t. s. khasis

Pentru t.s. khasis poezia se defineşte ca o „artă a scalpării”, ca o operaţiune „pe viu” care îşi propune exfolierea, smulgerea tuturor „crustelor” care compun o identitate mereu problematică, alcătuită dintr-o diversitate de „feţe” care funcţionează după principiul caleidoscopului; „sunt o copie a acelor feţe continue/revăzută şi adăugită//faţa poliţaiului pronunţând răspicat: acolo în mureş s-o cauţi/pe curva cu care umbli/faţa adei zdrelindu-şi venele cu un/capac de sticlă de bere când mai avea un pic şi o mierlea/lângă cişmeaua din piaţă/faţa fratelui inocenţiu traversând/curtea mănăstirii de la nicula faţa laurei după primul avort/faţa casierei de la renel/faţa directorului când m-a exmatriculat//probabil unele se dedublează în oglindă”. E vorba despre o identitate „străină”, indusă din exterior, concretizată în multitudinea „ştampilelor” şi a „certificatelor”, care au aerul artificios al unor proteze şi ţin de logica unui univers „birocratic” unde „dosarul” constituie singura probă a existenţei, iar viaţa se reduce la câteva pagini de „condică”: „tre’ să existe în vreun dosar în vreo condică o semnătură de-a/tatei ce confirmă că el este tatăl meu/iar eu sunt fiul lui//(…) un detaliu plat la naştere o ştampilă şi la sfârşit/ultima ştampilă//câte să fie? zece douăzeci cincizeci/înghesuite ar încăpea pe o frunte sau pe un plic/ştampila de la maternitate ştampila poliţiei ştampilabiroului/forţelor de muncă ştampile pe diplome ştampilele de la şcoală/de la primărie de la administratorul blocului de la renel/de la centrele de recrutare ştampile de la doctori ştampile/de la poştă…/uneori am chef să le aplic câte un pupic să le ling/cu dragoste iubita mea cu poftă dulceaţa mea nemuritoarea mea/scumpetea mea/aura certificatului de naştere/ştampila certificatului de deces”. Dar „arta scalpării” presupune în acelaşi timp şi sondarea căderilor de vitalitate, „biopsii” ale ţesuturilor în care sunt descoperiţi morbii bolii sau nebuniei, semnele unor maladii reale sau imaginare, astfel că una din măştile predilecte ale personajului liric este aceea a „bolnavului”, a „fiinţei cu handicap” care trăieşte într-un soi de veşnică „amorţeală”, iar tonusul său vital e mereu foarte aproape de zero: „dum-/rahat: singur frunzăresc un okm/dup-un minut forţele mele domestice-s prelinse pe covor/şi-s vlăguit incapabil şi inexpresiv şi flasc//(…) am ajuns până aici…/eventual putinţa de a duce la bun sfârşit un tratament/antipazitar/grăsimile alcoolul şi orice fel de comunicare/trebuie suprimate fără reţinere cu două zile/înainte de începerea tratamentului pentru ca ficatul şi mintea şi…/în ’92 am intrat la psihi/eşti terminat băiatule nu-i aşa?”. Pândită la tot pasul de abulie, existenţa acestui personaj se desfăşoară într-un registru minimal, reducându-se la o sucesiune de gesturi mărunte, parcă filmate cu încetinitorul, între care există rupturi şi „timpi morţi”, de mişcări obosite, care seamănă cu ultimele zvâcniri ale unui trup omenesc din care viaţa se scurge picătură cu picătură: „voi reintra în casă lăsându-mi şlapii la uşă/trecându-mi mâna prin păr apoi peste faţă/apoi dând drumul mâinii într-unul din buzunare/strângând pumnul apoi aşa cum se strânge un pumn/într-o duminică seara la treizeci de ani//Mi-am ţinut capul pe genunchi/am deschid gura am închis-o repede/m-am uitat la ochii lu romulus bucur din fotografie/seria scriitori arădeni de azi/apoi mi-am spart un coş/a curs puţin sânge/am scos limba am pendulat cu ea peste/am tras limba la loc în gură/şi am plescăit/apoi mi-am zis că aşputea să o ţin aşa foarte multă/vreme fără s-o mişc”. O asemenea emaciere a substanţei vitale îl fac pe actantul liric să se simtă solidar cu toate fiinţele vulnerabile: bătrânii, bolnavii, alcoolicii peste care planează pericolul exterminării potenţiale („beţivii-s totdeauna îngăduiţi şi scuzaţi/ca şi cum ar purta într-un buzunar secret certificatul de deces”) şi să fie extrem de sensibil la spectacolul descompunerilor organice, al îmbătrânirii ţesuturilor, pe care îl exhibă cu o cruzime de patalog, înfăţişând agonia şi boala în întreaga lor obscenitate abjectă: „n-am cum să-nfrumuseţez chemarea bătrânului//mă duc la el/îl aud/gâlgâind să îl/ajut să se ridice/gâfâielile lui/abia dacă mai fisurează atenţia celorlalţi/braţele lui parcă ar vrea să moară cu mine de gât/se-ncolăcesc ca un cablu încâlcit/am grijă să nu-mi alunece/am grijă să nu-mi alunece/am grijă să nu-mi scape sacul ăsta greoi de/muşchi slăbiţi şi oase tocite//deja scoate sunete de-nmormântare//l-am cronometrat: şapte minute şi doişpe secunde/de la pat la budă patru minute/până la masă. Prin urmare, corpul este privit acum ca un „cadavru potenţial”, e un pachet de dejecţii organice, iar conştiinţa mortalităţii devine, în poemele lui t.s. khasis, o fixaţie obsesivă legată de prezenţa materiilor „cadaverizate”: i-au trebuit optzeci de ani ca să spună/că-i degeaba/carnea se scurge fleşcăită într-o ghenă de gunoi/în vâscozitatea bolilor şi a fricii/în mai puţin de patru minute/tot ceea ce crezi că-ţi aparţine/se reduce/la un pat/îţi ia din miros/îţi ia din boală/îţi ia din urină/îţi ia din bătrâneţe/chiar şi după instalarea ta în sicriu/emană puternic”. Autoincluzându-se astfel în categoria, extrem de vulnerabilă, a „fiinţelor pentru moarte”, poetul îşi va construi o marginalitate de un timp mai special, , înscrisă, ca un dat existenţial, în chimia secretă a proceselor celulare. Personajul său liric nu este inadaptatul la anumite forme de viaţă socială, ci un inadaptat la existenţă, ale cărui umori vitale, mereu în curs de răcire, îl fac să invoce himera ţinuturilor exotice şi a băilor sănătoase de soare: „maşini rulând pe roţi de floarea soarelui/e-un cadru acceptabil într-o revistă de benzi desenate/probabil că asta a fost imaginea/în care m-am retras/prima oară//la treizeci de ani – nu zic că înseamnă c-am evoluat – /mă retrag într-o garsonieră din buenos aires/scriu în spaniolă fumez luky fără filtru/ţin cu boca juniors şi iubesc pe una maria//când garsoniera din buenos aires dispare/beau tequilla pe o verandă în mexic – /îmi aleg locuri îndepărtate pe care le pipăi/le modelez din propria lor distanţă”. O nevoie organică de căldură îl determină pe acest personaj cu instinctele amorţite să recurgă la efectul euforizantelor sau să se raporteze la ceilalţi ca la nişte depozite potenţiale de energie calorică, să caute ieşirile plein-air, a căror putere terapeutică rămâne însă mereu incompletă şi pasageră: „din grupurile răzleţe de traseiste una ţi-a făcut cu mâna/într-un mod special/căldura ei ar putea fi tămăduirea şi limanul…/sunt amintiri bune precum o şedinţă de masaj/întâlnirile cu amicii din liceu sunt bune/lasă o pauză în interior/ca spaţiile dintre strofe/mai ţii minte când…mai ţii minte aia…/şi mergi unde ai de mers pe trotuarul cu lumină/expus la soare/şi tu primenit/îmbunătăţit pentru o oră două/(…)pentru o oră două/îţi recapeţi promisiunile/mari cât casa poprului îndrăzneala/ încrederea eficienţa”.Asemenea mici operaţiuni de reanimare nu vor face în cele din urmă, după ce efectele lor s-au volatilizat, decât să potenţeze sentimentul singurătăţii, gesturile autiste, neputinţa de a comunica, statutul „omului de prisos”: „la o ceartă laura m-a întrebat cum pot trăi fără să fiu de folos/era vară maşinile demarau şi parcau peste tot/evident lumea era în apele ei/intactă şi închisă ca o femeie satisfăcută/i-am zis că nu am nimic de oferit/dacă vrea îi pot citi un ziar cu întâmplări paranormale/pentru o omletă sau o tocăniţă/până nu se agaţăp soarele desupra rufelor/până nu ne cresc iar unghiile”. Dragostea nu modifică nici ea orizonturile sumbre ale acestei lirici dezabuzate, căci se dovedeşte finalmente o experienţă la fel de trivială ca moartea, e o producţie de avortoni care nu lasă în urma ei decât gustul amar al eşecului, o experienţă ale cărei urme trebuie îndepărtate cu o grijă aproape maniacală de curăţenie: „ştii/meine liebe/e bine că am fost perversşi/iubirea noastră nu depăşea la cântar 100 de kile/o sută de hârciogi striviţi cu lopeţile/o grămadă roşiatică/micşorându-se zi de zi sub zumzetul muştelor//acum facem curăţenie/ştergem măturăm spălăm/frecăm duşumelele dăm cu soluţie de dezinfectat/dăm cu clor până când/încăperile vor străluci ca bucile unui nou-născut/şi vor ţipa de atâta strălucire/din prag cu mâinile în şolduri vom admira şi vom fi mândri/sunt tot atât de năclăit de dragoste ca avortonul nostru”. În consecinţă, după ce viaţa a devenit un rău aproape cu neputinţă de suportat, eroului liric nu-i va mai rămâne decât să aspire la existenţa pur vegetativă a lucrurilor şi la răceala materiilor anorganice, metamorfoză desfăşurată , şi ea, în registru de farsă absurdă: „ştii/la câte-o mahmureală din aia de plumb/aş vrea să mă transform într-un obiect de artă/unul reuşit/elegant/să zicem un falus o sărbătoare falică/pentru tipele cu bani/sau să mă transform într-un obiect de decor/o vază ondulată/pe-un balcon din buenos aires/căreia i se scbimbă apa/zilnic”. Căci t.s khasis are cu siguranţă şi gustul clovneriei sinistre, iar existenţa, după ce a fost întoarsă pe toate feţele, făcându-şi inteligibilă încărcătura de simulacru, devine obiectul deriziunii burleşti, în timp ce drama alunecă pe nesimţite în propria ei parodie: „laura stoarce rufe/minicascade de spumă şi detergent/o fac să tânjească/probabil se gândeşte la anna karenina/cu ligheanul în braţe cu părul strâns la ceafă/pregătită/pentru un suicid/în gara din radna//I-o spun//s-ar zice că-ţi pierzi minţile dragule//apoi pune rufele la uscat/blugii mei cu şliţul la răsărit”. Evitând în felul acesta cu inteligenţă orice suspiciune de patetism, pendulând între rostirea dezabuzată şi autoironia subtilă, care îl face încă şi mai credibil. t. s khasis reuşeşte să elaboreze în arta scalpării o biografie extrem de convingătoare a omului de prisos. Printre alţi „marginali”, mai mult sau mai puţin contrafăcuţi ai promoţiei sale, el face figura marginalului autentic, care îşi spune povestea firesc, fără stridenţe şi fără excese de recuzită, iar vocea lui rămâne, de la un capăt la celălalt al volumului, extrem de umană.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: