paul vinicius

La ora debutului său în literatură (cu volumul Drumul până la ospiciu şi întoarcerea pe jumătate), Paul Vinicius, lăsa impresia unui ironist care contemplă cu detaşare comedia cotidianului, poetizează la modul narativ, cu „personaje” şi „întâmplări”, are vocaţia portretelor în manieră caricaturală, dar şi a titlurilor kilometrice, prin care, ca într-un joc de oglinzi, poezia e readusă cu picioarele pe pământ, dizolvându-se, ca la Mircea Ivănescu, în anecdotă şi prozaism: „numele: sardele. părul înspicat/pe undeva printre lanuri de porumb şi/subversive colonii de maci la prag de seară//ocupaţia: poet (şi mai precis: ratat)/semne distinctive: un combinat (un combinat/al fricii crescut peste copilăria lui/ca o rană//ca un sanatoriu al bunei-cuviinţe al/cuvintelor fără ocol, al gesturilor suple/dansate în alcool cu care – în definitiv /şi la urma urmei – a reformat/acest sfârşit de secol abstract” (cetăţeanul sardele şi-a trădat ţara mai multe nopţi la rând în cârdăşie cu o contabilă mai blondă decât regia albastră a huilei şi mai lihnită decât lignitul însuşi şi decât acei bărbaţi timizi şi cu garoafă la butonieră). Peronajul liric îşi asumă acum identitatea poetului „care nu are nimic de spus”, a „oratorului mut” căruia i se refuză accesul în lumea „înaltă” a poeziei, iar actul poetic e redus la dimensiunile unei bufonade resemnate şi cinice: „ţie şi celor asemenea ţie care m-aţi cunoscut/ăn infimul răgaz al cernelii – în aerul brusc/deschis de liliac cu o cheie ruginită de parfum/deasupra mesei tăcerii/(fiindcă trebuie s-o spun doar spre seară – /când inima se încarc de maci devenind eu vizibil)//un deget binecuvântător pe buze un semn prietenesc/arcul şi săgeţile întinse sărbătoaresc/peste mantia înverzită a bunului pământ/pentru că nimic nu am să vă spun//iar celui care nu ştie şi lipseşte dintre noi/pedepsit fiind el pentru că nu ştie pentru că lipseşte)/ crâncenă pedeapsă e darul meu pentru el: o inimă/mai roşie, mai podidită de iubire: sclavă a ta/şi a celor asemenea ţie care m-aţi învelit în/liniştea privirilor voastre apoase până/geamandura de unde începe înaltul – plutind deasupra/pământului neclintit/pentru că nu am să vă spun nimic” ( în care – deşi cam încifrată şi cam bolovănoasă – umbra poetului bacovia îi dă târcoale lui sardele la vreme de seară prin parcul cişmigiu, lucru pe care acesta din urmă îl consideră totuşi drept semn prevestitor de bine şi zălog al carierei poetice lacustre care îl aşteaptă). Tonul devine mai grav doar atunci când poezia lui Paul Vinicius se încarcă de presentimentul morţii şi când sunt invocate umbrele prietenilor „plecaţi din vreme”, căci moartea pare să fie – din perspectiva poetului – singurul eveniment care iese de sub semnul derizoriului şi prin care subiectul uman e restabilit în adevărata lui condiţie: aceea de creator: „când mă gândesc la moarte (şi aici, camera se/umple brusc cu miros de liliac şi furnici/îmi aşez dinainte fotografiile prietenilor/plecaţi din vreme, cu noaptea în cap şi treburi, se vede/urgente prin nu-ştiu-care provincii adiacente şi mă apuc/să le citesc//putea-vor fi oare ei mesagerii? Sau cel puţin/şerpaşii acelor arderi fără sfârşit care te coboară/în somn şi te înalţă în vis, cu osul frunţii gata înflorit?//bolnavi de smoala revărsată noapte de noapte/dinspre topitorii, nu ştim nimic definitiv deocamdată/şi se vede treaba că prea curând nici nu vom şti, dar/semnele lor luminoase (ca nişte girofaruri sub care/speranţa încă dormitează) ne-ar putea limpezi odată şi/odată, de pildă risurile lăsate cu dragoste în apă de/chipurile lor: blânde albastre prevăzătoare” (deşi preponderent şi madagascar preocupat de relaţiile lui speciale cu sexul frumos, în momentele de acalmie spirituală şi filosofică deci, sardele nu se dă înapoi din faţa conceptului tectonic de moarte – pe care îl aduce la perfecţiune modelându-l ca pe o bucîţică de plastilină – şi mai mult decât atât: slujindu-se de el se arată optimist în privinţa posibilităţii transferării inefabilului prin intermediul acelor oameni de frunte, dintre epocile stinse către cele mai contemporane). Din momentul acesta viziunea poetului devine nihilocentrică, iar volumul său următor, Eclipsa va trasa (oarecum în maniera Porcec-ului lui Ioan Es. Pop) topografia unei thanatocraţii, configurând o lume excremenţială şi onomatopeică a marginii, peste care tutelează umbra înfricoşătoare a morţii: „la o margine mai urduroasă a acestui oraş exoftalmic, vei găsi o imensă alcătuire de gunoi; fiindcă odată ajuns aici asta ţi se va instala în privire: imense hăci de gunoi. (…) Printre hămăituri corcite de câine, mormăituri zgrunţuroase de audlţi; subţirimi de copil – niciodată. Pentru că aici nu se naşte nimeni: aici numai se pleacă. Moartea adie pe aici mai dulce decât mierea patriei” (Ochiul lui Dumnezeu – sângeriul lui ochi). Aici fiinţa omenească trăieşte cu angoasa exterminării potenţiale, sub ameninţarea „atacului de cord” care poate surveni de la o clipă la alta, într-o permanentă stare de nesiguranţă: „nu prea am învăţat să ne ocrotim/îngerul. el nu mai este decât umbra lui/sau (mai degrabă) a noastră. se tot loveşte/de ziduri şi clănţăne din dinţi. viaţa ( lui – /a noastră?) l-a buşit zdravăn.// exemplare care mai de care de ticăloşi/ne-au luat în primire. Hohotele lor încă răsună./ne arată cu degetul şi pufnesc în râs, ticăloşii.//Hai, mă, acasă – îl zoresc eu pe al meu, îhî -)face el, sărindu-mi în braţe (ca să-l ocrotesc) scurgându-mi-se în inimă, greoi: pleosc!//o mică pată de sânge pe manşeta imaculată/a zilei” (o zi minunată pentru un atac de cord). Spre deosebire însă de personajul liric din cartea lui Ioan Es. Pop, care experimentează un tratament de acomodare cu germenii patogeni ai extincţiei, Paul Vinicius caută antidotul prin care moartea poate fi neutralizată, supusă unor acte de exorcism. Iar un asemenea antitod este desigur erotismul, astfel încât autorul imaginează acum adevărate paradisuri ale lubricităţii, recurge la travestiurile donjuaneşti sau elaborează „jurnale de sex” ce au caracterul unor exerciţii de supravieţuire: „blonde sau roşcate, minione sau manechine, vampe sau/brunete: o adevărată lume a deliciilor feminine. Panerotismul poetului va convieţui acum de minune cu viziunile încărcate de exotism sau cu evocarea „drogurilor” cu tainice proprietăţi afrodisiace, care potenţează instinctele până la paroxistic: „pe undeva, pe lângă rio de janeiro/în ţara sambei şi a şarpelui de apă – numit amazon/Printre păduri dese în care nu dovedeşte securea/se naşte noaptea catifelată numită cafea.//de-acolo, din plantaţii, ea porneşte pe ape/ajungând prin porturi cu taverne, la tejghea/marinari beţi şi fufe versate/sorb noaptea fierbinte numită cafea.//negrese migdalate îşi storc sufletul fierbinte/creole şerpeşti ăşi joacă sânii în ea,/metişi languroşi, cât e noaptea de lungă,/ţes noaptea cea albă numită cafea//noi toţi visăm la lumea aceea vie/scufundaţi în ceşti ca nişte peşti în vopsea/în vopseaua cea neagră cu aromă virilă/a nopţilor albe, numită cafea” (drumul cafelei). În sfârşit, o altă formă de manifestare a energiilor vitale ţine de acţiunea imaginaţiei, care reprezintă libido deturnat spre un obiect nesexual, aşadar sublimare, şi aparţine aceluiaşi concept înalt de virilitate despre care mărturisesc poemele de dragoste ale autorului: „Curajul de a inventa este la fel de viril ca şi curajul de a trăi. Nu am nici o afinitate pentru respiraţie, masticaţie etc. Frecventez imaginaţia, îmi exercit dreptul de a plăsmui (uneori din nimic) lumea” (Seară de seară, cu câtă criminală plăcere). Ceea ce face ca, în articulaţiile ssale esenţiale, lirica lui Paul Vinicius să se definească ca o „trântă cu moartea”, prin care subiectul uman îşi afirmă inepuizabilele resurse de vitalitate, ea e temerară şi bărbătoasă, configurându-se în cele din urmă într-o eroică. Lucru care îl apropie iarăşi pe acest poet al „eclipsei” şi al „soarelui negru” de autorul Ieudului fără ieşire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: