din moartea lui siegfried. mama căpușa (1)

MAMA CĂPUȘA

1
Astazi m-am întâlnit cu Șuriul și i-am mai dat niște bani, avem noi socotelile noastre. Țiganul era abătut și îngrijorat și mi-a spus că se teme: afacerile pe care le învârtim împreună s-ar putea să se înfunde rău de tot într-o zi. Habar n-am dacă țiganul e sincer în asemenea momente sau pur și simplu vrea să mă mai stoarcă de niște bani. Când i-am vârât în palmă teancul groscior de bancnote, mi s-a părut că scoate un fel de behăitură de satisfacție, apoi m-a întrebat, cu o aparentă indiferență, ce mai e nou pe la prefectură.
Ei, pe acolo se vânturau, într-adevăr. multe noutăți!
Angajații Picăturii de aur începuseră să piară ca muștele: după Fane, îi venise rândul lui nenea Gogu, pe care cineva îl pocnise în cap, transformându-i fața zbârcită ca o smochină într-o chisăliță de carne. Trupul lui fusese descoperit la câțiva kilometri de București, pe șoseaua catre Târgoviște, iar identificarea a fost destul de anevoioasă. Oamenii din subordinea subcomisarului Maxim nu erau însă niște ageamii, și-au făcut treaba temeinic, iar cadavrul desfigurat îi aparține fără îndoială ospătarului de la Picătura de aur.
Ca urmare, comisarul-șef Păvăluc a ordonat să fiu rechemat din concediu.
Trebuie să mărturisesc că pe mine sfârșitul lui nenea Gogu nu mă surprinsese deloc, mă gândeam la el. încă de la moartea lui Barbu, ca la un fapt deja împlinit, Surprinși au fost șefii mei de la prefectură, care nu puteau acum decât să-mi acorde acea dreptate pe care mi-o refuzaseră în trecut: dosarul Cernegură a fost redeschis și mă așteaptă o anchetă al naibii de dificilă. Până acum nu dibuisem decât plevușca, nu-i dibuisem decât pe executanții de rând (Siegfied nu constituia nici el o o excepție), mai rămânea să descopăt ce forțe oculte se ascund în spatele acestora și nu mă îndoiam că asasinii lui Nathan erau și asasinii lui Barbu. I-am spus toate acestea Șuriului, care m-a aprobat pe tăcute din capul său negruicios. Moartea lui nenea Gogu nu îl mira nici pe el, de fapt știam amândoi că evenimentele se desfășurau perfect previzibil, pe baza unui scenariu elaborat foarte minuțios. Probabil că următoarea victimă va fi Pia. Un mandat de arestare pe numele ei stă de aseară pe birou meu de la prefectură. Oamenii mei nu reușiseră să o aresteze; femeia ar fi plecată, după spusele unor vecini, la rudele ei de la țară. Sunt convins însă că-i o minciună: Pia nu putea să fie atât de naivă încât să-și dea pe față ascunzătoarea. Deocamdată n-am reușit să dau de urmele ei, dar contez pe priceperea subordonaților mei și pe agerimea Șuriului, căruia i-o dau în seamă și pe bucătăreasa de la Picătura de aur. Țiganul mârâie a încuviințare și mă întreabă când va primi următoarea tranșă de bani. Când o să-mi dea vești de la Pia – îi răspund eu, ba chiar binevoiesc să-i arăt că nu mai am în buzunarul trenciuluidecât ceva mărunțiș.
La despărțire nu uităm să ciocnim un pahar de vin roșu întru pomenirea lui Barbu Carnegură.
Înainte de a merge la prefectură, vreau să trec însă pe la Sorana, poate izbutesc s-o trag de limbă în legătură cu Nathan De când i-am găsit câinele, domnișoara Simu se arată foarte prietenoasă cu mine.
Nu se dezminte nici de data aceasta: deși e încă buimacă de somn, într-o cămașă de noapte subțire care lasă la vedere o bucată destul de întinsă din picioru-i mignon, scoate,văzându-mă, un strigăt de bucurie și mă invită să mă așez lângă dânsa pe canapea.
Pe fotoliu doarme acum Jimmy, acoperit grijuliu cu rochia de casă a domnișoarei Sorana.
Schimb cu gazda mea câteva fraze de conveniență, apoi încep să-i povestesc despre afacerile de la prefectură: îi spun că tocmai anchetez un caz încâlcit, e vorba nici mai mult nici mai puțin decât despre trei crime, ai căror autori din umbră sunt, am toată convingerea, cei ce s-au făcut vinovați și de moartea lui Nathan. Nu întâmplător victima principală era Barbu Cernegură, cel care tocmai se pregătea să facă lumină în legătură cu uciderea jurnalistului israelit.
Vreau să fiu sincer cu domnișoara Sorana, e prea inteligentă ca s-o iau cu tot felul de tertipuri polițienești.
Ea mă ascultă în liniște, își aprinde o țigară, privește câteva clipe în gol și apoi îmi spune, cu o voce mai gravă decât de obicei, că mă bag într-o mare primejdie, ucigașii lui Nathan și-ai lui Barbu Cernegură îmi vor face cu siguranță de petrecanie,
Mi se pare că deslușesc în cuvintele gazdei o urmă de amenințare.
Oare femeia asta ciudată știe ceva? Despre legăturile sale oculte cu diverse servicii secrete s-a vorbit mult, nu numai în birturile din Sărindar. ci și în birourile de la prefectura poliției.
Îmi aprind și eu o țigară, ca să-mi limpezesc gândurile, pe urmă îi declar domnișoarei Sorane că, indiferent de pericolele la care mă expun, sunt decis sa-i caut chiar și în gaură de șarpe pe ucigașii lui Barbu. Cernegură a fost cel mai bun prieten al meu, tovarășul meu de joacă din copilărie.
Sorana îmi pune atunci o mână pe genunchi, spunându-mi că nu s-a îndoit niciodată că sunt o persoană de caracter, singurul bărbat adevărat dintre toți neghiobii aceia de căcat de la poliția Bucureștiului. Apoi mă privește în ochi și-mi zice cu gravitate că, dacă vreau cu adevărat să-i descopăr pe asasinii lui Barbu trebuie s-o consult neîntârziat pe Mama Căpușa.
Cine dracu o mai fi și mama Căpușa?
Observâdu-mi nedumerirea, Sorana nu întârzie să-și exprime mirarea: cum, n-am auzit
de cea mai faimoasă vrăjitoare din București, pe care o frecventează până și regina-mamă, până și mareșalul Ion Antonescu?
Atât mai lipsea din toată târâșenia asta:o vrăjitoare! Domnișooara Simu râde cu siguranță de mine. Mă grăbesc să-i comunic, pe un ton care se dorește ironic, că la poliție nu se lucrează cu farmece și cu vrăjitorii, ci cu probe, noi polițiștii nu suntem oameni de litere.
Sorana se indignează: nici o persoană întreagă la minte n-ar refuza să facă apel la mama Căpușa. Oare nu-i ghicise ea și bietului Nathan că va avea parte de moarte năpraznică?
Iată în sfârșit o declarație interesantă, trebuie să-i cer amănunte.
Gazda mă privește iarăși în ochi, apoi îmi spune că pe ea o doare în cur de poliție și numai pentru că mă stimează enorm ca om, făcând totală abstracție de statutul meu de sticlete îmi va povesti despre vizita lui Nathan la Mama Căpușa, vizită la care fusese martoră și pe care, de altfel o inspirase chiar ea.
Sunt numai urechi.
Asta s-a întâmplat – începe să povestească domnișoara Simu – nu cu mult timp înaintea morții lui Nathan, într-un moment când relația lor începuse să scârțâie din cauza crizelor de gelozie ale jurnalistului, care vroia să afle de la mama Câpușa nici mai mult nici puțin decât cu cine îl înșală Sorana . Știindu-se curată ca lacrima aceasta n-a ezitat să-l însoțească la vrăjitoare. La vederea lui Nathan, înainte chiar de a–i lua mâna ca să-i citească din palmă, țiganca a început să bocească atât de lugubru, încât Soranei au început să-i tremure tare genunchii și chiar și Nathan se făcuse galben la față. Au trecut câteva minute bune până când mama Căpușa s-a oprit din bocit, a luat o înghițitură de apă și a spus doar atât:
-Ovreii te urăsc, creștinii vor să se folosească de tine, iubești o stricată, ai parte doar de prietenii prefăcute și peste patruzeci de zile urmează să treci prin Patimile Mântuitorului.
Iar la plecare, i-a strecurat cu forța în buzunar un mic medalion de argint fără valoare, aproape o jucărie, zicându-i că argintul alungă duhurile rele și vindecă frica de moarte.
Când am auzit cuvântul medalion am sărit în picioare și am scos un strigăt războinic de indian, pe care îl învățasem în copilărie de la Barbu Cernegură.

V-ați gândit vreodată, domnilor cititori, că toate aceste personaje, care au mania scrisului și a agendei de însemnări zilnice s-ar putea să abuzeze de buna dumneavoastră credință și să vă mintă de la obraz?
Dumneavoastră trăiți cu superstiția că personajele unei istorii spun neapărat mereu adevărul, deosebindu-se și prin asta de oamenii în carne și oase. Dați-mi voie să vă spun că sunteți niște naivi: personajele mint și ele adesea sau se pot înșela, pot judeca greșit o situație sau pot să ascundă lucrurile care le pun într-o lumină defavorabilă și atunci se cade să ne întrebăm: oare cât temei se cade să punem pe spusele lor?
Putem să-i dăm crezare sută la sută maiorului neamț, atunci când acesta mărturisește el singur că nu mai e în stare să deosebească realitatea de propriile sale fantasme?
Relația Singuraticului cu Ulrike nu vi se pare suspectă?
Oare sentimentele lui Gunter von Kleist pentru von Pfuel să fi fost pur platonice?
Nu vi se pare că și comisarul MK ne ascunde ceva?
A fost cu adevărat Nathan la Mama Căpușa, sau e și asta o născocire de-a domnișoarei Sorana, care are o fantezie atât de bogată?
Sigur, dumneavoastră gândiți că toate acestea s-ar cuveni să le știu eu, dar, iertați-mă. asta e o foarte mare prostie.

Pesemne că am strigat prea tare, căci Jimmy tresare din somn. deschide ochii, îmi aruncă o cautătură mahmură, apoi începe să latre voios și se repede la mine dând cu prietenie din coadă.
N-am încotro, trebuie să mă las lins pe față, sub privirile admirative ale gazdei care îmi spune că de obicei câinele ei e mai rezervat cu străinii. Ce-i drept, ghicește însă întotdeauna, chiar sub aparențele cele mai umile,uneori chiar ridicole ( și zicând acestea domnișoara Simu îmi fixează cu insistență urechile) adevăratele caractere.
Dau să mă ridic și să plec, am aflat destule pe ziua de azi de la domnișoara Sorana, dar aceasta îmi observă gestul și, apăsându-mi tare genunchiul cu palma, mă roagă să mai zăbovesc măcar o jumătate de oră, atât cât să bem în liniște împreună o ceașcă de ceai.
Eu nu beau ceai niciodată, consider că băutura asta e în exclusivitate pentru bolnavi, dar ideea de a mai zăbovi puțin în compania Soranei, trăgând cu coada ochiului la piciorul ei sănătos, pe care în dimineața asta cămașa de noapte îl ascunde foarte puțin, e foarte ispititoare
Mârâi aprobator și-mi mai aprind o țigară.
Gazda se duce în oficiu și îl ia cu ea și pe Jimmy.
Trag adânc fumul în piept, gândindu-mă la povestea Soranei, care mi se pare că aduce o lumină nouă în afacerea Nathan. Trebuie să fac cunoștință neîntârziat cu Mama Căpușa. Pesemne că de la ea primise și Barbu Cernegură medalionul dispărut în seara asasinatului. Să fi avut ghicitoarea asta de bâlci vreo legătură cu crima? Oricum, firele cazului sunt extrem de întortocheate și s-ar putea să mă bage într-o mare belea

Nici nu-mi terminasem bine țigara când a venit Sorana cu ceaiul. Pune pe masă o taviță pe care sunt două cești aburinde, un ceainic pântecos, o zaharniță și o sticlă de rom. Spre marea mea dezamăgire, gazda și-a pus peste cămașa de noapte un halat cenușiu, nu prea curat, care îi bate călcâiele. Îmi spune că din păcate, nu-mi poate oferi și câțiva biscuiți: în ultima vreme a început să ducă lipsă de bani, toate redacțiile îi refuză colaborările, socotind-o evreică.
Jimmy a rămas închis în oficiu.
Acum bem ceai stropit din abundență cu rom și fumăm.
Conversația lâncezește.
Deodată, zăresc pe perete un tablou pe care nu-l remarcasem până atunci, Reprezintă o femeie goală, al cărei corp fusese alcătuit de pictor – după părerea mea cu multă neîndemânare – din diverse figuri geometrice (triunghiuri, dreptunghiuri, pătrate) pictate cu roz și portocaliu. Capul femeii e redat în schimb realist: bărbia rotundă, grumazul grăsuliu, buzele roșii și groase trădează o vădită înclinație spre senzualitate în timp ce zâmbetul care îi dezvelește dinții din față are ceva malițios și batjocoritor, seamănă cu rânjetul unei pisici uriașe. Femeia ține picioarele răscrăcărate obscen, iar între coapele ei e ghemuit un dulău mare și negru, pictat de asemenea în manieră realistă. În întregul său tabloul mi se pare scandalos și pervers, însă cât se poate de potrivit cu gusturile fistichii ale domnișoarei Sorana.
Aceasta observă că mă uit la pictură și am impresia că roșește ușor. Apoi se ridică de lângă mine, se duce șchiopătând la tablou și îl întoarce cu fața către perete..

A trecut mai bine e o oră de când beau ceai cu Sorana.
În cele din urmă romul ne-a dezlegat limbile, dar nu mai vorbim despre Nathan
Ușor euforizat de alcool, socotesc acum că problemele de la prefectură mai pot să aștepte. În definitiv am și eu dreptul la câteva momente de relaxare, îmi pot permite și eu din când în când să zăbovesc la o ceașcă de ceai și la o conversație cu o femeie inteligentă. După ce am trecut în revistă ultimele bârfe bucureștene, Sorana se uită deodată la mine lung și îmi spune că un bărbat cu un caracter atât de puternic ca mine trebuie să aibă un mare succes la femei.
Nu-mi pot reține un zâmbet: eu și femeile!
Îi declar foarte ritos că eu sunt un om cu familie, am o nevastă de treabă (ceea ce ce e o minciută sfruntată), patru copii și nu m-au preocupată niciodată aventurile amoroase. De altfel meseria de polițist presupune o existență sobră din toate puntele de vedere: un slujitor al justiției trebuie să fie, înainte de toate, o persoană morală. Și apoi, e greu de crezut că, având o înfățișare atât de ridicolă (da, sunt conștient că am o înfățișare ridicolă) ar putea să atragă atenția vreunei femei.
Auzind toate acestea, Sorană mă apucă de o ureche, pe care începe să mi-o mângâie cu tandrețe, pe urmă, cerându-și dinainte scuze pentru o sinceritate pe care nu și-ar putea-o îngădui decât față de un prieten foarte apropiat, mă întreabă dacă nu cumva configurația ceva mai neobișnuită a urechilor mele mi-a creat un complex în fața femeilor. După părerea ei, am niște urechi cât se poate de remarcabile: întotdeauna s-a spus că mărimea urechilor este direct proporțională cu coeficientul de inteligență. iar de data asta în ochiul ei sănătos nu mai e nici un licăr de ironie, privirea ei este deschisă și limpede.
În oficiu, din cine știe ce pricină, Jummy începe să latre.
Sorana îmi mângâie în continuare urechea și penisul meu intră încet-încet în erecție. Mărturisec că sunt un bărbat destul de viril, iar natura m-a înzestrat pe dedesubt cu tot ce e necesar pentru o viață sexuală perfect împlinită. Dar din păcate n-am avut ocazia să-mi exersez virilitatea până acum decât pe corpul slăbănog al Aglaiei și între coapsele ei lungi și descărnate ca niște bețe de tobă. Nevastă-mea nu este însă de felul ei o natură prea senzuală, iar o dată mi-a mărturisit că e deranjată de mărimea membrului mea, așa că acceptă din ce în ce mai rar să se culce cu mine.
Prin birturile din Sărindar se zvonește că Sorana Simu ar fi, în ciuda fizicului său mai aparte, o amantă perfectă.
Mă feresc însă deocamdată să-i fac vreun avans, căci mă tem de inteligența ei ascuțită și de ironia ei nimicitoare: nu știi niciodată dacă femeia asta vorbește serios sau își bate joc de tine.
Se pare însă că gazda mea e mai îndrăzneață decât mine. O văd dintr-o dată că se ridică în picioare și își scoate halatul pe care îl aruncă ostentativ la piciorele mele. Cămășuța de noapte îi dezvelește coapsele aproape în întregime. I se văd și chiloții, niște chiloți de dantelă de un roșu aprins care îți pârjolesc parcă retinele.
Mă simt ca într-o baie de aburi.
Acum ar trebui poate să îndrăznesc, sunt foarte exitat și aș vrea să strâng între palme coapsa Soranei, dar simt încă o anumită reținere, poate și din cauza ghetei ortopedice, care se etalează acum în toată hidoșenia ei.
Sorana se uită la mine lung, apoi, pisicindu-și vocea, îmi spune că ar avea o mare o enorm de mare rugăminte, care, desigur, ar putea să mi se pară deplasată, poate chiar jignitoare, dar trebuie să înțeleg: o femeie de litere poate avea uneori niste curiozități mai neobișnuite. A auzit că oamenii cu urechile mari sunt la fel de bine dotați și din punct de vedere sexual…și…dacă aș vrea, dacă s-ar putea …știe prea bine că asta poate părea o mojicie din partea ei…deși e vorba în definitiv de o curiozitate nevinovată…așa ca între prieteni… în sfârșit…ar fi bucuroasă…dacă aș binevoi să-i arât…penisul meu.
Sar în picioare și încep să mă desfac în grabă la pantaloni. Îmi scot mădularul sculat și așa, cu penisul scos, mă întorc spre Sorana. Aceasta scoate un strigăt, care-i vine parcă din adâncul rărunchilor, apoi se păbușește în genunchi, uitându-se cu ochiul sănătos ieșit din orbită la ștremeleagul meu întărit, pe urmă se ridică brusc, își smulge, cămașa, chiloții, se repede la mine, mă răstoarnă pe canapea și mă încalecă.
Ne împerechiem cu sălbaticie, iar Sorana urlă ca o smintită.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: