezentat pur și simplu drept un amic al lui Kurt. Îi trag acestuia un ghiont discret între coaste, ca să-mi semnalez astfel nemulțumirea. Însoțitorul meu îmi adresează atunci o privire severă, mârâind că el știe care e regula casei și că trebuie să-i las în întregime inițiativa.
Între timp, poarta s-a deschis larg și am fost poftiți să intrăm.
Suim câteva trepte, parcurgem un vestibul destul de întunecos, pentru a pătrunde pe urmă într-un mare salon, al cărui lux întrece toate așteptările mele. Se simte spiritul franțuzesc, la Berlin rareori mi-a fost dat să descopăr, chiar și la cele mai alese familii, un salon decorat cu atăta rafinament. Nu-mi vine să cred că mă aflu la București și încă unde? Într-o casă de toleranță.
E o încăpere în cel mai pur stil Louis Seize, cu gheridoane și canapele pe care stau domni eleganți și domnișoare ce poartă rechii de seară cusute după ultima modă pariziană. Te-ai aștepta să auzi și câte un cuvânt românesc, dar conversația este purtată aici numai în limba ftanceză.
Cum am intrat în salon, ne-a ieșit în întâmpinare o femeie corpolentă, care știe să-și poarte vârsta cu demnitate: are părul aproape cărunt și nu încearcă să-și ascundă ridurile sub niște straturi groase de suliman. Asta trebuie să fie tanti Rozica.
Kurt ia în fața ei poziție de drepți, pocnește solemn din calcâie, apoi sărută, după obiceiul franțuzesc, mâna patroanei. La rândul meu îmi plec ușor capul spre tanti Rozica. Aceasta nu-mi întinde însă mâna să i-o sărut, mă cercetează cu atenție de sus până jos, apoi mă întreabă dacă nu sunt din întâmplare israelit.
Această întrebare m-a izbit cu violența unui pumn în bărbie.
Atunci Kurt îi spune ceva în șoaptă patroanei, care devine dintr-o dată foarte amabilă și încearcă să lege cu mine un crâmpei de conversație. Îmi spune, într-o germană fluentă, că e unguroaică din Transilvania, dar acolo nu se pot face face afaceri grozave, moravurile sunt mai austere, așa că a preferat să se mute la București, chiar dacă nu-i poate suferi pe români. S-a stabilit aici acum exact douăzeci și unu de ani. Dispunea la început de un capital destul de modest și a trebuit s-o pornească de jos, dar Dumnezeu a ajutat-o și banii s-au adunat repede. Era imediat după sfârșitul celuilalt război, apăruseră noii îmbogățiți puși pe petreceri ce nu se dădeau înapoi de la nici o cheltuială atunci când era vorba de plăcerile lor. Au prosperat atunci toate casele din Crucea de Piatră, dar mai ales casa lui tanti Rozica, pe care natura o înzestrase cu geniul afacerilor, ajungând în mai puțin de zece ani să se întreacă în eleganță cu localurile de petrecere pariziene. Românii or fi având multe defecte, dar cel puțin nu sunt zgârciți.
Dau din cap aprobativ către patroana bordelui, care acum ne invită să luăm loc pe o canapea, să comandăm ceva de băut și să ne alegem o parteneră.
Kurt își scoate iar la vedere portofelul bine burdușit, îl plimbă puțin pe sub privirile lacome ale lui tanti Rozica, apoi comandă șampanie pentru toată lumea.
Patroana s-a așezat și ea lângă noi, bănuind pesemne că în seara asta tovarășul meu e pus pe risipă Acum bem tustrei șampanie, iar Kurt începe să-i trăncănească lui tanti Rozica despre mine, zicând că sunt cel mai bun prieten al lui și unul dintre cei mai capabili ofițeri ai armatei germane. Din păcate, de când mă aflu la București îndatoririle de serviciu m-au împiedicat să duc o viață sexuală normală. Niciodată până acum, fie din timiditate, fie dintr-o stimă de sine exagerată, n-am trecut pragul unui bordel.
Simr cum mi se urcă sângele în obraji de rușine. Cum își permite bețivanul acesta să vorbească în public, și încă de față cu mine, despre problemele mele cele mai intime? Oare m-a adus aici doar ca să mă umilească? Cu câtă plăcere i-aș azvârli între ochi șampania lui împuțită! Dar trebuie să mă abțin, de acum încolo orice nouă izbucnire de violență poate să-mi fie fatală, periclitându-mi cariera și poate chiar libertatea.
Strâng tare din dinți și încerc să născocesc un pretext pentru a pleca mai repede de acolo, băgându-i în toți dracii și pe Kurt și pe tanti Rozica.
Acum, în timp ce tovarășul meu mă bate protector peste coapsă, patroana bordelului mă fixează cu niște ochi mari, în care se poate citi o compasiune disprețuitoare, apoi îl încredințează pe Kurt că a făcut o alegere fericită: localul său este locul cel mai potrivit pentru un bărbat timid și mai puțin experimentat, căci fetele ei știu cum să-și ofere farmecele în așa fel încât orice client, indiferent de personalitatea și preferințele sale, să plece de la ele satisfăcut.
Am impresia că cei doi s-au înțeles să-și bată joc de mine. tratându-mă ca și cum n-aș fi de față sau ca și cum puțin le-ar păsa de prezența mea, fierbându-mă la foc mic, împingându-mă să-mi ies iarăși din fire, hărțuindu-mă cu încăpățânare pentru a-mi provoca o nouă criză de nebunie.
Torn în mine, una după alta, trei cupe mari de șampanie.
Bea din abundență și Kurt, care acum e foarte roșu la față, și-a scos haina și și-a desfăcut nodul de la cravată. Mă bate iar protector de câteva ori peste coapsă, îmi face cu ochiul, apoi îi spune patroanei că, după părerea lui, cea mai potrivită parteneră ar fi deocamdată pentru mine Mița Limbista. Tanti Rozica se arată însă profund dezolată; Mița lipsește, dar mi-ar putea pune la dispoziție (desigur la prețul corespunzător) o tânără poloneză, abia începută și foarte potrivită cu personalitatea domnului ofițer. Atunci Kurt își scoate iar portofolelul, îl trântește pe masă și strigă că el nu se uită la bani când e vorba să-l servească pe un prieten. Să vină mai repede poloneza!
Șampania a avut asupra nervilor mei o influență benefică: pot să ascult cu indiferență aproape discuția dintre Kurt și tanti Rozica. Încă o cupă sau două și n-o să mai îmi pese de nimic și de nimeni.
Deodată descopăr că la masa noastră a apărut un nou personaj:o fată foarte tânără, pe care Kurt o pocnește familiar peste fese și îi adresează un compliment deochiat. Pe urmă o împinge spre mine, spunându-mi că mi-a ales o parteneră pe cinste și că o să-i fiu pentru asta recunoscător toată viața. Dacă vreau poloneze, poftim poloneze adevărate, nu evreice și agente britanice!
Fata mi se așază timid pe genunchi și pot să-i cercetez chipul de foarte aproape, un chip nu atât frumos, cât mai ales expresiv, pe care descopăr, spre surprinderea mea, unele trăsături ale Danutei: aceeași figură prelungă, aceeaşi frunte înaltă, aceleaşi arcade proeminente, aceiaşi ochi cenuşii, aceleaşi buze subţiri cu colţurile puţin lăsate în jos, trădând o aplecare nativă spre melancolie. Asemănările se opresc însă aici: tânără pe care o țin pe genunchi are un ten proaspăt și trandafiriu, un năsuc obraznic care îi dă un aer de cochetărie, și mai ales un corp foarte bine făcut – e una din acele fausse maigre cu formele delicate și totodată nu lipsite de robustețe, pe care îmi îmchipui că le-ai căuta în zadar prin bordelurile Berlinului. La rândul ei fata se uită la mine cu o vădită curiozitate și e contrariată pesemne de prezența monoclului, pe care, printr-o mișcare spontană, mi-l ia de la ochi și îl depune cu delicatețe ăe masă, spre hazul lui Kurt, care începe să râdă în hohote și îmi trimite o strâmbătură de încurajare.
Când mă decid s-o apuc cu gingășie de talie, tânăra roșește ușor, se vede că e încă începătoare. Îi simt fesele rotunde și tari, copsa puternică și fierbinte, dar corpul meu deocamdatî refuză să reacționeze și trebuie să mă gândesc insistent la unul din visele mele erotice cu Danuta ca să am un vag început de erecție..
Kurt și tanti Rozica se uită la noi cu aerul unor spectatori care urmăresc o scenă de operă bufă și șopotesc între ei cu vivacitate, parcă ar face un schimb expert de impresii.
Cred că mai trebuie să beau puțină șampanie.
Vreau să întind mâna după sticlă, dar fata îmi observă gestul, mi-o ia înainte, umple o cupă, soarbe câteva picături, apoi apropie paharul de buzele mele, schițând un zâmbet de îmbiere. Printre șirurile de dinți albi și strălucitori, i se arată pentru o clipă vârful limbii trandafirii, iar gestul acesta copilăresc are ceva excitant și plin de candoare, i s-ar potrivi mai curând unei fetițe puse pe șotii decât unei dame de consumație.
Încerc să intru în vorbă cu ea, dar fata nu cunoaște limba germană și trebuie să fac apel la cunosțințele mele de franceză destul de elementare.. Îmi spune că se numește Jadwiga și că a ajuns aici dintr-un orășel polonez de la granița cu România când nici nu împlinise încă cincisprezece ani. E tot ce pot să scot de la ea, nu vrea să-mi spună nici dacă mai are părinți sau alte rude, nici cum a ajuns pensionara unei case de toleranță.
Mi se pare absurd să fac dragoste cu această adolescentă, mai tânără decât Gunter, care ar putea foarte bine să-mi fie fiică și la care nu mă pot gândi ca la o femeie adevărată. Și tocmai mă pregătesc să-i spun lui tanti Rozica că aș dori să schimb partenera când deodată Jadwiga îmi cuprinde grumajii cu brațele și începe să mă sărute cu patimă. Vârful limbii sale îmi pătrunde în gură și se freacă de limba mea, trezindu-mi încet-încet bărbația, Nu mai fusesem sărutat niciodată așa. Cu Trude nu schimbasem, pe vremea când eram proaspeți logodnici, decât câteva săruturi ușoare, lipsite de orice pasionalitate, iar apoi am renunțat să ne mai sărutăm, soția mea era de părere că nu e igienic. Și după o experință erotică atât de săracă, iată că apare Jadwiga, care mă amețește cu sărutările ei înfocate, mă pârjolește cu respirația ei și îmi răscolește simțurile, făcându-mă să-i răspund cu aceeași patimă, să-i strivesc buzele și să-i mușc gura până la sânge Am uitat de mult că țin în brațe o damă de consumație. Și am sentimentul că îmi pierd pentru a doua oară virginitatea, tot ce trăisem până atunci nu era decâ un surogat jalnic în comparație cu plăcerea intensă pe care mi-o provoacă buzele acestei fete abia ieșite din adolescență.
După un sărut lung, lung, care mi-a tăiat răsuflarea, o doresc intens pe Jadwiga. Aceasta îmi observă tulburarea și îmi spune în șoaptă că a sosit momentul să mergem în cameră. Într-adevăr, în cameră, cât mai iute în cameră! Săr precipitat de pe canapea, o iau de mână pe tânără, dar dintr-o dată îmi amintesc de bubele de pe burtă. Cum de putusem să scap diu vedere acest amănunt? Cred că nu luasem până atunci niciodată în serios propunerea lui Kurt de a merge la dame și nu mă gândisem că va trebui să mă dezbrac în fața unei persoane necunoscute, oferindu-i spectacolul dezgustător al crustelor cenușii care continuau încă să supureze. Mai mult decât atât: s-ar putea crede că e vorba de o boală venerică și aș putea să am mari neplăceri cu patroana localului, poate chiar cu poliția.
Gândul la bubele de pe burtă are asupra mea efectul unui duș rece.
Mă așez, îmi pun monoclul la ochi și mai cer un pahar de șampanie.
Contrariată de comportamentul meu, Jadwiga se trage ceva mai departe. Kurt, în schimb, mă ia de după gât, îmi spune la ureche că nu trebuie să-mi fac griji, totul a fost achitat, în seara asta face el cinste, apoi îmi pune în palmă câteva prezervative. Nu știu ce să fac cu ele, le țin o clipă în mână, pe urmă le depun cu un gest mașinal pe masă, lângă paharul plin de șampanie. Un om cu burta plină de bube n-are nevoie de prezervative. Trebuie să-i explic Kurt cum stă situația.
Jadwiga se uită acum bosumflată la mine și tot bosumflată e și tanti Rozica, socotind pesemne că nu-mi place marfa pe care mi-a oferit-o, Trec așa câteva momente de tăcere penibilă. Simt că i-am nemulțumit într-un fel sau altul pe toți și că am început să fiu privit cu o anumită ostilitate, așa că îmi beau paharul până la fund, mă ridic de la masă și îi fac semn lui Kurt să mă însoțească până în vestibul. Acesta mă urmează nedumerit, iar când încep să-i pomenesc despre bube, nici măcar nu mă lasă să termin și se apucă să mă acuze iarăși de lașitate. Ce contează niște pete pe abdomen? Un ofițer al Wermacht-ului nu face niciodată pete pe abdomen, iar cine afirmă contrariul e bun de dat pe mâinile Gestapo-ului. Kurt îmi spune toate acesta pe un ton mânios, uitându-se la mine de sus în jos și ținându-mă de un nasture al sacoului. Iar eu stau în fața lui cu capu-n pământ, ca un școlar leneș, prins cu lecția nepregătită. Acum, tovarășul meu mă acuză, nici mai mult nici mai puțin, că i-am trădat încrederea, că și-a pus obrazul în joc în fața patroanei, garantând pentru mine, iar eu mă port ca un adolescent onanist, care moare de frică la gândul că trebuie să și-o bage într-o femeie adevărată. Cred că sunt moleșit de șampanie, pentru că nu am nici o reacție la potopul de acuzații cu care Kurt mă copleșește din plin neuitând să adauge că Jadwiga l-a costat o avere, că pe banii ăștia ar fi putut să cumpere jumătate din Crucea de Piatră, dar că eu, ca un suflet insensibil ce sunt. mă arăt incapabil să înțeleg mărinimia și spiritul de sacrificiu al unui prieten, Dacă aș avea măcar o brumă de inimă, m-aș culca cu Jadwiga, fie și numai din recunoștință,
Doamne! mi-am pierdut orice stimă de sine, orice urmă de caracter. Nu numai că nu sunt în stare să-i dau lui Kurt replica potrivită, dar nici măcar nu sunt în stare să-i întorc put și simplu spatele și să plec, prefer să mă fac mic ca un șoricel și să ascult toate bădărăniile și toate ocările acestui profesoraș de literatură. Și descopăr deodată că există în firea lui ceva, poate demonic, care îmi paralizează voința, o anumită forță, pe care amicul meu avusese grijă să și-o disimuleze până acum, dându-mi seama că, de fapt, Kuer are mai mult caracter decât mine.
Am devenit inert și lipsit de reacții, așa că amicul meu mă ia de braț și mă târăște înapoi în salon, șuierându-mi în ureche că speră să am de acum înainte un comportament rezonabil.
Ne așezăm iar. Patroana a plecar de la masă, se ocupă acum de alți mușterii, dar Jadwiga e tot acolo, stă cuminte pe canapea cu genunchii lipiți și cu ochii lăsați în pământ, ca o domnișoară de pension. Kurt o ciupește de obraz, încruntându-și sprâncenele, apoi mă arată cu degetul, vrând parcă să spună că m-a adus înapoi și că petrecerea se deapănă mai departe. Jadwiga vine la mine, mă apucă cu sfială de braț și mă invită încă o dată să mergem în camera. Sunt moale ca o cârpă, voința mea e paralizată, n-au decât să facă cu mine ce vor. Kurt ia prezervativele de pe masă, mi le îndeasă în buzunar, apoi îmi întinde și două sticle de șampanie nedesfăcute,
Mă scol în picioare, gata s-o urmez pe Jadwiga.
În urma noastră Kurt fluieră fals marșul nupțial din Aida.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: