jadwiga (4)

Camera în care mă conduce tânăra e mult mai puțin luxoasă decât salonul, de fapt nu e luxoază deloc.
Un pat încăpător, cu așternuturile foarte curate, un lavoar, o măsuță de toaletă, o poliță cu câteva bibelouri, iar într-un colț, chiar lângă soba de tuci, un fotoliu care pare foarte comod,
O pun pe Jadwiga să caure niște pahare, apoi desfac o sticlă de șampanie. Ciocnim Acum observ că fata are ochii plânși și că un firicel de rimel i s-a prelins pe unul dintre obraji, dându-i ceva din aerul nostim al unei paiațe.
După ce ne golim paharele, mă așez în fotoliu, iar fata se așază pe marginea patului. Nu spunem nimic, nici nu prea am avea cum să ne spunem mare lucru, căci franțuzeasca mea este extrem de elementară
Mă simt relaxat, fotoliul este într-adevăr foarte comod și te îndeamnă parcă la picoteală. Trece așa cam o jumătate de oră. Mai bem câte un pahar de șampanie.

Desigur nici un bărbat nu intră în camera unei dame de consumație doar ca să moțăie într-un fotoliu, dar trebuie să înțelegem că ofițerul german este într-o situație delicată: are de rezolvat o dilemă aproape hamletiană. Atunci când își amintește de sărutările înfocate ale Jadwigăi se simte urzicat de dorință, dar încearcă să-și reprime erecția, gândindu-se la reacția de scârbă pe care i-ar putea-o provoca partenerei bubele lui de pe abdomen. Nici nu-i vine însă să plece, căci, deși în momentul acesta nu și-ar da jos pantalonii pentru nimic în lume, este foarte excitat, lucru pe care îl constată și umbrele Nibelungilor, intrate pe nesimțite în camera pe care o cercetează cu ochi curioși, căci n-au mai pătruns niciodată într-o casă de toleranță și ar asista bucuroase la o acuplare. În cele din urmă, hotărâtă să ia inițiativa, Krimhilda iese din grup, se strecoară în spatele Jadwigăi și îi spune ceva la ureche, probabil vreo șotie sau vreo glumă, căci fata începe să râdă în hohote, bătându-se cu palmele peste burtă. Râde și Krimhilda, dar într-un mod diferit, cu o anumită ferocitate care-i trădează caracterul sângeros și răzbunător, încă și mai feroce este însă râsul gtos al lui Hagen, ce se aude până în salon, făcîndu-l pe Kurt să scape din mâinî paharul plin de șampanie.
Deasupra Bucureștiului a apărut între timp, ca de obicei luna, căreia însă puțin îi pasă de data aceasta de pulsiunile sexuale ale maiorului neamț, căci privirile ei îl descoperă. nu departe de casa lui tanti Rozica, pe vechiul ei ptieten, calul cel alb, care și-a pierdut însă, vai. frumusetea și măreția, nu mai e decât un cadavru atârnat pe o cruce mare de piatră, în jurul căruia a început să zburătăcească un roi de fluturi de noapte,

Amorțit de șampanie, era să ațipesc în fotoliu, cînd am simțit-o, deodată, pe Jadwiga apropiindu-se. Fata a îngenuncheat în fața mea și a început să-mi mângâie domol sexul prin pantaloni. Am fost suficiente câteva mișcări, pentru ca dorința, ne care încercasem s-o reprim cu încăpățânare să reizbucnească la fel de intens. Am apucat sânii Jadwigăi și-am început să-i frământ cu ferocutate, aproape cu ură, în timp ce tânăra îmi mângâia în continuare sexul, acum cu mișcări mai repezi și mai apăsate. Apoi, am perceput vag.. cu simțurile răscolite pînă la paroxistic, cum Jadwiga îmi desface nasturii de la pantaloni Ștremeleagul meu e tare ca poatra, atunci când fata îl ia între buze și începe să-l mozolească, electrocutându-mă până în măduvă. O apuc la rândul meu cu violență de păr și încerc să-i înfund mădularul cât mai adânc în gâtlej. Apoi niște steluțe roșii încep să-mi joace pe fundul ochilor, îmi dau drumul în gura Jadvigăi și îmi pierd cunoștința.

Umbrele Nibuligilor scot acum niște miorlăituri sinistre, aplaudă și bat din picioare, iar pe urmă formează un cerc, în mijlocul căruia, slobozind niște gemete înspământătoare, Krimhilda se acuplează cu Hagen.
În timp ce la fereastra camerei în care tocmai l-am văzut pe maiorul von Kleist leșinând apare ceva albicios, ceva care ar putea să fie doar un caier de ceață,.dar ar putea să fie la fel de bine și chipul posomorât al unei femei cu păr cânepiu și pielea de culoarea hârtiei de sugativă.

Când m-am trezit din leșin, eram culcat în patul Jadwigăi, care, în picioare la căpătâiul meu, mă cerceta cu îngrijorare. Când a văzut că deschid ochii, a scos un suspin ca de ușurare și m-a întrebat dacă mă simt bine. Eram mahmur, deșelat, cu un gust amar de fiere în gură. M-am ridicat în capul oaselor și i-am cerut tinerei să-mi toarne un pahar de șampanie, pe care l-am dat pe gât dintr-o singură înghițitură.
Mă gândeam cu groază că aș fi putut face un atac de cord,,scăpasem cu viață ca prin urechile acului, trupul meu, neobișnuit cu plăceri atât de intense, ar fi putut să clacheze, lăsându-mă cu reputația pentru totdeauna pătată, căci ce poate fi mai josnic și mai jenant decât să mori de infarct într-un bordel românesc, cu mădularul în gura unei dame de consumație?
M-am tidicat în picioare și am încercat să fac câțiva pași ptin odaie. Umbletul meu era foarte nesigur, parcă toate oasele mi-ar fi fost zdrobite cu roate. Mi-am dat seama că n-o să mă pot întoarce la legație singur: am trimis-o pe Jadwiga să mi-l aducă pe Kurt și să-mi facă rost cu orice preț de o sticlă de Courvoisier
Fata a zăbovit mult, cam o jumătate de oră. A aduc coniacul și mi-a spus că nu reușise să-l găsească pe tovarășul meu, care nu era nici în salon, nu era nici la camere, nu era nicăieri. Nici că se putea o veste mai bună! O să mai zăbovesc o jumătate de oră, încercând să-mi dreg mahmureala, apoi o s-o pun pe Jadwiga să-mi caute o mașină de piață..
Am desfăcut sticla de Courvoisier, am trecut din nou în fotoliu și am luat, direct din sticlă, o înghițitură zdravană. Jadwiga se învârtește în jurul meu, îmi aduce un pahar curat, apoi se ghemuiește pe covor la picioarele mele.
Îi torn și ei , în același pahar, câteva picături, pe care fata le bea, face o strîmbătură glumeață și-mi spune că șampania-i mult mai bună.
După in timp însă, a început să bea cot la cot cu mine
Am deșertat împreună mai bine de trei sferturi din sticlă.

Nu mai știu de cât mă aflu în odaia Jadwigăi și nu mai am nici un chef să mă întorc la legație.
Tânăra a mai adus o sticlă de Courvoisier, Observ că a început să vorbească împleticit iar ochii ei au căpătat o strălucire ciudată.
După un timp, au apărut, nu știu de unde, un album cu discuri și un patefon.
Încerc să-i explic Jadwigăi vă nu vreau Lily Marleen, orice, numai nu Lily Marleen! Puțin contrariată de aceată izbucnire a mea, fata se uită la mine nedumerită și îmi aduce albumul ca să-mi aleg singur. Slavă domnului, numai valsuri vieneze de acum cincizeci de ani!. Bine că măcar aici am izbutit să scap de cântecul blestemat care-mi otrăvește nopțile de la legație, acompaniind bețiile lacrimogene ale lui Kurt.
Aleg o placă la întâmplare și încerc să mă așez cât mai comod în fotoliu.
După un timp, Jadwiga începe să se dezbrace. Legănându-se domol în ritmul unui vals vechi, își dă mai întâi jos, cu o lentoare calculată, rochia elegantă de seară, rămânănd într-un furou trandafiriu foarte scrurt, care îi descoperă coapsele, bine strânse în niște ciorapi negri, până la jumătate. Mișcările ei sunt pline de siguranță și grație și are dextertiatea unei dansatoare de cabaret, arunci când își scoate mai întâi un ciorap. apoi celălalt. Pe urmă vine la mine și mă roagă să-i desfac port-jartierul. Acum îi simt carnea, fierbinte și ușor transpirată care miroase parcă discret a ierburi de câmp și a prospețime.
Pe fundul ochilor mei încep să joace din nou steluțele roșii.
Îmi simt mădularul, ca pe un cui înroșit în foc, cum intră din nou în erecție.
Săr în picioare, o apuc pe Jadwiga, îi smulg furoul pe sub care nu mai poartă nimic și îmi vâr două degete în sexul ei ras. Fata începe să scoată niște gemete guturale, care mă stârnesc încă și mai mult, Vreau s-o răstorn în pat, dar ea mi se strecoară din brațe, aleargă în colțul opus al odăii și scoate limba la mine. Mă iau după dânsa și încerc s-o îmbrățișez; Jadwiga se preface mai întâi că s–ar împotrivi, mă respinge de câteva ori, apoi, dintr-o dată, îmi cuprinde grumazul și se lipește de mine, împungându-mă cu sfârcurile ei tari. Megem îmbrățișați până la pat, dau să-mi scot mădularul, când deodată tânăra mă răstoarnă pe spate, se cațără peste mine și, cu câteva mișcări îndemânatice, îmi scoate mai întâi pantalonii, pe urmă indispensabilii, îmi privește bubele de pe burtă și izbucnește într-un râs zgomotos. Atunci îi trântesc un pumn în bărbie, încordându-mi toate puterile, o răstorn de pe mine, o țintuiesc de cearșaful jilav și o penetrez cu o furie surdă. Jadwiga e uscată și neprimitoare, nu participă în nici un fel la îmbrățișare, mă privește cu ură și din gură i se prelinge o suviță de sânge. Încă puțin și voi ejacula. Găsesc suficientă stăpânire de sine ca să-mi scot penisul și să-mi vărs lapții peste fața tinerei care a închis acum ochii, se lasă cu totul în voia.mea și mi se pare că șuieră printre dinții: Lépreux, lḗpreux miserable!

Când am plecat de la bordel începuse să se lumineze de ziuă. O perdea subțire de ploaie flutura peste casele de petrecere cu luminile stinse.
Am găsit cu greu o mașină de piață și i-am cerut soferului să mă lase în fața legației. În lumina rece și cenușie a zorilor clădirea se ridica ostilă și întunecată ca un hotel ieftin.
N-am intrat, înainte de asta mai aveam ceva de făcut.
Am așteptat să plece taxiul, apoi m-am îndreptat spre micul magazin de confecții, căci simțeam nevoia să-i cer iertare Danutei, să-i mărturisesc că o trădasem în chip lamentabil, între pereții unui bordel și în culcușul sordid al unei târfe care mă umilise.
Vitrina magazinului era puternic luminată, dar de data asta Danuta era întoarsă cu spatele. Purta o rochie neagră.
Mi-am pus, ca de obicei, mâna pe geam și m-am apucat să-i vorbesc. Am încercat să-i explic că persecutorii mei îmi întinseseră din nou o capcană, că fusesem înșelat de Kurt și ademenit într-un bordel mizerabil, unde am fost tratat cu o lipsă teribilă de respect și aproape dat afară de patroana care își spunea unguroaică, dar era cu siguranță israelită.
Numai Danuta mă mai putea face să-mi recapăt respectul de sine.
Am implorat-o să se întoarcă spre mine cu fața, vroiam să-i văd ochii aceia cenușii în care plutea mereu o suferință mocnită, dar ea se încăpățâna să rămână cu spatele, ignorându-mă sau prefăcându-se că mă ignoră.
Iată că nici măcar Danuta nu se mai sinchisește de mine.
Atunci mă apuc deodată să-i spun că am de gând să mă despart de Trude cât mai curând (nu știu de unde mi-a venit ideea asta năstrușnică) și că imediat după pronunțarea divorțului ne vom logodi. Chiar în dimineața asta voi cumpăra o pereche de verighete.
Dar toate îndercările mele de a o îndupleca pe Danuta s-au dovedit inutile
Încet-încet m-am pomenit cuprins de ciudă și de mânie.
Fără să mai îmi pese că aș putea fi auzit de cine știe ce plimbăreț matinal,am început să răcnesc că dacă nu se întoarce imediat voi sparge neîntârziat geamul vitrinei cu revolverul, pe care îl aveam din fericire la mine..
În momentul acela, ea și-a răsucit către mine chipul de mucava, privindu-mă peste umăr.
Dumnezeule, nu era însă Danura, era o necunoscută, o necunoscută cu înfățișare vulgară, fardată strident, probanil o femeie de stradă. Femeia s-a uitat la mine batjocoritor, apoi a început să fredoneze cu o voce răgușită de toxicomană:
„Vor der Kaserne
Vor dem grossen Tor
Stand eine Laterne
Und steht sie noch davor.
So woll’n vir us da wierdersh’n,
Bei der Laterne woll’n wir steh’n,
Wie einst, Lili Marleen,
Wir einst, Lili Marleen“

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: